Lumina ațipește în mănunchi
La geamul toamnei dinspre miazănoapte,
Și curg din văgăuna nopții șoapte
Ce urcă-ncet, încet pe-al zilei trunchi.
A fost un timp bogat în roade coapte,
Iar boii trăgeau carul în genunchi,
Bilanțul strigă însă din rărunchi:
E, totuși, mult prea mult porumb în lapte!
Necoacerea ne roade ca un morb
Când toamna vieții bate la fereastră,
Căci punem storuri, vrând un soare orb.
Dar, Doamne, pentru mântuirea noastră,
Ne smulge din al nepăsării sorb,
Căci suntem lan în câmp, nu flori în glastră!
Simion Felix Marțian
Siegen, 16 septembrie 2022
La moara lui Felix 