Fără zahăr, fără prejudecăți și fără…mine

DSC_1557

Cine se ascunde, oare, în spatele campaniei tot mai agresive a activiștilor pro-homosexualitate? Nu poți să nu-ți pui o astfel de întrebare, când vezi că-și asociază numele cu a unor companii cu mare greutate, cum este Coca Cola, lider mondial în domeniul băuturilor răcoritoare.

Dar se mai naște, în mod firesc, și întrebarea: câți bani sunt puși la bătaie? Căci altfel cum s-ar angrena în joc Coca Cola, sfidând o majoritatate covârșitoare și asumându-și astfel riscul de a pierde mulți consumatori. Pentru ca aceste pierderi, previzibile de altfel, să fie compensate, e nevoie de sume uriașe.

Și totuși Cola a intrat în joc, cu temele făcute, lansând campania ”Zero zahăr, zero prejudecăți”. Numărul celor care primesc o astfel de campanie cu brațele deschise este mic, evident, dar ea merge înainte datorită nepăsării celor mulți. Dar nu și în Ungaria.

Nemulțumirea cetățenilor s-a materializat într-o petiție cu peste 40000 de semnături, prin care cereau autorităților să îndepărteze afișele apărute în Budapesta și să împiedice răspândirea unor astfel de reclame.

Este salutară inițiativa cetățenilor, dar poate fi aplaudat și sprijinul politic, vizibil în atitudinea lui Boldog Istvan, purtătorul de cuvânt al formațiunii Fidesz, partidul premierului Viktor Orban. Acesta a cerut cetățenilor să boicoteze Coca Cola afirmând că el nu va mai consuma produsele lor.

Susținerea religioasă a boicotului o vedem în atitudinea pastorului Sandor Nemeth, liderul Bisericii Credinței, care sugerează, privitor la această campanie, că o companie străină, cum este Coca Cola, pune sub semnul întrebării însăși Constituția Ungariei, care definește fără echivoc familia ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Boicotul a dat rezultate, Coca Cola retrăgându-și reclamele incriminate de pe piață. Dar ne întrebăm, din nou: Oare, până când? A fost un atac contracarat printr-o împotrivire hotărâtă, demnă de urmat. Ce va urma?

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 august 2019

Amar peste amarul tragediei

4

A avut doar 37 de ani. A fost soț. Și a fost tată. Da, a avut doi copii minori. Și a mai fost și…fiu, pentru că nici durerea părinților nu poate fi ignorată. Totul la trecut. Acestea sunt elementele esențiale ale tragediei. Celelalte sunt detalii.

Marian Ciocan a fost prezbiter în Sighișoara, absolvent al ITPB. Slujea la Apold, oficiind un botez, atunci când i-a venit sfârșitul hotărât de Dumnezeu. Acea hotărâre divină care ne ia prin surprindere, ne tulbură profund și naște în noi întrebări. Dar voia Lui este decizională.

Astfel de tragedii se simt până departe de epicentrul lor, mișcând inimi, storcând lacrimi și născând rugăciuni. Pentru mângâierea, pentru întărirea celor direct implicați. Dar sunt și reacții mai puțin… sănătoase. Cele ale „zvonacilor”.

S-a crezut inițial, în mod eronat, că moartea lui Marian a fost provocată de curentul electric de la microfon. Așadar, electrocutare. Ce schimba acest lucru în ansamblul problemei? Păi, se vorbea de improvizații, se căutau vinovați. Și, tropăind, „zvonacii” se întreceau în a răspândi știrea.

Este cel puțin ignobil să bați din picioare într-o sală de spectacol când pe scenă se joacă o tragedie. În viață e cu atât mai grav. Dar se pare că ne lipsește cultura solidarizării prin empatie.

S-a dat un comunicat oficial privind cauza decesului, ca fiind „infarct miocardic acut”. Acesta era menit să stopeze zonurile. Dar nu și să închidă gura cârcotașilor. Pentru că au fost și reacții negative, privind formularea acestui comunicat. Cum că ar fi trebuit scris…altfel. Și astea în timp ce focul tragediei ardea în tăcere.

Știm că totul este hotărât de Dumnezeu, dar suntem oameni. Și durerea se simte omenește. Tragediile au propria lor amărăciune, iar atitudinile nepotrivite o accentuează.

Dumnezeu a îngâduit această grea încercare în familia Ciocan și tot El poate aduce mângâiere. Și pentru aceasta să ne rugăm. Ar fi contribuția noastră la neutralizarea amărăciunii.

Doamne, întide-Ți brațul care binecuvântează!

Simon Felix Marțian
Neunkirchen, 16 august 2019

Pâinea binecuvântată

DSC_0170a

Călcând prin colb galileean, încins,
Trecea Isus cu dragostea-n privire
Arzând neîncetat, cu foc nestins,
Iar gloatele-L urmau cu duh atins,
Găsind în El ce căutau: iubire!

Învăţătorul le vorbea duios,
Şi-n vorba Lui găseau ei alinare
Şi apă pentru sufletul setos,
Iar cei bolnavi primeau, neîndoios,
Doar la atingerea Lui, vindecare.

Dar iată căntr-o zi, spre amurgit,
Când zările clipeau a înserare,
Norodul încă asculta vrăjit
Iar foamea-n suflet li s-a potolit
Dar pentru trup nu aveau de mâncare.

Tot ce-au putut în jurul lor găsi
Au fost cinci pâini, doi peştişori şi…gata,
Iar numărul flămânzilor…cinci mii!
Dar Domnul o luă, spre cer privi
Şi hrana a fost binecuvântată!

Minunea s-a-mplinit, s-au săturat,
Din ce părea puţin, mii de personae;
Ne minunăm, şi ei s-au minunat,
Dar ce-i de Domnul binecuvântat
Poate să sature şi milioane.

Puţinul poate deveni izvor
Cum, în Sarepta, văduva săracă
Vedea la untdelemnul din ulcior.
Noi ştim că Cel atoateziditor
Este cu noi, deci voia-I să se facă.

Nu te îngrijora chiar dacă treci
Prin lipsuri care, oricum, nu durează,
Sub greutatea lor să nu te-apleci
Căci Domnu-i neschimbat, ieri, azi şi-n veci
Şi pâinea El ţi-o binecuvântează.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 31 mai 2010

De profundis

DSC_8877a

(Rugăciune de miner)

Mă cheamă adâncul din nou
Și beznei cu râvnă mă dărui,
Dar nu sunt prin asta erou
Chiar dacă pot munții să-i nărui.

Cu patimă dau ce-i de dat
Și-n miez sfredelesc azi Carpații
Cu braț de oțel, încordat,
Dar nu cer prin asta ovații.

Nu, nu sunt deloc un titan,
Ci om ce câștigă cu trudă
Făcând cu sudoare un ban,
Căci, iată!-și casca mi-e udă.

Afară m-așteaptă ai mei:
Băieții pe Jiu,dau la pește,
Iar fata, leit mama ei,
Acasă cu ea, gângurește.

Și ochii mi-s umezi de dor,
Dar ceva deasupra trosnește;
În spate mă-ngheață-un fior
Iar inima-n piept se oprește.

Nu, nu! – strg spre cer. Doamne, nu!
În mâna-Ți divină sunt toate
Și știu că de-aici numai Tu
Mai poți cu-ndurare-a mă scoate.

Te chem de aici, din genuni,
Știind că puterea-Ți divină
Mai face și astăzi minuni
Și-aduce în beznă lumină.

Mai vreau să-i revăd pe ai mei,
Mai vreau să ajung iar acasă
Și-apoi, împreună cu ei,
Să simt că și masa e masă.

Și-n pacea venind ca răspuns
Am zis: de acum, sfinte Tată,
Trăi-voi de rugă pătruns
Și eu și familia toată!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 27 august 2014

Cu Dumnezeu pe Lună

DSC_7072b

S-a sărbătorit zilele trecute Semicentenarul aselenizării. Deși pare uimitor, au trecut-iată!-cincizeci de ani de când omul a făcut primul pas pe satelitul natural al Terrei. „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” avea să spună Neil Armstrong, omul care a făcut acest pas.

Succesul misiunii Apollo 11 a fost mult mediatizat și la noi la vremea aceea, cu toate că era o realizare a „imperialiștilor”. Dar era folosit și ca propagandă ateistă, atât de înflăcărat folosită de comuniști, considerând că prin cucerirea spațiului se dovedește că Dumnezeu nu e nicăieri. O, ce naivitate!

Și mai era mediatizat evenimentul, îmi amintesc bine, și pentru că liderul României, Nicolae Ceaușescu, era pe atunci în grațiile americanilor. De altfel, pe discul de silicon lăsat pe Lună cu această ocazie, și pe care erau înregistrate mesaje ale șefilor de state, era și un mesaj al acestuia.

Sărbătorirea acestui eveniment epocal ne aduce noutăți și după cincizeci de ani. Aflăm acum lucruri legate de aselenizare care au fost trecute sub tăcere. Și unul dintre acestea, deloc lipsit de importanță, a fost ascuns datorită ateismului… american. Pentru că lupta împotriva credinței este aceeași, indiferent de spoiala politică. Și erau prezenți și pe-acolo.

Care este această noutate…veche? Ei bine, primul act petrecut pe Lună, înainte de a părăsi modulul, a fost ÎMPĂRTĂȘANIA! Buzz Aldrin a citit din Biblie și a celebrat împărtășania, cu ceea ce adusese de pe Pământ, de la împărtășania de dinaintea lansării.

Ei erau conștienți că au nevoie pretutindeni de însoțirea divină și că nu se află în spațiu pentru a-L izgoni pe Dumnezeu din locurile cercetate. Sau din credința oamenilor. De altfel, Dumnezeu a fost prezent în tot programul spațial Apollo, prin manifestări ale credinței celor participanți la program.

„Prăpastia” dintre știință și credință este o iluzie întreținută artificial de dușmanii credinței. Inspirați de…știm noi cine. Oamenii onești, chiar dedicați științei, nu luptă împotriva lui Dumnezeu. Ei își fac treaba cerând lumină divină.

Prin Apollo 11 S-a proslăvit Dumnezeu. Ca și prin tot ce ne înconjoară. Aleluia!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 august 2019