Sonet dezghețat


Mai am pe gânduri încă promoroacă
Și-un vânt tăios îmi feliază cordul,
Când ochii reci scrutează-n zare nordul
Prin pâcla rece, umedă, opacă.
 
Trăiesc o tragedie-n dezacordul
Între-a iubi ca Tine, sau… în joacă,
Căci lupt cu gheața care mă provoacă
Și mă străbate ca un râu fiordul.
 
Dar când lumina dragostei divine
Îmi bate-n geamul vieții cu o rază,
Dezghețul se înstăpânește-n mine,

 
Iar țurțurii a bine lăcrimează
Și-s curcubeie-n boabe cristaline,
Căci Tu faci, Doamne, din ghețar o… oază!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 29 ianuarie 2021

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s