Suntem est-europeni, aproape de gardul de răsărit al continentului. Ca țară. Luând, însă, în calcul extremitățile fizice ale Europei (Urali-Atlantic), suntem mai degrabă centrali. Rămânând la condiția noastră de „răsăriteni”, privim „în sus” la vestici, având în vedere că dezvoltarea economică nu s-a produs în același ritm.

Ca membri în Uniune, suntem grănicerii de pe frontiera de vest, și acest lucru mă duce cu gândul la statutul nostru medieval de „apărători la poarta creștinătății”.
Apărători împotriva „cui”? Sau „a ce”? A islamului, care și-a rupt de câteva ori dinții pe-aici!

Istoria este ceea ce este, iar acțiunile consemnate sunt interpretabile. Ne este greu să stabilim adevărul chiar și privitor la evenimente recente, așa că nu putem avea pretenția că vom putea face lumină asupra unora peste care colbul s-a așezat în strat gros.

Totuși, există lucruri evidente, și printre acestea se numără și rolul nostru în apărarea porții amintite. E drept că uneori compensăm modestia la care ne obligă situația economică, cu o infatuare istorică, exagerându-ne rolul jucat în evenimente. Nu cred că e cazul aici. Cronici străine ne sunt favorabile privitoare la acest subiect.

Dacă am apărat o „poartă” înseamnă că ea a existat. Și a fost apărată cu sacrificii. Nu putem aprecia acum în ce măsură creștinismul apărat atunci era pe placul lui Christos, dar era, oricum, mediul în care I se putea aduce închinare.

Revenind la rolul contemporan de grăniceri la frontiera Uniunii, nu pot să nu mă întreb cu nedumerire: Ce apărăm aici? Oprim migrația ilegală? Nu e cazul, căci totul e legalizat. Suntem la poarta unei gospodării fără garduri. Ne luptăm cu traficanții de țigări „netimbrate”, în timp ce semiluna intră în Europa cântând cântece de biruință. Acompaniate cu kalașnicov în bum-major. Intră pe lângă poartă.

Europa, tu chiar nu înțelegi cine se bucură de triumful islamului? Și de legile tale smintite care contravin legii lui Dumnezeu? Miasmele putreziciunii tale nu trebuiau înviorate cu miros de praf de pușcă, ci alungate cu aromă de viață. De viță nouă în Christos.

Îți place ce vezi, Europa? Nu acuz pe nimeni. Cei care plâng sincer nu au timp de acuzații. Și eu plâng pentru morții Nisei. Și ai Parisului. Și ai Madridului. Și ai Londrei. Și, și, și…

Europa, întoarce-te la Christos! La Domnul păcii. Și-al mântuirii tale.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 18 iulie 2016