Simfonie de iarnă

Decorul alb cu falduri de tăcere
Apasă pe retină dureros,
Fiind prea greu de-atât de mult... frumos
Ce dă scânteie de extaziere.

Pe liniștea de vată scriu alene
Steluțele, cu vechi caligrafii,
Și fulgii se adună-n poezii,
Urcându-și epitetele-n troiene.

Dar unde-i viața? Căci câmpia tace.
Și râul tace. Și copacii tac.
Doar negrul croncănit ieșind din frac
Vibrează greu sub alba carapace.

E fascinant, dar e prea mare costul 
Acestui alb și rece anotimp,
Căci, Doamne, Tu de dincolo de timp
Le-ai stabilit precis la toate rostul.

Dar când mi-ai spus că seva curge vie,
Brodându-i primăverii haine noi,
Am înțeles că viața e în toi
Și în a iernii albă simfonie.

Și-un cântec poartă-n drumul către mâine,
Ce trece prin al iernii labirint,
Spre slava Ta, zăpezile de-argint,
Ținând la piept mult așteptata pâine.

Simion Felix Marțian
Siegen, 4 ianuarie 2023

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s