Sonetul armoniei

Cu zori de aur sărutând corole

În cântece părând prin pomi fluide,

Cu-apusuri stacojii țesând hlamide

Și nopți punând creației etole,

 

Vii armonii se împleteau candide

În oameni și-ale lor aureole.

Dar, în Eden, seninele cupole

S-au înnorat de uneltiri perfide.

 

A fost tragismul ruperii de Tine,

Dar, Doamne, vei reface armonia

Prin împletire de frumos și bine.

 

De-aceea, când va-ncepe simfonia,

Aș vrea să simt că-s acordat, Divine,

Și am ca partitură… veșnicia!

 

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 11 septembrie 2020

Un gând despre &8222;Sonetul armoniei&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s