De flori ne scuturăm, murind în rate,
Căci rodul moare-n fiece îngheț
Născut din neiubire și dispreț,
Și-atunci purtăm doar frunze... asortate.
Dar dincolo de-omături și de brume,
De gerul care mușcă nemilos,
Putem, primind iubire din Cristos,
Să scriem calde opere... antume.
Și nu implică fenomene stranii,
Ci doar altoi de dragoste pe cord
Și-un zâmbet cu iubirea în acord,
Ca să-nflorim din nou, rodind în danii.
Scăpând astfel de împietriri de cremeni
Și-n ramuri purtând mult doritul rod,
Putea-vom face între inimi pod
Din împletirea dragostei de semeni.
Suntem înconjurați de daruri sfinte
Din mâna ce-o întinde Dumnezeu,
Și numai dăruind și noi, mereu,
Îi mulțumim divinului Părinte.
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 