Sonet cu arbore etern

Adun inel după inel sub coajă,
Și-acum, când pun în frunze ruginiu,
În ramuri simt că s-a făcut târziu,
Cu gongul sunând fiecare strajă.

Cad frunze-ncet, dar nu mă simt pustiu,
Ci-n jur e mai curând un fel de vrajă,
Cu crengile care extaz degajă
Și seva care-n trunchi pulsează viu.

Căci am înfipte rădăcini spre ape
Ce curg de la izvorul din Calvar,
Iar Cel crucificat e-aici, aproape.

Trecând cu El al timpului hotar,
Clepsidra lumii nu mă mai încape
Și muguri noi și... veșnici îmi apar.

Simion Felix Marțian
Siegen, 4 noiembrie 2022

2 gânduri despre &8222;Sonet cu arbore etern&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s