Sonet sincronic


Pășeam ritmat și-mi stăruia-n auz,
Ca un ecou, o stranie cadență,
Dar pivotam cu multă indolență
În jurul unui gând mereu obtuz.
 
Dar când am înțeles acea prezență,
Am hotărât că nu pot să-mi refuz
O cufundare-n har, ca-ntr-un havuz,
Și însoțirea ca o permanență.
 
Acum eu merg cu Tine-n pas sincron
Și, scuturat de frunzele caduce,
Mă faci măslin pe-al cerului blazon,
 
Înfipt adânc în vremea de răscruce,
Când, din al veșniciilor filon,
O lume nouă se năștea pe cruce.
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 septembrie 2020

Președintele și educația sexuală

 Sexualizarea copiilor se face tot mai simțită în lumea contemporană, luând diferite aspecte. O găsim prezentă în forma noilor jucării sau a desenelor animate. „Progresiste”, bineînțeles. Cine este interesat, oare, să fure inocența și bucuria copilăriei din viața copiilor noștri?

 O componentă a acestei tendințe este și așa-zisa „educație sexuală”. Care este necesară, cică. Și e spre binele copiilor noștri. Dar TOȚI susținătorii acestei „educații” s-au născut din părinți care nu au avut parte de ea. Și a fost bine.

  Dacă în România încă mai există împotrivire privitoare la educația sexuală, oricât de lăudată ar fi, este pentru că s-a învățat ceva din experiența unor țări occidentale care au implementat-o. Și unde au devenit ore de pornografie sau educație transgender. Fără nicio legătură cu ceea ce se promitea.

  Și pentru că în luna aprilie a acestui an s-a încercat introducerea educației sexuale obligatorii în școli, deputații au reușit în luna mai să aducă niște modificări în bine legislației. Astfel „educația sexuală” devenea „educație sanitară”, și mai era nevoie și de acordul scris al părinților.

  Doar că Președintele nu a fost mulțumit. Nu e prima dată când domnul Iohannis arată prin atitudine afinități față de stângismul marxisto-sexualizant. Domnia sa voia introducerea sexului în școli „pe repede înainte”, fără a fi consultați părinții. De parcă ar fi crescut mulți copii. Așa că a atacat legea la Curtea Constituțională.

  Cum s-ar putea explica altfel preocuparea exagerată a Președintelui pentru sexualizare, decât ca o manipulare progresist-europeană. Adică marxism. Și când mă gândesc că-i făceam campanie la primul mandat. Dar asta e o altă poveste. Tristă, bineînțeles.

 Astăzi, însă, CCR a respins categoric sesizarea Președintelui. Astfel că legea rămâne în forma propusă de Camera Deputaților, în 29 mai. Adică educația va fi „sanitară” și musai cu ACORDUL PĂRINȚILOR. Să auzim de bine, tovarășe Președinte.

  Nu știm ce va urma, dar atacurile stângii vor continua. Doamne ai milă de noi!

Simion Felix Marțian

24 septembrie 2020

Mi-e toamnă

E toamnă-n mine, cum e toamnă-n lume,
Sezon marcat de-un timp convalescent
Ce-mi scutură frunzișul abundent
Cu-argintul rece-al înghețatei brume.
 
Accept cu demnitate desfrunzirea,
Dar, totuși, anotimpu-i incomod,
Căci văd alături coșul pentru rod
Și simt că nu mi-am împlinit menirea.
 
Mai am pe ramuri fructe ce așteaptă
Un plus din seva și din timpul meu
Și-apoi, înfășurate-n curcubeu,
Să le așez pe-a veșniciei treaptă.
 
Alung și gândul ceții ce adastă
La poarta zilei, dintr-un timp captiv,
Și scriu cu soare, ca un laitmotiv,
Pe rodul meu din toamna vieții, fastă.
 
Mi-e toamnă astăzi, cum mi-a fost ieri vară,
Dar știu că nu-i în asta un declin,
Ci rod în viață, dintr-un  plan divin,
Și-un zbor dinspre-năuntru spre afară.
 
Privind cocorii care pleacă, Doamne,
Îți mulțumesc că am bilet de zbor,
Și-un ram ce este încă roditor
În zorii-acestei minunate toamne!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 21 septembrie 2020

Cătrănit, dar nu negru

  Sensul cuvântului „cătrănit” este „dat cu catran” și, deci, prin extensie, „înnegrit”. Mai are însă și câteva accepții figurate, una find cea de „supărat”. Cu acest înțeles mi-am însușit eu termenul, în copilăria mea ardeleană. Așadar cel cătrănit este negru de… supărare.

  Mi-am amintit de acest cuvânt citind recent despre un nou scandal marca de neconfundat a „corectitudinii politice”. Este vorba despre celebra statuie Pieta a lui Michelangelo, în care Isus este NEGRU. Această imagine, prelucrată în photoshop, a fost postată pe Twitter de Academia Pontificală pentru Viață, condusă de arhiepiscopul Vicenzo Paglia.

 Este de fapt o aliniere la mișcarea Black Lives Matter. Isus nu poate fi negru, oameni buni. Poate, cătrănit. Adică supărat. Și asta văzând că jertfa Lui rămâne pentru prea mulți inutilă.

 Nu insist asupra acestui nou scandal, ci vreau să reamintesc distinșilor mei cititori un alt articol de-al meu, din care am sustras câteva fraze. Atunci era vorba de „Cina cea de taină”. Și tot de un Isus negru.

Lumina nu e neagră, tovarăși!

  Am crezut că le-am văzut pe toate, iar de când cu nebunia marxiștilor demolatori de statui și… civilizație, mi-am zis că nu mă mai poate mira nimic. Căci mișcarea BLM, oscilând între sminteală și prostie, depășește și imaginația bolnavă a celor care trag sforile.

  Dar a venit bomba: Isus trebuie să fie de culoare! Musai negru. Acesta-i trendul. Dacă n-ai negri în anturajul tău, ai dosarul pătat, cum era în comunism. Doar că acolo trebuia să fii sărac și fără intelectuali în familie ca să fii „element pozitiv”. Dar, măi tovarăși, Dumnezeu nu are nevoie de un „dosar de cadre”. Nici de promovarea voastră.

  Haideți să ne lămurim, tovarăși. Isus a venit în lumea noastră cu o misiune divină, care vă viza și pe voi. Adică, mântuirea. Și pentru că trebuia să aibă o natură umană, a luat trăsăturile poporului în care S-a întrupat. Adică, a poporului evreu.

 V-ați apucat să demolați reperele istoriei, dar ce v-a cășunat pe geografie? Pentru că Betleemul nu e în Etiopia, Nazaretul nu e în Gabon, iar Ierusalimul nu e în Uganda. Și atunci de ce nu am rămâne fideli adevărului istoric? Și culorilor originale.

  Adevărul este că mărșăluitorii demolării nu prea știu ce sunt astea. Dar ce ne facem cu reprezentanții „bisericii”? Pentru că Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, care este șeful Bisericii Anglicane, a îmbrățișat ideea cu entuziasm. Ba chiar a hotărât să instaleze în altarul Catedralei St Albans o replică a tabloului „Cina cea de taină”, în care Isus să fie negru

  Aș încheia cu afirmația Sa: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan, 8:12)

 Iar Lumina nu poate fi neagră, tovarăși.

Simion Felix Marțian

Mulțumesc, Tată!

Când am plecat, sedus de vraja lumii,
De cântecul sirenelor, sonor,
Eu nu vedeam nici marginea genunii
Nici adâncimile deşertăciunii,
Ci totul îmi părea strălucitor.

Durerea Ta îmi urmărea plecarea
Şi nepăsarea mea o adâncea;
Mi-ai urmărit cu ochii trişti cărarea,
Dar m-a-nghiţit cu lăcomie zarea
Când înaintea mea se deschidea.

M-a înşelat fragila poleială,
A fost o cursă clinchetul de-argint,
Trăiam într-o lumină ireală
Şi îmi minţeam privirea cu beteală,
Dar inima nu am putut s-o mint.

Căci am simţit că lumea nu-ţi oferă,
Oricât ai vrea plăceri din ea să storci,
Decât un act pe-o scenă pasageră
Iar când decorul, foaie efemeră,
Se schimbă brusc, primeşti un rol la porci.


A fost contactul cu realitatea,
A fost prohodul viselor murind
Şi am rămas în toată nuditatea
Pierzându-mi straiul ce e demnitatea,
Când am privit la roşcove cu jind.

Mai este pentru mine îndurare?
Mai poate sfidătorul fi iertat?
Mi-e foame, Tată! Mi-e şi frig şi doare
Această-ntunecată depărtare,
Primeşte-mă, te rog, să-ţi fiu argat!

Veneam sfios, un om bătut de soartă
Trăind doar la un pas de „prea târziu",
Dar Tu mă aşteptai de mult la poartă,
Odrasla Ta care fusese moartă
Venea argat, dar o primeai ca fiu.


Mi-ai pus pe umeri, Tată, haină nouă,
M-ai încălţat şi mi-ai dat şi inel,
Îmi încolţea în geană bob de rouă
Când m-ai cuprins cu mâinile-amândouă,
Tăind apoi şi cel mai gras viţel.

Cine-ar putea iubi la fel ca Tine
Şi cine ar putea la fel ierta?
Eu m-am întors de pe cărări străine,
Dar m-ai primit aşa cum se cuvine
Unui moştenitor din casa Ta.

Mă arde o dorinţă, Sfinte Tată,
Că celelalte-n faţa ei pălesc:
Aş vrea ca de acum, viaţa-mi toată
Trăită în slujire ne-ncetată
Să fie un continuu... MULŢUMESC!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 2 iulie 2007

Sonetul armoniei

Cu zori de aur sărutând corole

În cântece părând prin pomi fluide,

Cu-apusuri stacojii țesând hlamide

Și nopți punând creației etole,

 

Vii armonii se împleteau candide

În oameni și-ale lor aureole.

Dar, în Eden, seninele cupole

S-au înnorat de uneltiri perfide.

 

A fost tragismul ruperii de Tine,

Dar, Doamne, vei reface armonia

Prin împletire de frumos și bine.

 

De-aceea, când va-ncepe simfonia,

Aș vrea să simt că-s acordat, Divine,

Și am ca partitură… veșnicia!

 

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 11 septembrie 2020

Cine sunt „persoanele atrase de minori”?

  Sunt pedofilii, evident. Doar că vechiul termen li se pare jignitor, iar în „noua normalitate” (a se citi NEBUNIE) trebuie să-i legănăm și pe ăștia. Pentru că sunt –nu-i așa? – o minoritate sexuală. Și minorităților trebuie să li se acorde o atenție sporită. De, corectitudinea politică. Iar mass-media le cântă în strună.

  La sfârșitul lunii august, New York Times, ziar aflat pe primul loc în lume în privința infuenței, lua apărarea pedofililor, condamnând „capcanele” poliției americane. La acestea au recurs polițiștii, pentru că lupta cu pedofilia este dificilă, multe victime neavând curaj să depună mărturie.

  Astfel, s-a recurs la o stratagemă: polițiștii își fac conturi false, cu identități de copii, și se lasă „racolați” de pedofili. Urmează propunerea, întâlnirea și… surpriza! Metoda a dat roade, dar amintitul ziar e de părere că „pedofilii care nu fac victime nu trebuie urmăriți penal”. Chiar dacă intenția este mai mult decât evidentă. Și, având în vedere influența ziarului, este mai mult decât o gură de oxigen pentru amintiții „atrași”.

 Dar surprizele continuă, pentru că social media găzduiește o mulțime de conturi de utilizator ale celor ce nu se sfiesc să-și declare… atracția. Și, dacă vi se pare mai liniștitor, nu sunt atrași de copii sub… DOI ANI! Caută să se organizeze în mediul online și tot acolo cer legalizarea pedofiliei.

 Și iată cum YouTube, altfel extrem de sensibil și gata să șteargă materiale „deranjante”, devine gazdă bună pentru această… minoritate. Iar Twitter și Instagram cântă în aceeași gamă.

   În această nebunie ce tinde să se generalizeze, după ce s-a încercat să ne convingă că de fapt copiii aparțin mai degrabă statului decât familiei, vedem că printre „minorități” se ivesc și prădătorii sexuali. La început vor fi tolerați, apoi încurajați, și în final… aplaudați.

  Da, am ajuns să nu ne mai mirăm de nimic. Dar asta nu ne dă dreptul să stăm nepăsători. Într-o lume care, întorcându-I spatele lui Dumnezeu, a luat-o pe arătură, trebuie să ținem drumul drept. Și să ne rugăm mai mult pentru copiii noștri.

   Și pentru viitorul tot mai scurt al planetei.

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 10 septembrie 2020

Zbor de toamnă

Se cern tristeți tivite-n cenușiu
Din cerul toamnei care-adânc ne doare,
Brăzdat în lung de păsări călătoare,
Și-un vânt ne suflă-n suflet a pustiu.

Ducând pe aripi vara care-a fost,
Ne iau și diadema bucuriei,
Lăsându-ne iar pradă nostalgiei
Pe scena cu decor tot mai anost.

Ne-apasă dureros plecarea lor,
Dar toamna noastră lor le e străină
Și zboară spre căldură și lumină,
Spre-un astru-al zilei mai strălucitor.

Rămași într-un amurg violaceu,
Lipsiți de-a cântecelor armonie,
Putem să medităm la veșnicie
Și-o rugă să-nălțăm spre Dumnezeu:

E-aproape, Doamne,-al vremii act final,
Pornește Tu în noi deșteptătorul,
Să nu ratăm în toamna lumii zborul,
Știind că Tu ne-aștepți la terminal.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 8 septembrie 2020

Biblia în boxa acuzaților

Un proiect de lege aflat în dezbatere în Scoția ar putea incrimina Biblia ca fiind purtătoare de discurs incitator la ură. Dar și pe cei care o citează în discursurile (predicile) lor.

  Privind lucrurile din această perspectivă, am putea spune că trăim într-o lume ideală, cu o dragoste generalizată, în care fiecare iubește pe fiecare, și suntem înconjurați numai de zâmbete și îmbrățișări. Și în această lume desăvârșită, singura sursă de ură ar fi… Biblia. Adică scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu!

  Activiștii mișcării Scoția Ateistă jubilează în așteptarea verdictului, și își propun să monitorizeze activitățile religioase, denunțând orice astfel de discurs. Adică nu se va mai putea spune păcatului ceea ce este. Nu se va putea spune, potrivit Bibliei, că familia este familie doar în parametrii lui Dumnezeu. Iar sexualitatea la fel.

  Am fost ateu un sfert de secol. Și nu influențat de comuniști, căci nu eram de-al lor, și nici pentru că „era în trend” cum sunt cei mai mulți dintre ateii-trepăduși de astăzi. Am fost ateu documentat, care se hrănea cu biblioteci la fiecare masă. Și mai cunoșteam și Biblia. Asta până m-am întâlnit cu Dumnezeu și m-a scuturat de argumente.

 Am amintit aceste date din biografia mea, ca să mă pot adresa direct ateilor. Măi tovarăși, dacă Biblia este o poveste, de ce nu o lăsați să-și desfășoare acțiunea, urmărind-o din tribună. Dar vă doriți, doar, să nu fie adevărată. Împotriva basmelor nu luptă nimeni, iar „1001 de nopți” n-a fost trecută la index. Și nici Frații Grimm. Simțiți dogoarea iadului? Veniți-vă în fire, căci Dumnezeu vă iubește!

  Dar, cu sau fără aportul unor astfel de activiști debusolați, lucrurile merg într-o direcție nedorită. E dureros ce se întâmplă în Europa „creștină”. Sunt zvârcolirile diavolului care știe că sfârșitul lui este aproape. Păcat, însă, de oamenii care se lasă seduși, spre pierzarea lor.

  Nu va fi ușor pentru creștini. Asta în cazul în care își înțeleg menirea. A lor și a Bisericii. Aceea de a vesti Evanghelia mântuirii! Cum să o faci când ți se bagă pumnul în gură? Și cât va mai dura până când Biblia va fi interzisă?

  Doamne, dă-ne putere să rămânem în picioare până la venirea Ta! Și îndrăzneală să vorbim oamenilor despre mântuire. Amin!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 3 septembrie 2020