Felicitări, domnule Ghileţchi!

V Gh

Într-o vreme dominată de ploi şi furtuni, caracterizată de plumburiul apăsător al cerului, o rază de soare este mai mult decât binevenită. Şi iată că un spot luminos, o rază a bucuriei vine de la Strasbourg, de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Este vorba de adoptarea Rezoluţiei privind apărarea drepturilor copiilor de a creşte alături de părinţi. “Scorul” la vot a fost şi el luminos: 42-2-14!

Raportul supus discuţiei poartă semătura domnului Valeriu Ghileţchi, deputat moldovean, vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova şi membru al delegaţiei Moldovei la amintita Adunare de la Strasbourg. Dar, dincolo de această înşiruire de funcţii, domnia sa este ceea ce numim adesea “omul vremii sale”. Omul implicat, omul care se dăruieşte muncii sale, omul cu scopuri nobile, pe care le atinge prin asiduitate.

Şi pentru că, potrivit declaraţiei domniei sale, această victorie o dedică familiei Bodnariu, trebuie spus că şi lupta înspre acest triumf a început atunci când “cazul Bodnariu” era în atenţia opiniei publice de pe mapamond. Cu siguranţă ecourile acestui “caz” nu s-au stins, iar la vremea respectivă (2015-2016) participam şi eu la luptă cu “armele” din dotare. Scriind. Despre abuzuri şi drame. Despre zbucium şi lacrimi. (O parte din articolele mele, preluate pe atunci de presa de limba română, pot fi citite pe blog)

Domnul Valeriu Ghileţchi se afla şi atunci, ca şi acum, în sfera care-i oferea acces la pârghiile de soluţionare, şi a fost printre puţinii politicieni care au ales să acţioneze asupra lor. Cazul Bodnariu a fost rezolvat, dar numărul familiilor în care copiii au fost despărţiţi în mod abuziv de părinţi era în creştere. Şi strigătul lor dureros trebuia auzit.

Aşa că, în cei doi ani care s-au scurs, domnul Valeriu Ghileţchi a continuat să lupte, cu perseverenţa care-l caracterizează. Şi lupta nu i-a fost zadarnică. Acum există un suport legal care să apere unitatea familiei împotriva abuzurilor.

Credem că acest suport va fi folosit, pentru că oameni ca Valeriu Ghileţchi există.
Felicitări, domnule Ghileţchi! Şi mulţumiri.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 30 iunie 2018

Nu vă îngrijoraţi!

DSC_5013a

Nu vă îngrijoraţi dar, zicând:”Ce vom mânca?”Sau:”Ce vom bea?”Sau:”Cu ce ne vom îmbrăca?”…Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.(Matei 6:31-32)

Când inima ţi-e cer senin şi zbor
Şi pacea te cuprinde ca o mare,
Vezi orizontul tresărind uşor,
Apoi un nor venind şi înc-un nor
Şi-ncep să picure îngrijorare.

N-a mai rămas nici urmă de senin
Iar cerul inimii e ca de smoală
Şi plouă ne-ncetat, plouă hain
În sufletul de-amărăciune plin,
Cuprins de umezeală ca de-o boală.

S-a tulburat şi pacea care-a fost
Şi fulgeră cu semne de-ntrebare:
Ce-o să mănânc? Cum să-mi găsesc un rost?
Ce-o să îmbrac? De unde adăpost?
Şi tună lung, cu un ecou ce doare.

Dar soarele din nou va străluci
După furtuni, înveselind pământul;
Aşa a fost mereu şi-aşa va fi,
Deci şi tu poţi furtuna birui
Dacă priveşti încrezător Cuvântul.

Să nu vă-ngrijoraţi, aşa e scris,
Căci Cel ce păsărilor dă mâncare
Şi-mbracă florile în strai de vis,
Este cu noi, aşa cum ne-a promis,
Şi ştie ce dorim şi ce ne doare.

Să căutăm Împărăţia Sa
Şi să tânjim după neprihănire,
Iar ce vom îmbrăca, ce vom mânca,
Nu noi, ci Domnul le va rezolva
Prin binecuvântata Lui voire.

Crezând aşa, noi curcubeie cresc
În inimi, cu invazia luminii
Din care mulţumiri se împletesc,
Căci înaintea Tatălui ceresc
Suntem mai preţioşi decât …toţi crinii.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 6 august 2011

Sonet zglobiu

23

Se-avântă în clocot pe pietre pârâul
Şi-n stropii-i de-argint înfloresc curcubeie,
Ţâşneşte pe maluri a vieţii scânteie
Rupând, în explozia verdelui, frâul.

Pe câmpul ce haina de foc şi-o descheie
Zvâcneşte în flacără galbenă grâul,
Când greieri cu jarul din maci îi ţes brâul,
Şi pâinea se-nfoaie, crescând rotofeie.

E vervă în toate şi totul se-ncinge
Şi simt cum în mine imboldul tot creşte
Şi-n valul vieţii în clocot mă-mpinge,

De-aceea în mine o rugă vuieşte:
Dă-mi, Doamne, vibraţii şi dor de-a învinge
Şi pentru-a-Ţi sluji mai…vioi, mă stârneşte!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 iunie 2018

Plâns de codru

reteyat

Mă-ndeamnă codrul, hohotind cu ploaie,
Să scriu, plângând şi eu, de drama lui,
De trupul lui murind pe fierăstraie
Aici, în ţara mea…şi-a nimănui!

Mă-mbie pui de urs, muşcând asfaltul,
Să scriu de casa lor fugind prin gări
Când în vagoane s-a chircit înaltul,
Să scriu cu rumeguş de-abandonări.

Să scriu- dar, cum?- când muntele mă doare,
Şi dealuri care se despoaie dor,
Să scriu strigând, când codrul ţării moare
Ucis de lăcomie şi topor.

Când ştiu ce frumuseţi, ce bogăţie
A pus în ţara asta Dumnezeu,
Mă-ncearcă starea de vinovăţie
Că n-am luptat pentru meleagul meu.

Că n-am fost vocea răsunând din turmă,
Făcându-mă prin rugă auzit:
Dă, Doamne, minte, mintea de pe urmă
Acestui neam ce pare părăsit!

Dar simt că mă trezesc şi, ca revanşă,
Mă dau cu totul puilor de urs,
Făcând cu ei, spre-o vie avalanşă
De verde-n munţii noştri, azi, recurs!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 4 iunie 20018