Destin românesc

3a

Îmi iau permisiunea de-a fi trist,
Când zâmbetu-i desert de complezenţă,
Căci nu mă mulţumesc doar să exist,
Ci vreau să-i dau trăirii consistenţă.

Şi hohotul apăsului din piept
Se-adapă din izvoare de durere,
Căci neamul meu, strivit azi pe nedrept,
Trăieşte-o ruşinoasă-ngenunchere.

Legat la ochi, momit cu acadea,
Trădat acum de cei ce-i sunt „mai marii”,
S-a despuiat de tot ce mai avea
Şi-şi duce existenţa…”pe avarii”.

Ne sfâşiem aici în ţară toţi,
Şi-i împroşcăm pe cei plecaţi de-acasă,
Dar îi primim cu plecăciuni pe hoţi,
Şi-aceştia ne iau pâinea de pe masă!

Ridică-te, române, din genunchi
Şi pleacă-ţi-i, mai bine, la altare,
Şi-n calde rugăciuni, strânse-n mănunchi,
Să-L chemi pe Dumnezeul tău cel tare!

Reia-ţi statutul de popor creştin,
Şi-apoi, ducând lumină din Lumină,
Să scrii cu Dumnezeu un nou destin,
Căci naţia doar Lui I se închină!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 30 mai 2019

În zi de vot

CC

De fiecare dată-n zi de vot
Mă copleşesc aducerile-aminte,
Când ne luptam cu patimă fierbinte
Să rupem lanţul crudului despot.

Mă văd ca arcul gata încordat,
Lovind cu pumnii-n porţile închise,
Şi năzuind ca, dincolo de vise,
Să spun cândva: Am vrut şi am votat!

Când ziua aşteptată a venit,
Tot încordat eram, pe metereze,
Cu cei care visau ca să voteze,
Sperând că libertatea nu-i doar mit.

De trei decenii- iată!- tot votez
Şi simt că nu hrănesc decât iluzii,
Când vin aleşii semănând confuzii,
Făcând din dezbinare scop şi crez.

Votăm ca să alegem…răul mic,
De parcă n-ar mai fi şi “buni” în ţară,
Dar perspectiva asta e amară
Iar eu, votantul, nu-nţeleg nimic.

Veniţi cu sufletul curat, români,
Să candidaţi cu conştiinţa trează,
Şi-am să votez cum Dumnezeu votează,
Căci El ne vrea pe-acest pământ stăpâni!

Simion Felix Marţian

 

 

 

Dialogul rachetelor

DSC_0287

„Ba în luptă, că-i mai dreaptă”, spuneau eroii basmelor noastre atunci când, conflictul fiind inevitabil, erau provocaţi să-şi aleagă armele. Era o oarecare nobleţe în felul de a aborda lupta, deşi cu adevărat nobilă e…pacea! Dar nu în orice condiţii.

Mă îndoiesc că în Israel a avut loc, zilele astea, un astfel de dialog, înainte ca asupra teritoriului său să se lanseze din Gaza peste 400 de rachete. Situaţia este de multă vreme tensionată în zonă şi izbucnirea recentă nu e ceva nou.

„Filmul” evenimentelor a fost acesta: Israelul a impus o blocadă în Gaza pentru a stopa, spun ei, traficul de arme. Nemulţumiţi, cei din Gaza au început un protest, în timpul căruia un palestinian înarmat a deschis focul, rănind doi soldaţi israelieni aflaţi la graniţă. Israelul a ripostat energic, prin atacuri aeriene, fiind ucişi doi militanţi Hamas. Alţi doi palestinieni au fost ucişi în schimbul de focuri de la graniţă.

Aşa a început. Urmarea? În timpul înmormântării militanţilor Hamas, s-a declanşat atacul cu rachete asupra Israelului. Peste 400! O parte au fost interceptate de scutul antirachetă din Israel. Armata israeliană a răspuns cu raiduri aeriene. Bilanţul, 7 morţi şi 47 de răniţi. Dureros.

Poziţia oficială a Administraţiei Trump este: „SUA sprijină ferm dreptul Israelului de a se apăra şi facem apel la comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru.” (Jason Greenblatt)

Nu este singurul loc „fierbinte” de pe Terra, dar evenimentelor de aici trebuie să le acordăm o atenţie deosebită, pentru că e vorba de împlinirea profeţiilor şi de vremea sfârşitului. Adică de venirea Domnului.

Ce ne mai rămâne de făcut este să ne pregătim, urmând şi acest îndemn al Scripturii: „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122:6) De altfel, este vorba despre cetatea pentru care Isus a plâns, şi care poartă în numele său, ca pe un blazon, pacea (shalom).

Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 mai 2019

Ninge pe cireşe

yapad

Bat caii viforului din copite
Şi-n zidul vremii calde găsind breşe,
Se-avântă-n şir, cu coame despletite,
Să pună-argintul iernii pe…cireşe.

Nutrim uimiri şi născocim proteste
De parcă-am fi deposedaţi de bunuri,
Şi-n pumni ducând sinistre manifeste,
Scrâşnind din dinţi ne-aliniem la tunuri.

Hei, oameni buni, planeta am primit-o,
Pentru-a trăi cu ea în simbioză,
Din partea Celui ce a plăsmuit-o,
Dar noi am dus-o-n stare de nevroză!

Azi n-avem vreun reper în calendare,
Ci sunt decoruri doar pe vreun perete;
Am eşaut, să cerem deci iertare
Pământului şi Celui ce ni-l dete.

Greşit-am răscolind şi ierni şi toamne,
Dar tot cârtim, spre cer ducând… depeşe;
Ne iartă azi nechibzuinţa, Doamne,
Şi…dacă vrei Tu, ningă pe cireşe!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 8 mai 2019

 

Sonetul lacrimii

DSC_7647b

Din ce adânc de ocne-ntunecate
Răsari în gene când te furişezi,
Şi-mi arzi, când faţa tristă mi-o brăzdezi,
Şi inima cu falduri sfâşiate?

Dar ea mi-a spus: Aceasta-i tot ce vezi?
Nu simţi, plângând, trăiri descătuşate,
Şi-un cer senin zâmbind cu bunătate
Când tu, privind spre el, te-nseninezi?

Aşa mi-a zis, cât mai ardea în pleoape,
Dar s-a uscat, căci bolta surâdea,
Şi Dumnezeu era atât de-aproape!

El simte şi-nţelege cazna mea,
Şi poate, mângâindu-mă, s-o-ngroape;
Uimit, am recitit: „Isus plângea!”

Simion Felix Marţian
Vulcan, 3 mai 2019

 

Nevoi duhovniceşti la poarta cimitirului

DSC_2296

“Şoc în lumea modei”, “Doliu în lumea modei”, titrau paginile de ştiri. Recunosc că pentru mine această lume a modei este un univers paralel, care nu-mi stârneşte deloc interesul. Dar moartea într-un accident îngrozitor a unui bărbat de 43 de ani m-a înfiorat. Şi am ajuns la această ştire pentru că se insista asupra disputei cu Biserica.

Răzvan Ciobanu, cunoscut creator de modă, a murit într-un accident de maşină ale cărui cauze sunt deocamdată învăluite în mister. Nu e greu să ne imaginăm durerea sfâşietoare a celor apropiaţi. Şi era singur la părinţi. Dar oricât ar fi durerea de profundă, lucrurile trebuie să meargă pe făgaşul lor. Aşa că, în mod firesc, urma înmormântarea.

Dar, fapt la care nu se aşteptau, un preot le-a spus că decedatul nu poate fi înmormântat “creştineşte”, având în vedere orientarea sexuală a acestuia şi faptul că ar fi declarat în repetate rânduri că el “nu este fiu de Dumnezeu”.

Nu ştiu dacă este doar opinia preotului sau dacă este poziţia oficială a BOR, dar dacă este poziţia Bisericii, o înţeleg şi…n-o înţeleg. O înţeleg, pentru că trebuie să existe un regulament, un statut după care funcţionează, şi regulile lui se aplică pentru toţi cei care apelează la serviciile ei.

Şi n-o înţeleg atunci când refuzul înmormântării este susţinut prin invocarea păcatului celui decedat. Păi, dacă nu îngropăm pacătoşi, nu văd pe cine am putea îngropa, pentru că îngerii n-au nevoie de astfel de servicii.

Pe de altă parte, e greu să-i înţelegi şi pe cei care trăiesc departe de Biserică, nu doar ignorând-o, ci chiar sfidând-o, şi la sfârşit apelează la serviciile ei. Poate din dorinţa de a mai rămâne în lumina reflectoarelor, unde un sobor de preoţi…dă bine. Ceva de genul : “şoul” continuă.

Înmormântarea a vut loc. Se pare că s-a ajuns la un consens, sau, mai degrabă, un compromis. A fost o împăcare cu Biserica. Dar cu Dumnezeu?

Tragicul sfârşit al acestui bărbat este resimţit dureros de cei din jurul său, dar rănile lor se vor cicatriza. Tragedia, însă, nu s-a sfârşit, căci rămâne întrebarea: Dacă nu suntem pregătiţi nici pentru întâlnirea cu Biserica, cum ne vom întâlni cu Dumnezeu?

Căci îndemnul Scripturii este: “Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău!”(Amos, 4:12).

Simion Felix Marţian
Vulcan, 3 mai 2019