Sonet înaripat

Plătind tribut  pământului din care
Mi-ai dat un chip, Părinte, la-nceput,
Simțeam chemarea lutului spre lut
Ca pe-o strivire grea, apăsătoare.

Cu ochii orbi priveam spre absolut,
Unde nici visul nu-ndrăznea să zboare,
Căci eu purtam povara zdrobitoare
A propriei condiții de... căzut.

Dar când din Duhul Tău, o, Sfinte Tată,
Tu mi-ai umplut al dragostei pocal,
Mi-e viața zbor, de crez înaripată.

Acum plutesc, privind spre-un zbor final,
Iar inima, de Tine însetată,
Bea veșnicie din izvor pascal.

Simion Felix Marțian

2 gânduri despre &8222;Sonet înaripat&8221;

Lasă un răspuns la dininimapentrutine Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s