Sonet susurat

DSC_0168

Când liniștea se-nchide, topindu-se în sfere,
Doar vântul mai aleargă eliberat de frâu
Și-și susură povestea prin spicele de grâu,
Dând macilor sărutul cu blânda-i adiere.

În susur cântă-n vale și undele din râu
Torcând ușor din caier fuior de netăcere,
Și-n salcie e murmur când trece-o adiere
Și-i pune cânt în frunze și-n fluierul din brâu.

Această melodie ce n-are-n timp răgaz
Aș vrea s-o simt în mine ca o-nchinare vie,
O curgere de cântec, de psalmi fără zăgaz.

De-aceea, Doamne, lasă ca Duhul să adie
Și inima-mi, cu frunza și undele din iaz,
Să murmure-ncontinuu: Divine, slavă Ție!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 martie 2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s