Sonet luminos

Când tainele ne-atârnă plumb de pleoape,
Și semne de-ntrebare picotesc
În „dolce far niente” nefiresc,
Tenebrele sunt gata să ne-ngroape.

Cu mersul bâjbâit, copilăresc,
Ne frângem căutările-n hârtoape,
Deși lumina e atât de-aproape
Și-n storuri degetele ei lovesc.

Luând lințoliul beznei în răspăr
Și dându-i amurgirii interzis,
Deschiși vom fi ca florile de măr,

Putând rosti, ca și treziți din vis:
Lumina, Doamne, stă în adevăr,
Iar adevărul Tu ești, cum e scris!

Simion Felix Marțian
Siegen, 6 iulie 2021

Dor de libertate

Veți cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)

Nechează liber veacul răzvrătit
Într-un galop nebun, mâncând pământul,
În goana lui părând de neoprit,
Cum neoprit îi bate-n coamă vântul.

Un vis ca şi istoria de vechi
L-a-naripat pe om până-n călcâie,
Cu aripile noi, perechi, perechi,
Smulgându-şi de pe umeri grele frâie.

Dorind să-şi scape viaţa de zălog,
De frâu, de jug, de lanţuri, de robie,
A tot sorbit al libertăţii drog
Păşind încet, încet spre… anarhie!

Iar azi, confuz, nu poate hotărî
Spre perspectiva care se deschide:
E rodul libertăţii „a urî”?
Sau dreptul omului de a ucide?

Continuând să soarbă cu nesaţ
Din cupa care încă-l mai încântă,
Cu falsa libertate braţ la braţ
Omul se ia cu Dumnezeu la trântă.

Ce-i libertatea într-un veac nebun
Ce-şi poartă ca o haină răzvrătirea?
Şi încotro se-ndreaptă-acest taifun
Ce dezrădăcinează omenirea?


Mi-e dor de libertatea în Cristos
Născută-n adevăruri absolute,
De zborul ei curat şi luminos,
Mi-e dor de libertatea ca virtute.

Şi pentru oameni de pe-ntregul glob,
Ce ştiu că-n adevăr e libertate,
Cer libertatea sfântă de-a fi rob
Şi, în Cristos, cu gânduri cenzurate.

Simion Felix Marțian