Acum când bate-n uşă noul an
Cu ale sale căi necunoscute
Pe al trăirii zbuciumat ocean,
Vă-ncredinţez, punând în vers elan,
În braţul Ocrotirii absolute.
Şi El-Olam, El veşnic Dumnezeu
Să vă-nsoţească-n toată alergarea,
Sprijin şi adăpost în ceasul greu,
Şi-al biruinţei minunat trofeu
Vă fie-n viaţă binecuvântarea!
Vă mai doresc experienţe noi,
Ca-n clipele când viaţa-i o pustie
Şi abandonul tuturor e-n toi,
Să ştiţi că ochii Celui ce-i El Roi
Vă însoţesc cu o privire vie.
În mâna lui Yehova Ţidkenu
Vă-ncredinţez, prin rugi, pe mai departe
Şi-atunci când cu-al minciunilor atu
Răuvoitori vor face din „da”, „nu”,
El este Cel ce face-va dreptate.
Iar când primejdii vor ieşi în drum
Şi-nsinguraţi vă veţi lupta cu teama
Să nu descurajaţi, nu, nicidecum,
Ci să rostiţi: ca orişicând, şi-acum
Domnul este aici, Yehova Shama!
Când zbuciumul lucrarea lui şi-o face,
Aşa ca-n viaţa fiecărui om,
Şi când neliniştea în suflet zace,
Eu vă doresc s-aveţi eterna pace
Din Cel ce-i pacea, Yehova Shalom!
Vă mai urez ca-n lipsuri, în necaz,
În tristă, dureroasă păgubire,
Drepţi să rămâneţi sub acest talaz
Ştiind, în cugetul de-a pururi treaz,
Că se va îngriji Yehova Yire.
În casă stând alături, cot la cot,
Să nu lăsaţi duşmani să treacă pragul,
Să-i biruiţi prin Domnul Savaot
Şi-apoi să ridicaţi sus, sus de tot,
Prin Cel ce e Yehova Nissi, steagul!
Şi dacă-n anul care va veni,
Vreo boală vă va-nnegura cărarea,
Să se îndure Cel din veşnicii,
Cel ce a fost, ce este şi va fi
Yehova Rapha, El e vindecarea.
La uşă-i Anul Nou cu-al său alai,
Primiţi-l deci cu sufletul cucernic
Şi-n casa voastră, ca-ntr-un colţ de rai,
Eu vă doresc să fie El Shadai,
Cel ce e Dumnezeu atotputernic!
Simion Felix Marțian
Îmi pătrunde iarna-n ochi, în gând și-n oase
Și-mi îngheață-n fașă muguri de elan,
Căci, purtând povara finelui de an,
Duce zile multe, grele, cu angoase.
Din gâtlej de gheață șuieră sinistru
Ca o știre nouă de telejurnal,
Împingând în scenă actul... muzical
Într-o croncănire de ciudat registru.
Dar arunc privirea peste gardul zilei
Și zăresc aproape noul an, ca dar,
Fără adnotații scrise-n calendarȘi-având moliciunea caldă a argilei.
Zilele și viața pot fi modelate,
Pot fi colorate vesel și apoi,
Puse în lumina ce-o purtăm în noi,
Să vedem că pot fi binecuvântate.
Acum iarna-mi pare zbor în armonie
De beteală albă și de clopoței,
Și-mbrăcat în albul din argintul ei
Simt plesnind bobocii calzi de bucurie.
Doamne, un miracol mă înaripează,
Și-l trăiesc în arta de a modela,
Vreau să-mi fac viața după voia Ta,
Cu uimirea vie: cel creat... creează!
Simion Felix Marțian
Cu aripi de lumină veșnicia
Mișca zăvorul vieții-n Betleem,
Când dragostea cu pacea în tandem
În iesle-și gângureau copilăria.
Având pe umeri tragicul blestem,
Pământul își primea din cer solia,
Și, cu speranțe semănându-și glia,
Scria al vieții veșnice poem.
În noaptea-mpodobită cu... păstori
Și coruri îngerești suindu-și cântul,
Prin aștrii nopții vântuiau fiori.Și-n ieslea unde se țesea veșmântul
Iertării sfinte pentru muritori,
Prin bezna nopții strălucea... Cuvântul!
Simion Felix Marțian
Siegen, 24/25 decembrie 2021
Mult trâmbițata teorie a genului a devenit fundamentul propagandei leghebetc. Curios, însă, că propaganda merge înainte chiar dacă fundamentul se clatină. Pentru că această teorie a fost numită „invenție ideologică” de însuși părintele ei, Cristopher Dummit, care își face astfel mea culpa.
Dar activiștii nebuniei generalizate merg înainte, fără a ține seama de protestele iubitorilor de adevăr. Și acțiunea lor… prinde. Contestat, necontestat, sexul se… fluidizează. Germania are în certificatele de naștere o a treia rubrică pentru sex încă din 2013. La doar șase săptămâni după progresista Australia. Această rubrică se va completa definitiv când persoana se va hotărî ce vrea să fie.
E greu să ne imaginăm ce mai poate trece prin mințile bolnave care inițiază astfel de mișcări. Pentru că- iată!- după ce credeam că le-am văzut pe toate, apare și vârsta… fluidă. Dacă sexul nu este reflectat de adevărul biologic, vârsta de ce ar fi. Ai vârsta pe care o simți, spun ei.
Un cetățean olandez a încercat în 2018 să-și schimbe legal vârsta, pentru că îl încurca în relațiile cu femeile. Avea 69 de ani și voia să i se treacă în acte cu 20 ani mai puțin. Pentru că așa se simțea. Cu siguranță nu era interesat de pensie, îmi zic eu cu umor amar. Atunci i s-a respins cererea.
Între timp lucrurile s-au mai schimbat. Am mai „evoluat”. Chiar așa, cine suntem noi să-i spunem cuiva câți ani are? Și iată că zilele trecute, în Mexic, Curtea Supremă de Justiție a Națiunii a aprobat dreptul persoanelor de a-și schimba data de naștere în documente oficiale ca drept fundamental la identitatea personală.
Dacă omenirea era până de curând în declin vizibil, acum este în cădere liberă. Este vremea deciziilor pentru eternitate.
Văzând toată această nebunie, orice om sănătos la cap se întreabă: Ce se va alege de copiii noștri? Și mai e o întrebare arzătoare: Cât vei mai tolera, Doamne?
Poporul lui Israel a fost dintotdeauna un popor religios, această religiozitate nefiind, însă, o împletire de eresuri, folclor și nume biblice, cum întâlnim în anumite zone ale creștinismului contemporan. La ei se poate vorbi despre o temeinică cunoaștere a scrierilor sacre. A Cuvântului lui Dumnezeu.
Și nu e de mirare. Copiii lor ajungeau la majoratul spiritual la vârsta de treisprezece ani, urmând ca din acest punct al existenței să dea socoteală de faptele lor în fața Legii lui Dumnezeu. Ori, pentru a-i responsabiliza astfel, trebuia ca această Lege să le fie cunoscută. Și învățau cu sârguință.
Așadar, familiarizați cu cele scrise, cunoșteau și profețiile privitoare la Mesia. Iar venirea Lui n-ar fi avut de ce să-i surprindă. Putea să fie o știre extraordinară, adusă la cunoștința poporului. Dar se pare că încă de atunci a început clasificarea știrilor și manipularea, potrivit cu interesele mai-marilor zilei.
Să urmărim, însă, evenimentele. Magii, aparținând popoarelor orientale, aveau alte surse de informații. Ei mai apelau la astrologie, urmărind mersul stelelor. ( Israeliții aveau interdicție categorică în privința asta.) S-au folosit, deci, de abilitățile lor de cititori în stele, chiar dacă nici acestea nu s-au dovedit infailibile. Pentru că nici nu au ajuns direct la destinație, nici nu au înțeles prea bine cum stau lucrurile cu Regele „de curând născut”. Cât despre Împărăția Lui… nimic.
Au ajuns la Irod, care la auzul veștii a intrat în panică, văzăndu-și tronul în pericol. El cunoștea profețiile, dar probabil a fost puțin corigent. Dar nu și consilierii săi, la care a apelat pentru a-l lumina. Aceștia i-au citat din profeți despre locul nașterii: Betleem! A urmat manipularea grosolană prin trecerea sub tăcere a unei știri de interes planetar. Ba, mai mult, în încercarea de a elimina Pruncul, adică pe Trimisul lui Dumnezeu, a recurs la uciderea pruncilor din zona Betleemului.
Mântuitorul venise, iar poporul trebuia să afle și să se bucure. Dar sursele „oficiale” nu-i erau de folos. Renunță Dumnezeu? Nicidecum. Posibilitățile Lui de a cominica sunt infinite. Și a trimis îngerul. Dar nu la Irod. La păstori. La cei care nu aveau niciun interes să blocheze știrea. La cei care știau să se bucure.
Se apropie Sărbătoarea Nașterii, dar Irod își continuă manipularea și azi, căutând să abată atenția de la Sărbătorit. Cei care, însă, se vor focaliza pe eveniment, se vor certa, poate, pe subiectul: este sau nu este aceasta data Nașterii? De parcă ar avea vreo importanță când ne-a atins veșnicia. Și aceasta este ațipire spirituală.
Dumnezeu vorbește celor treji. Păstorii erau de strajă. Și cu inima sinceră. Și cei ce sunt astfel se vor întâlni cu îngerii și vor vedea strălucirea slavei lui Dumnezeu. Sus inima, creștini. Mesia S-a născut, chiar dacă asupra subiectului se tace. Oricum nu avem nevoie de trâmbițele lui Irod. Dar putem duce vestea colindând.
Când timpul încă scârțâia-n țâțâni
Sub storul neguros de neiubire,
Zvâcnit-a doar o clipă a uimire
Istoria cu umerii bătrâni.
A fost momentul ei de strălucire,
Când tresăreau izvoarele-n fântâni
Și clipe se-mpleteau în săptămâni
Sub pași divini scriind cu nemurire.
Din iesle, spre Golgota și-Nviere,
Trecea al mântuirii Corifeu
Sădind iubirea care-n veci nu piere.Și, semănând cu flori acest traseu,
El a suflat apoi, ca adiere:
Iubiți-vă cum v-am iubit și Eu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 10 decembrie 2021
„Dacă ignorăm faptul că Isus n-a fost alb, putem crede la fel de bine că Fecioara Maria avea barbă, de ce nu?”- au fost cuvintele ce însoțeau fotografiile care au făcut vâlvă în mediul virtual zilele trecute. Ele aparțin lui Ricardo Simonetti, reprezentant al parlamentului european pentru drepturile LGBT.
Acum când lumea creștină se pregătește să întâmpine Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, acest… și-atât a găsit cu cale să facă o ședință foto și să posteze fotografii în care apare în chip de Fecioara Maria (cu barbă) ținând în brațe Pruncul. O atitudine sfidătoare, pe deplin condamnabilă.
Dacă ar fi fost glumă, era una prostească. Dar… nu a fost. Atunci nu rămâne decât fie să fi fost tâmpit, fie să facă un act deliberat, dirijat, susținut. Nu am avut nefericirea să-l cunosc pe acest personaj toxic, dar mă îndoiesc că ar fi tâmpit. Așadar, cine stă în spatele acțiunii sale?
Ce om politic ar răni sentimentele religioase a sute de milioane de oameni, bătându-și astfel cuie în talpă? Asta ar fi sinucidere politică. Dar nu și în Europa post-democratică. Aici poți să aduci ofense majorității, dacă aparții micro-minorității favorizate. Adică scoasă „la înaintare” de propaganda marxistă.
Se pare că asta s-a urmărit. Să batjocorească creștinătatea și crezul creștin, așteptând reacții. Care, în mod firesc, ar apărea. Și apoi să se plângă, cât mai sonor posibil, că este atacat, adică… discriminat. De ce n-a încercat o astfel de măgărie cu musulmanii? Să vadă cum e când te pupă Kalashnikov.
Dar pantru că Pruncul, devenit între timp Christosul înviat, e gata să-l ierte, și creștinii îl vor ierta. Dar nu și la urne. El și politica celor ca el trebuie să aibă o dezaprobare consistentă. Pentru că Europa ÎNCĂ este creștină. Sau, nu?
Pregătiți-vă, cu pace în inimă, de Sărbătoarea care se apropie. Cât despre cei ca RS, să ne rugăm pentru ei, ca Dumnezeu să-i lumineze.
Campania celor șaptezeci a fost un succes. Chiar dacă au fost trimiși ca „niște miei în mijlocul lupilor” (Luca, 10:3). Ei constituiau lotul lărgit al ucenicilor lui Isus, și au fost trimiși de Învățător, doi câte doi, „în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El.” (Luca, 10:1)
Au primit instrucțiuni precise privind implicarea, atitudinea, relaționarea, pe care au căutat să le urmeze întocmai. De altfel, fiind trimiși în Numele Lui, erau însoțiți de o putere care îi uimea. De aceea, la întoarcere au zis plini de bucurie: „Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău.” (10:17)
Ei erau încântați de rezultat și căutau să scoată în evidență succesul, subliniind ceea ce li se părea mai extraordinar. Însă Isus le-a domolit entuziasmul cu cuvintele: „Totuşi, nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vi se supun, ci bucuraţi-vă de faptul că numele voastre sunt scrise în ceruri!” (10:20)
Greșiseră cu ceva? Aparent, nu. Vorbeau despre ceea ce au făcut în Numele lui Isus. Dar nu sesizau pericolul din atitudinea lor. Și asupra a ceea ce lor le scăpa, trebuie să medităm.
Suntem cu toții „trimiși” în campania evanghelistică, să ducem vestea bună a mântuirii, fiind echipați de Duhul lui Dumnezeu cu cele necesare. Unii ar putea să aibă înzestrări deosebite, iar rezultatele să apară mai repede și mai răsunător. Este ceva de condamnat? Nicidecum.
Dar odată cu succesul apare și pericolul. Este momentul în care te curtează mândria, gâdilându-ți orgoliul. Și de aici până la cădere nu este decât un pas, căci este scris: „Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.” (Proverbe, 16:18)
Așadar, folosind echipamentul încredințat, să căutăm să fim cât mai eficienți, dar având neîncetat în vedere că rezultatele le datorăm însoțirii divine. Iar ceea ce este important pentru noi este răsplata umblării în lumină.
Să ne urăm unii altora… succes? Da, dar însoțit de modestie. Pentru că slava este a Împăratului!
Părând un crâng de râset clopoțit,
Se-ntrec printre nămeți colindătorii,
Și-omătul sângerează cu bujorii
Aprinși pe chipuri coborând din mit.
Copii și fulgi în curgerea ninsorii,
Și pacea albă cu ecou șoptit,
Dau sens la „bine” și la „fericit”
Cum dă arcușul un temei viorii.
Ducând și „dalbe flori” și „leru-i ler”
Își toarnă-n clinchete de-argint solia
Ce arde ca o flacără în ger:
Aprindeți-vă-n inimi bucuria,
Cântând cu corul îngeresc din cer,
Căci, oameni dragi, ni S-a născut Mesia!
Simion Felix Marțian
Siegen, 3 decembrie 2021
Nu-mi era dor să scriu despre corectitudinea politică, acest concept neomarxist menit să ne otrăvească viața prin uzurparea normalității, dar Comisia pentru Egalitate a UE a… comis-o. Din nou.
În numele unei egalități prost înțelese, se recomandă evitarea folosirii cuvintelor „doamnelor și domnilor” și înlocuirea lor cu altceva. Încă nu s-a recurs la „dragi tovarăși”. Dar se caută alte formule. Asta pentru a nu răni sentimentele mult prea răsfățatei minorități leghebete-etc. Adică, știți dumneavoastră, cei cu genul fluid. Sau ghiduș. Sau cum i-o mai fi zicând.
Dar punctul forte al documentului (care nu a mai fost depus, datorită presiunii Vaticanului și altor factori) rămâne Crăciunul. Crăciunul este, dincolo de orice analiză a originii sale, o sărbătoare creștină și Îi este dedicată Mântuitorului Isus. Se sărbătorește Nașterea Sa.
Dar pentru că nu toți europenii sunt creștini, în opinia comisarului european Helena Dalli nu ar mai trebui să vorbim de Crăciun nici ca perioadă de referință a anului. Deci, nu perioada Crăciunului ci perioada vacanței. Nu sună cunoscut? Comuniștii ni l-au adus pe Moș Gerilă și pomul de iarnă. Tot pentru a camufla Crăciunul. Istoria se repetă, dar cu zonele ei întunecate.
În România nu s-au prea văzut reacții. Doar Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a luat atitudine. Probabil Biserica nu a mai apucat. Dar nu poți să nu te întrebi: Cine sunt acești întunecați care cred că pot să șteargă cultura milenară a unui continent întreg doar printr-o… propunere.
Și mai era ceva în documentul amintit: Numele de Ion și Maria, care se fac „vinovate” de a avea rădăcini creștine, să fi înlocuite cu mai neutrele Malika și Julio. Oare, la Bruxelles nu se mai coc bostanii?
Visul comisarilor europeni de a decreștiniza Crăciunul nu este departe de împlinire. Căci în prezent sărbătoarea este mai mult comercială decât religioasă. Dar nu se mulțumesc cu atât. Până și denumirea îi zgârie la urechi. Nu am auzit creștini care să spună că sunt deranjați de Ramadan, sărbătoare a musulmanilor, care sunt minoritari în Europa.
Doar Crăciunul este luat în colimator. Sau, mai degrabă, este vizat Christos. Și atunci cine este în spatele acestor hotărâri?
La moara lui Felix 