Robi în era libertății

  Libertatea a fost visul omului dintotdeauna, un deziderat ce pare să fie cuprins în genomul uman. De aceea, lupta sa pentru libertate a luat diferite forme, în funcție de genul opresiunii cu care se confrunta. Privind astfel lucrurile, am putea spune că „libertatea” este o noțiune ușor de definit. Încercând, însă, vom vedea că este cât se poate de… relativă. Definiția din dicționar nu este în măsură să ne lămurească. Iată: „LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință.”

  Nu, nu asta este libertatea, pentru că dorința omului este de a încălca… libertatea aproapelui. În nicio societate omul nu poate „acționa după propria voință sau dorință”. Orice sistem se bazează pe un set de legi, de reguli, în interiorul căruia ne mișcăm. Colivia poate fi mai mică sau mai mare, dar tot colivie este. Gratiile ei sunt tocmai aceste legi  stabilite de om, la care se adaugă legile… fizicii, cărora omul li se supune.

  Adevărata libertate este cea generată de cunoașterea adevărului. Pentru că Isus a spus: „Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi.”(Ioan, 8:32) Constatăm, însă, că și noțiunea de „adevăr” este relativă, atât din definiția dată de dicționar, cât și din cele date de filosofi de-a lungul timpului. Și tot Biblia ne scoate din impas, pentru că Isus a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.”(Ioan, 14:6)

 Cunoașterea de Dumnezeu, închinarea „în duh și în adevăr”, oferă adevărata libertate. Cei ce n-au gustat această libertate văd gratiile care-i despart de cei care o cunosc, și-și imaginează că aceștia sunt în colivie. Nicidecum, căci sunt gratiile propriei lor colivii. Cunoașterea adevărului în Cristos oferă libertatea absolută, de la eliberarea de vicii pănă la cea de frica morții.

  Vorbind despre vicii, vedem cum oamenii se înșală, considerându-le expresie a libertății. Tânărul ieșit de sub tutela părinților spune: De acum pot să fumez, pentru că sunt liber și nu mi se poate interzice. Și asta, fără să-și dea seama că-și pune singur lanțuri, că devine robul unui viciu. Cât despre cealaltă formă de libertate amintită, ea derivă din cunoașterea adevărului despre dimensiunea divină a sufletului. A eternizării lui. În această privință, Isus ne spune: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul.”(Matei, 10:28)

 Cunoașterea adevărului înseamnă eliberare de resentimente, de patimi, de bezne. Dar forma împlinită a acestei libertăți este conștiența că, deși supus vremelnic unor reguli, aici în coordonatele stabilite, locul tău este universul întreg, iar timpul tău este veșnicia. Pentru că ești, prin adevăr, copilul lui Dumnezeu.

  Să ne bucurăm de acest statut, de această libertate, dar să nu uităm de cei care-s încă închiși. Chiar dacă nu știu  asta. Să le aprindem făclia cunoașterii din Cuvânt, pentru eliberarea lor. Ca să se bucure de libertate și să ne vedem cu ei în Cer.

 

Simion Felix Marțian

Un gând despre &8222;Robi în era libertății&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s