Sonet spinos

DSC_7091a (1)

Seninul frunții zămislea rubine
Când spinii, dând sărutul arzător,
Țeseau dureri din patimi care dor
Și-adânc blestem din cugete haine.

Părea că Cerul și-ar fi pus zăvor,
Dospind tăceri de înțelesuri pline,
Dar fruntea-n ghimpi, cu-nseninări divine,
Dădea boboci în roșu iertător.

De fruntea Lui mă leagă azi iubirea
Și-al ei senin divin m-a copleșit,
Că-n ea mi-e zborul și nemărginirea.

Mă-nchin cu mulțumiri, adânc smerit,
Căci azi, înțelegând deplin jertfirea,
Eu, spinul din coroană,-am înflorit!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 17 iulie 2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s