Tresare versul îmbrăcat festiv,
Când, ridicând sprânceana a mirare,
Zvâcnește lira cu înfiorare,
Punându-și dragostea pe portativ.
Se-ncing silabele și, cu ardoare,
Își iau câte o notă, posesiv,
Și-ngemănate-n actul creativ
Dau vieții partea ei de încântare.
Dar cum această împletire vie
Mai are-n ea și stropi de har divin,Ce pun fior în vers și melodie,
O iau și cu-ndrăzneală astăzi vin
Să Ți-o aduc ofrandă, Doamne, Ție,
Și cu ce-mi dai, doar Ție să mă-nchin!
Simion Felix Marțian
Siegen, 11 februarie 2022
La moara lui Felix 
Un gând despre &8222;Sonet cu… cântec&8221;