La moara lui Felix

Să semănăm pe tot pământul gări,

Căci vrea paralelismul să ne-absoarbă

Și, molipsiți de indolență oarbă,

Ne ignorăm, imuni la abordări.




Macazurile risipite-n iarbă

Vor da noi șanse de intersectări,

De noi scântei, de tainice vibrări,

Și dragostea putea-va iar să fiarbă.




Ducem cu noi, absurd și violent,

Pe linii paralele neiubirea,

Cu egoismul ca ecartament,




Dar, la macaz oprindu-ne privirea,

Ne vom cunoaște într-un nou prezent

Și vom cunoaște… îndumnezeirea!




Simion Felix Marțian