La moara lui Felix

Cu fum scriu pe ziduri feştile funeste,
De bezne, de moarte, de-un tragic final,
De ziua-nghiţită de noapte, brutal,
Căci Azima păcii S-a dus, nu mai este.

Tresare pământul zvâcnind visceral,
Nutrind zvârcoliri din genuni până-n creste,
Şi Cerul se-nchide, din sfere celeste
Venind doar tăceri, dureros, glacial.

Dar actul final vine-odată cu zorii,
Fiind în lumină divină scăldat,
Şi moartea-şi adună linţoliul terorii,

Iar Cel ce cu moartea pe moarte-a călcat
Păşeşte din groapa de-o clipă spre glorii
Şi-acolo ne-aşteaptă. Cristos a-nviat!

Simion Felix Marţian