La moara lui Felix

De ce…„la moară?” Poate din modestie. Dacă aș fi avut pretenția că pot să ofer hrană spirituală pe blogul meu, l-aș fi numit altfel. Cum ar fi, bunăoară, „la brutărie”. Dar mă mulțumesc să cred că pot oferi făină.
Și-am purces astfel la măcinat. Boabe de idei. De gânduri și sentimente. De emoții și atitudini. Boabe coapte, cred eu, într-o lumină propice. La o temperatură potrivită.
Din toate acestea și…multe altele, doresc să ofer cititorilor o făină bună, la care să adauge fiecare ingredientele dorite. Să-și pregătească fiecare pâinea după gust. Sau plăcinta. Sau cozonacul. După gust și nevoi.
Nu știu cât timp îmi voi permite să aloc măcinatului, dar vă aștept pe aici. În miros de grâne și făină, să luminăm nopțile cu albul pâinii viitoare. Să ne îmbrățișeze răsăritul lângă scocul morii, în timp ce apa se avântă impetuos pe roată. Care se-nvârtește. Și se-nvârtește.
Dacă voi lipsi, voi fi , poate, cu boabele la soare. Pentru un plus de coacere.Dar voi reveni, cu aceeași caldă bucurie de-a fi împreună. De a pregăti împreună pâinea. Pentru că este nevoie.
Vă aștept la moară. La moara lui Felix.

Simion Felix Marțian