Speranță la apusul vremii


Cu iarna planetei în gânduri și-n pleoape,
Și viscolul vânăt al grijii profunde
Bătând la fereastra ce dă spre niciunde,
Simți gongul final cum vibrează pe-aproape.
 
Planetă-ncotro? – țipă-n tine-ntrebarea
Când vezi cum în față se cască abisul,
Ai vrea să visezi, te ciupești, însă visul
E totuși real, se întunecă zarea.
 
Nu, n-ai fi crezut să fii martor când drama
Își poartă eroii spre scena finală;
Lumina la rampă se stinge, și-n sală
Își face loc bezna, se-aprinde doar teama.

 
Te biruie gerul, dar gându-ți șoptește
Că este salvare, speranța e vie,
Și vezi pe un drum care duce-n vecie
Cum crucea uscată din deal înverzește.
 

Pe-acolo se urcă și, treaptă cu treaptă,
Pășești, când genunchii dau muguri de rugă,
Spre locul în care etern se conjugă
Iubirea și pacea. Cristos te așteaptă!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 ianuarie 2021

Un gând despre &8222;Speranță la apusul vremii&8221;

  1. Ticu Leontescu 26 ianuarie 2021 / 8:48

    Amnezie

    Fiindcă tăie vârtos
    în carne vie,
    chirurgul X
    făcu mortului
    pe catafalc…
    anestezie!

    (Ticu Leontescu)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s