Aleargă mieii îmbătați de iarbă,
Scăldați în verde ca-ntr-un heleșteu;
Corolele se prind în curcubeu
Și în bujori dă sângele să fiarbă.
E cerul, de prea mult albastru, greu,
Și ochii zilei caută să-l soarbă,
Până vor curge penele de coarbă
Pe umeri de amurg violaceu.
Rostogolindu-mi primăveri prin vine,
Cu frumusețea la superlativ,
Vreau să mă-nchin cu versul meu, Divine.
Și-n el să încrustez, ca laitmotiv,
Mesajul viu al dragostei de Tine,
În care să-nfloresc... definitiv!
Simion Felix Marțian
Siegen, 6 mai 2022
La moara lui Felix 
Un gând despre &8222;Sonetul primăverii celeste&8221;