Conjugând verbul „a pofti-poftire”

  Că s-a sculat abia „după amiază spre seară”, n-ar fi o problemă gravă. Nici faptul că a ieşit să admire peisajul de pe acoperişul casei. Dar astea se petreceau „pe vremea când porneau împăraţii la război” (2 Samuel, 11:1). Or el era împărat. Şi încă unul războinic.

  Unde-ţi este locul, David? Dar întrebarea asta trebuia să şi-o pună el. Atunci. Nu, n-a fost la locul potrivit, şi ispita n-a întârziat să apară. Era Bat-Şeba, o femeie „foarte frumoasă la chip” (vers 2)

  Dar, oare, nevestele lui cum erau? David ne este descris ca fiind un bărbat frumos. Şi mai era şi rege! Cum trebuie să fi fost, deci, nevestele lui?

  Asta ne duce cu gândul la grădina din Eden, unde „femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit”(Genesa, 3:6). Şi a urmat păcatul. Dar în aceeaşi carte ni se spune că „Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare.”(Genesa, 2:9) Diferenţa era doar că unul era interzis. Și tocmai dinspre el venea ispita.

  David a procedat la fel, păcătuind. Ispita există, pentru că există un ispititor. Dar împotriva ei se poate lupta, iar apostolul Pavel ne asigură: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”(1 Corinteni, 10:13)

  Privitor la acest lucru, Isus, care a fost El Însuși ispitit, ne spune: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită!” (Matei, 26:41)

 De altfel, lucrurile sunt clare încă din Decalog, unde prin a zecea poruncă ni se spune „Să nu pofteşti…” David cunoştea poruncile lui Dumnezeu, dar s-a dovedit călcător de lege, suportând consecinţele. Cele pe termen… foarte lung, adică etern, pot fi anulate prin căinţă şi apel la îndurarea divină. Dar cele imediate, nu. Şi David le-a simţit arsura.

 Lucrurile se petrec la fel şi astăzi. Chiar dacă după călcarea poruncii nu ni se închide definitive poarta cerului, apelând la îndurarea lui Dumnezeu, cu pocăinţă, consecinţele pe termen scurt nu pot fi evitate. Şi asta înseamnă suferinţă. Nu e de preferat să împlinim porunca?

  Haideţi, deci, să conjugăm verbul „a pofti-poftire” la forma negativă: eu NU poftesc, tu NU pofteşti…

 

Simion Felix Marţian

Un gând despre &8222;Conjugând verbul „a pofti-poftire”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s