Domeniul lor de activitate era confecționarea corturilor. Dacă ne gândim la desele campanii militare ale legiunilor romane prezente la acea vreme peste tot, putem concluziona că afacerea mergea bine. Și încă își desfășuraseră activitatea la Roma, în inima imperiului.

 Dar, să-i cunoaștem. Este vorba de Aquila și soția sa Priscila. El era de loc din Pont, dar viața le-a purtat pașii prin peninsulă până… Da, până la decretul împăratului Claudius, care a poruncit ca toți evreii să părăsească Roma. A fost o manifestare timpurie a antisemitismului.

 Și pentru că drumul lor spre est trecea prin Corint, s-au stabilit acolo. Apostolul Pavel a ajuns la Corint venind din Atena și astfel drumurile lor s-au întâlnit. „Și pentru că aveau același meșteșug” (FA, 18:3), s-au asociat. Au lucrat împreună, fără a neglija însă activitatea spirituală, împletindu-le. În ce privește acest aspect al activității, succesul ne este relatat astfel: „Și mulți dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut și ei și au fost botezați.” (FA, 18:8)

 Din Corint, Pavel a plecat spre Siria, fiind însoțit de noii săi prieteni și… asociați, Aquila și Priscila. Aceștia rămân însă în Efes, în timp ce Pavel își continuă drumul. Ce făceau ei în Efes? Probabil corturi, dar evanghelistul Luca ne vorbește doar despre celălalt aspect al activității lor. Cel spiritual. Îi găsim, astfel, făcând studiu biblic cu Apolo. Acesta era din Alexandria și ni se spune despre el că „avea darul vorbirii și era tare în Scripturi.”(vers 24)

 Apolo avea însă lacune, pe care cei doi „confecționeri de corturi” le-au sesizat. N-au ezitat, deci, să-l invite la ei și „i-au arătat cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.” (vers 26)

 Mai găsim scris despre această familie de evangheliști zeloși în scrisoarea lui Pavel adresată credincioșilor din Corint: „Aquila și Priscila, împreună cu BISERICA DIN CASA LOR, vă trimit multă sănătate în Domnul.” (1 Corinteni, 16:19) Nu știm cât de mare le era atelierul, la care nu puteau renunța, dar ceea ce știm cu certitudine este că au înțeles chemarea divină și au urmat-o.

  După moartea împăratului Claudius, mulți evrei s-au întors la Roma. Acest lucru este evident în scrisoarea lui Pavel adresată romanilor, unde citim: „Spuneți sănătate Priscilei și lui Aquila, tovarășii mei de lucru în Christos Isus,” (Romani, 16:3)  Iar în versetul următor continuă: „…care și-au pus capul în joc, ca să-mi scape viața.”

 Așadar, o familie de meseriași… evangheliști, care va rămâne în atenția omenirii până la sfârșit, prin cele relatate în Biblie. Doi oameni, doi soți, amintiți MEREU împreună. Nedespărțiți acasă, la serviciu, în slujire. Corturi și Scriptură. Sau, mai degrabă, Scriptură și corturi.

Le urmăm exemplul?

 

Simion Felix Marțian

Siegen, 28 februarie 2023

Nu era la prima călătorie pe mare. Nu ştim cât a călătorit Pavel astfel înainte de întâlnirea cu Isus pe drumul Damascului, dar după aceea a călătorit mult în numele Lui, pentru vestirea Evangheliei Sale. De altfel el le scria corintenilor: „… de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.”(2 Corinteni 11:25)

  Dar de data asta călătorea ca prizonier, în drum spre Roma. Corabia, care transporta o mare cantitate de grâne, avea la bord două sute şaptezeci şi şase de oameni.

 Era toamna (trecuse „vremea postului” de Ziua Ispăşirii) şi navigaţia se făcea cu mare dificultate din cauza vânturilor. Este momentul în care apostolul intervine, sfătuindu-i să oprească pentru iernat. De ce i-ar fi urmat sfatul? Era DOAR un rabin.

 Bătălia cu furtuna a fost teribilă. Au renunţat la încărcătura preţioasă a corăbiei, iar când ceaţa i-a învăluit pentru mai multă vreme, plutind în derivă, şi-au pierdut orice speranţă.

  Aici intervine Pavel din nou. Şi pentru că lucrurile se petrecuseră aşa cum el prevestise în avertismentul ignorat, erau dispuşi să-l asculte de data asta. Dar mai era şi argumentul hotărâtor: „Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte.” (Faptele Apostolilor 27:23)

  Şi pentru că a mai adăugat convingător: „…am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus”(vers, 25), sfaturile lui nu au mai fost trecute cu vederea. Chiar dacă era rabin, nu navigator. Şi încă unul întemniţat.

  De aceea l-au ascultat atunci când i-a îndemnat să mănânce, dar şi când i-a avertizat că echipajul vrea să fugă, abandonând corabia. Au scăpat toţi, dar nu pentru că era un rabin cu ei, ci pentru că era Dumnezeu cu acest rabin.

  În călătoria noastră, suntem chemaţi să dăm sfaturi în mijlocul furtunii. Pentru salvarea oamenilor. Dar pentru a avea credibilitate, trebuie să vorbim în Numele Domnului. Cu autoritate.

  Însă pentru aceasta trebuie să umblăm cu El. Ca Pavel.

 

Simion Felix Marţian

  Istoria lui Iosif, fiul lui Iacov, este de-a dreptul fascinantă. Fiu avut la bătrânețe, se bucura de atenția deosebită a tatălui său, care îl iubea „mai mult decât pe toți ceilalți.” (Geneza, 37: 3) Și, peste asta, Dumnezeu Însuși îl tratează deosebit, vorbindu-i prin vise.

  În visele lui se vedea într-o postură privilegiată, în timp ce familia sa îi făcea plecăciuni. Este puțin probabil ca visele să-i fi gâdilat orgoliul, pentru că era tânăr și naiv. Atât de naiv încât nu și-a dat seama că, povestind visele, ațâță mânia fraților săi. Care se aprinsese în urma tratamentului special de care se bucura.

 Așa începe drumul greu, zbuciumat al unui om care ducea cu el… vise. A căror împlinire nu se întrezărea la orizontul întunecat care voia parcă să-l strivească. Să-i înăbușe speranțele.

  A fost mai întâi complotul fraților săi, care voiau să-l omoare. Salvat de la moarte la intervenția fratelui său Ruben, a fost aruncat într-o groapă. Departe de lumină, de oameni, de… vise. Dar pentru că a trecut pe acolo o caravană de negustori, au hotărât să-l vândă acestora. Și au făcut-o.

  Să recapitulăm? Iată: Omul cu vise de la Dumnezeu este mai întâi ținta unui complot sângeros, apoi dezbrăcat și aruncat într-o groapă, pentru ca după aceea să fie vândut ca sclav. De către frații săi! Și lucrurile nu se opresc aici. Negustorii, ajunși în Egipt, își scot investiția, cu beneficiile aferente, vânzându-l la rândul lor lui Potifar, dregător la curtea lui faraon.

  Din casa acestuia ajunge în închisoare. Nevinovat. Și anii trec, fără a se vedea vreo legătură între visele lui și viața de … coșmar. Dar a venit și momentul eliberării. Și al ascensiunii sale. Căci ce altceva ar puteau să însemne cuvintele lui faraon : „Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.”(vers 41)

 Au venit anii de belșug, urmați de anii de foamete, și înfloritorul comerț cu grâne. Așa au ajuns frații lui Iosif în Egipt și „s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui.”(Geneza, 39:26) A fost împlinirea a ceea ce Dumnezeu îi arătase. Nu a fost planul lui Iosif și nici dorința lui. A fost planul lui Dumnezeu. Iar ceea ce hotărăște Dumnezeu își urmează drumul neabătut, spre împlinire. Chiar dacă uneori ni se pare că viața nu mai are loc de vise.

  Promisiunile divine sunt neclintite. Și una dintre ele este: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului.“ (Matei, 28:19) Să purtăm în noi lumina promisiunilor, căci de împlinirea lor se va îngriji El. Dovedind, însă, și noi credincioșia lui Iosif.

 

Simion Felix Marțian