
Ioan Botezătorul o intrat pe scena istoriei potrivit profeției lui Isaia (40:3), el fiind cel ce „va pregăti calea Domnului”. Și pentru că avea o astfel de misiune, existența lui nu s-a consumat pe nesimțite, între două repere de timp. Nu, ci el a fost omul vremii sale.
Un astfel de om nu trece neobservat. Face valuri. Chiar dacă asta ar putea să-l coste. Și pe Ioan l-a costat. Capul. Destin tragic, dar măreț, al celui despre care Isus spunea că a fost „cel mai mare dintre cei născuți din femei”.
A fost demn și drept, rostind adevărul cu îndrăzneală și vorbindu-le oamenilor despre pocăință. Oamenii, înțelegând mesajul lui, veneau în număr mare la el și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați în apele Iordanului.
Surpriza lui Ioan a fost mare când a văzut, printre cei ce veneau să fie botezați, „mulți farisei și saduchei”.(Matei, 3:7) Cunoscându-le viața, Ioan știa că aceștia tratau botezul ca pe un contract de asigurare în ce privește „mânia viitoare”. Dar Ioan nu putea fi păcălit, așa că i-a respins. În termeni militari, ar fi spus „La loc comanda!”.
Și pentru că surprizele continuau, Ioan L-a văzut venind spre el pe Cel despre care spunea că este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”(Ioan, 1:29) A încercat să se eschiveze, considerând, pe bună dreptate, că el ar avea nevoie să-l boteze Isus. Însă Isus l-a liniștit, spunându-i: „să împlinim tot ce trebuie împlinit”.(Matei, 3:15)
Dar cea mai mare surpriză a avut-o Ioan la încheierea actului botezului. Când Isus a ieșit din apă, cerurile s-au deschis și Duhul Sfânt a coborât peste El în chip de porumbel. Și, ca un final apoteotic, din cer s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”
Prin jertfa ulterioară a Celui botezat de Ioan, avem intrare la Tatăl, iar prin naștere din nou devenim copii ai Lui. Cu siguranță, dorința Sa este să-Și găsească plăcerea în copiii Săi.
Mă opresc din scris, căci mă frământă o întrebare: oare ce-ar spune acum despre mine? Tu nu ești curios, în ceea ce te privește?
Doamne, ajută-ne să facem voia Ta!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 5 ianuarie 2021
A republicat asta pe Ciprian I. Bârsan.
ApreciazăApreciat de 1 persoană