Tatăl meu

Când timpul încă nu zvâcnea-n secunde
Tiptil curgând prin boabe de nisip,
El a chemat „nimicul” să-i dea chip
Și-a dat coordonate la... „niciunde”.

A fost un început, și-a fost... „Să fie!”
Ca toate să apară prin Cuvânt,
Și nu doar admirabilul Pământ,
Ci stele în ciorchini de galaxie.

La toate le-a trasat căi siderale
Și toate voii Sale se supun,
Răsar prin voia-I sfântă când... apun,
Făcând dantele-n irizări astrale.

Pământului, care e casa noastră,
I-a dat un strai divin, desăvârșit,
În el „frumosul” fiind definit,
Și poartă-n spațiu toga lui albastră.

Creația întreagă-i o minune
Și-n toate Îl vedem pe Creator,
Căci El ne-a înzestrat strălucitor
Cu simțuri, sentimente, rațiune.

Scăpat de lanțuri, mi-am sfârșit robia
Când am privit crezând spre Dumnezeu,
Și-am înțeles că El e Tatăl meu
Și-mi dă ca moștenire... veșnicia!

Simion Felix Marțian

2 gânduri despre &8222;Tatăl meu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s