Sonetul umbrei

Pășesc pe jadul care țese-n iarbă

Covor bătut cu raze din înalt

Și, fascinat de tot ce văd, tresalt

Cu viu entuziasm ce dă să fiarbă.

.

Târâș, însă, e-n față… celălalt,

E umbra mea ce mă-nsoțește oarbă,

Și-aș vrea să n-o mai văd, să se resoarbă,

Să văd doar flori sub cerul de cobalt.

.

Mă-nnegurez deodată, răzvrătit,

Și murmur: Doamne, pentru care vină

Împing de umbră ca un osândit?

.

Răspunsul n-a întărziat să vină:

De vrei să vezi frumosul neumbrit,

Întoarce-te cu fața spre… Lumină!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 30 octombrie 2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s