La moara lui Felix

Scâncește bezna dând în cenușiu
Și-și strânge bâjbâielile mioape,
Când zorii-și pun rubine grele-n pleoape,
Scriind pe orizont cu stacojiu.

Lumina curge caldă pe prisloape
Și-oceanul de culoare pare viu,
Iar drumul –iată! - nu mai e pustiu
Spre ținta care-i parcă mai aproape.

Răspântiile gândului tresar
Când orizontul vieții se încinge
Și-un veșnic răsărit primim în dar.

Simțim atunci cum Cerul ne atinge
Cu raza luminoasă din Calvar,
Iar veșnicia-n suflet se prelinge.

Simion Felix Marțian
Siegen, 1 aprilie 2022