Sonetul harului

DSCF6953

Mă-ncalță ambiții la noi escalade
Spre culmi de sfințire tivite cu cer,
Și funia Legii mă-ncinge sever
Când urc printre steiuri căzând în cascade.

Mă surpă abruptul de zloată și ger
Și treptele scării sunt vechi eșafoade,
Dar urc înfruntând și vultani și tornade
Spre vârful din neguri țesute-n mister.

Mi-e greu să accept că sunt zbateri deșarte
Și nu pot ajunge nicicând până sus
Decât dacă-s aripi în zbor să mă poarte,

Dar când înțeleg, mă alătur supus
Acelor ce pleacă în zbor spre nemoarte
Din har făcând aripi. Slăvit fii, Isus!

Simion Felix Marțian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s