S-a auzit ceva, ca un oftat,
O cută pe cortina de tăcere,
Era tristețea frunzei în cădere,
Cu straiul ei de ruginiu pătat.
Deja e toamnă?- m-am trezit țipând,
Lăsați decorul vechi expus vederii,
Mai am de scris la poezia verii!
Dar frunzele cădeau pe rând, pe rând...
Prin noi curg clipe, ore, zile, ani,
Dar ne-mplinim în anotimpuri rostul,
Plătindu-i vieții, prin ce facem, costul,
Tot noi fiindu-i, însă, artizani.
Trăim cu viză de flotant aici,
Privind spre veșnicia ce ne-așteaptă,
Dar fiecare anotimp e-o treaptă
Urcată cu-mpliniri, mai mari, mai mici...
Știind că viața-i doar un episod
Ce se consumă-n scrijelirea gliei,
Privind spre anotimpul veșniciei
S-avem aici, în toamna vieții, rod!
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 