Dor de zbor

Zbor

Doar gândul fâlfâie înaripat,
De pe planeta mea cu ochi albaştri
Pornind prin univers la colindat,
În zbor cu aştrii.

Îl simt cum soarbe spaţiu cu nesaţ
În universul fără bariere,
Cântând, cu galaxiile la braţ,
A netăcere.

Doar gândul gustă zborul spaţial
Intersectând orbite fără jenă,
Căci eu mai sunt aici, material,
Pe vechea scenă.

Dorind, mă doare dorul de-a zbura,
Nemărginindu-mă şi eu, ca gândul,
Şi universul, în splendoarea sa,
Îmbrăţişându-l.

Doar gândul zboară-atotcuprinzător
Necunoscând în mersul său distanţe,
Iar eu îmi mângâi dorul meu de zbor
Nutrind speranţe.

Încă n-am aripi, am doar rădăcini
Îmbrăţişând natura vinovată,
Şi nu e verde frunza la smochini,
Deocamdată.

Dar ştiu că dorul meu e dor ceresc,
Un vis ce-şi are în Cuvânt sorginte,
Şi simt cum aripile cresc, şi cresc
Din taine sfinte.

Şi în curând, chemat de Dumnezeu,
Eternizându-mi printr-un zbor solia,
Voi fi cu El, ştiind că timpul meu
E veşnicia.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 15 februarie 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s