Sonetul umbrei

Pășesc pe jadul care țese-n iarbă

Covor bătut cu raze din înalt

Și, fascinat de tot ce văd, tresalt

Cu viu entuziasm ce dă să fiarbă.

.

Târâș, însă, e-n față… celălalt,

E umbra mea ce mă-nsoțește oarbă,

Și-aș vrea să n-o mai văd, să se resoarbă,

Să văd doar flori sub cerul de cobalt.

.

Mă-nnegurez deodată, răzvrătit,

Și murmur: Doamne, pentru care vină

Împing de umbră ca un osândit?

.

Răspunsul n-a întărziat să vină:

De vrei să vezi frumosul neumbrit,

Întoarce-te cu fața spre… Lumină!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 30 octombrie 2020

Franța – doliu și „urgență de atentat”

Au trecut doar două săptămâni de când un atentat petrecut lângă Paris, în care un profesor a fost decapitat, a zguduit nu doar Franța, ci lumea întreagă. Înainte de a fi împușcat, atentatorul a postat pe rețelele de socializare o fotografie a victimei sale, profesorul de istorie Samuel Paty, însoțită de un mesaj audio. În mesaj criminalul afirma că „l-a răzbunat pe profet”. Și aceasta, a adăugat el, pentru că profesorul „l-a prezentat într-o manieră jignitoare”.

 Joi, 29 octombrie, presa franceză vorbește de mai multe atentate. Astfel, un terorist a fost arestat la Lyon, un altul a fost împușcat la Avignon și un alt atentat a avut loc la un Consulat francez din Arabia Saudită. Dar cel mai sângeros rămâne cel de la Nisa.

  Un islamist de origine tunisiană a intrat în Biserica Notre Dame din acest oraș din sudul Franței, având asupra sa un cuțit cu care a ucis trei persoane. Una dintre victime, o femeie, a fost decapitată. Toate atentatele sunt „marcate” de „Allahu Akbar!”, așa că nu mai este nevoie să fie revendicate.

  Profund marcat, premierul francez Jean Castex a spus: „Ne rugăm și ne gândim la familiile lor, la apropiații lor”, dar și la „întreaga comunitate catolică, lovită în plină inimă”.

  Având în vedere atentatele tot mai frecvente și mai sângeroase ale extremiștilor islamiști, cuvintele președintelui turc Erdogan par o glumă deplasată. Pentru că afirma el la începutul acestei săptămâni că „islamofobia crește în Occident” și că „Europa comite în mod activ crime împotriva musulmanilor”.

  Nu este locul aici pentru o dezbatere privitoare la „cine este dumnezeul care le cere închinătorilor săi să-l răzbune?” Dar nu putem să nu ne întrebăm: Cum gestionăm multiculturalismul dorit de elitele europene? Pentru că ceea ce vedem este rezultatul dezrădăcinării și a incompatibilității. A lipsei de adaptabilitate.

  În scrisoarea adresată de Viktor Orban președintelui Franței, în care îl asigura de tot sprijinul Ungariei, premierul spunea printre altele: „Suntem gata pentru unificarea forțelor noastre în vederea apărării valorilor tradiționale europene și a stilului de viață tradițional european”.

 Dar, oare, mai este interesat Occidentul de „valorile tradiționale” și de stilul de viață pe care cu bună știință l-a abandonat?

 

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 29 octombrie 2020

Sonet tăcut


Plesnesc în mine muguri de tăcere
Și umbre-adânci de nerostiri îmi cresc,
Când fac din abandon un act firesc
Și văd în asumare neplăcere.
 
Dar Tu mi-ai dat cuvântul să vorbesc,
Să-l dau rostirii gata să ofere
Și pace și imbold și mângâiere,
Dând aripi celor ce spre cer privesc.
 

De-acum, vorbind, vreau voia Ta să fac,
Și-n zicere să pun lumină multă
Din harul Tău cu care azi mă-mbrac.
 
Să tac când simt că inima-mi exultă
Și-o pun în palma Ta ca-ntr-un hamac,
Spunând: „Vorbește, robul Tău ascultă!”
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 octombrie 2020

Un Papă corigent la… religie

Multe afirmații scandaloase au fost puse de-a lungul anilor pe seama actualului pontif, cărora eu, cu naivitate, nu le dădeam crezare. Consideram, de fapt, că un om care chiar dacă doar a auzit de Dumnezeu, nu poate spune astfel de lucruri. Dar săptămâna asta, când Papa Francisc „a comis-o” din nou, mi-am venit în fire.

  Care este afirmația șocantă a Papei? Iată: „Homosexualii sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie.” Această atitudine a pontifului îl pune în opoziție cu Biserica pe care o conduce. În 2003, în timpul pontificatului lui Ioan Paul II, poziția Bisericii Catolice era: „Biserica învață că respectul pentru homosexuali nu poate duce în niciun fel la aprobarea comportamentului homosexual sau a recunoașterii uniunii dintre aceștia drept legale.”

  Cât privește „copiii lui Dumnezeu”, sfinția sa pare să fie total pe lângă Scriptură. Să-i amintim, bunăoară, ce scria apostolul Pavel credincioșilor din Filipi: „Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume…”( Filipeni, 2;14-15) Unde se încadrează cei pe care-i ia acum Suveranul Pontif în brațe?

 Același apostol Pavel scria Bisericii din Roma: „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani, 8:14) Oare chiar nu știe sfinția sa ce înseamnă călăuzirea Duhului? Și mai sunt multe citate similare.

  Și pare deficitar și la cunoașterea lui Dumnezeu. Orice copil care a trecut pe la școala duminicală sau la orele de religie știe că Dumnezeu este IMUABIL. Doar este scris că în El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”(Iacov, 1:17) Așa că ceea ce a considerat la început a fi păcat, așa rămâne.

  Și dacă Dumnezeu a pedepsit Sodoma și Gomora pentru… sodomie, nu va fi mai îngăduitor nici azi. Chiar dacă nu pare… corect politic. Dumnezeu nu aderă la ideologia marxistă, așa cum se pare că fac unii dintre „slujitorii” Săi. Și nu acționează după corectitudinea politică. El este cu adevărat Suveranul.

  Dacă o astfel de declarație ar fi venit din partea unui om politic, ar fi fost doar încă un om care face pact cu diavolul, spre pierzarea lui. Dar venind din partea unui lider religios, se schimbă lucrurile. Pentru că mai sunt oameni care-i sorb cuvintele cu sfințenie. Și va fi răspunzător de direcția în care-i îndrumă.

  Din fericire, o parte a clerului catolic a protestat, ridicându-se în apărarea adevărului. A sfințeniei. Și cu siguranță mulți credincioși procedează la fel. Dar sunt mulți care au trecut la inamic.

Se mai îndoiește cineva că e vremea sfârșitului?

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 22 octombrie 2020

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu,

Au dispărut în hăuri abisale

Busole, hărți și puncte cardinale,

Și-am fost în Univers doar El și eu.

 

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu

Eram vulcan ce erupea fierbinte,

Și-n izbucnirea mea de simțăminte

Se-nvăpăia al dragostei nucleu.

 

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu,

Simțeam că-mi curg din inimă cascade,

Și stropi de-argint, cu mii de miriade,

Purtau în ei boboci de curcubeu.

 

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu,

Îmi înflorea și lacrima sub pleoape,

Și pacea mă învăluia de-aproape

Ca-ntr-un tihnit apus violaceu.

 

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu,

Ceva din El a coborât în mine,

Căci de atunci, senzația de… bine

Este într-un continuu apogeu.

 

De când eu L-am atins pe Dumnezeu

Cu rugăciunea mea de foc încinsă,

Ea, ruga mea, e tot spre El întinsă,

Și-n mâna Lui o să o țin mereu!

 

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 17 octombrie 2020

.

Sonet rotund

„Să fie lumină!”- ne e începutul,

Rostirii divine fiindu-i altoi,

Căci sămburi de viață eternă-s în noi

De când cu lumină-mpletitu-s-a lutul.

.

Vedem străluciri revărsate-n șuvoi,

Cu raze ce au ca izvor Absolutul,

Dar tot mai dăm beznei cu-ardoare sărutul,

Purtând al prihanei stigmat de noroi.

.

Mai am în ființa-mi tăcute unghere

În care lăstari de-ntuneric se-ascund,

Și steiuri dând umbre, durate-n durere.

.

Dar vreau să mă dărui luminii, fecund,

Scăpat de-orice umbre, deci, Doamne, Ți-aș cere:

Mai dă-mi șlefuire și fă-mă… rotund!

.

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 16 octombrie 2020

Creștinismul ca etichetă politică

Un partid politic ar trebui să aibă un nume care să-l reprezinte. Adică să fie vârful de lance al doctrinei sale. Și tot din nume ar trebui să știm cui se adresează. Dar se pare că nu e decât etichetă, adică o pârghie de marketing. Iar etichetele se schimbă în funcție de cererea pieții.

  Un astfel de fapt, petrecut recent în Elveția, ne este relatat de „Evangelical Focus Europe”. De acolo aflăm că Partidul Creștin Democrat (CVP), înființat în 1912 ca Partidul Catolic Conservator, își schimbă… eticheta. Adică renunță la „creștin”. Probabil nu se mai poartă.

  Este surprinzător, pentru că în Elveția încă se mai declară creștini 76 % dintre locuitori. Adică 42% catolici, 33% evanghelici reformați și 1% ortodocși. Cu toate astea, partidul amintit scade în sondaje. Și atunci nu poți să nu te întrebi: cât de creștini sunt… creștinii din Elveția? Sau: cât de creștinește acționează partidul? Pentru că la atâția creștini, un partid care să-i reprezinte ar trebui să fie pe val.

  La noi lucrurile stau și mai rău. Cel puțin matematic. Pentru că la un procentaj de 98 % creștini din totalul populației, niciun partid parlamentar  nu s-a declarat creștin. Adică nu intră în sfera lor de interese, în platforma lor. Nici măcar ca etichetă. Și totuși sunt votați. Oare nu merită electoratul român un partid care să-i reprezinte și din acest punct de vedere? Un partid de oameni temători de Dumnezeu!

  Nu este vorba despre amestecul religiei cu politica, ci despre apărarea drepturilor majorității. Despre reprezentarea lor „acolo sus”. Dar acum trendul e altul: Corectitudinea politică. Și asta duce invariabil la discriminare pozitivă, la favorizarea minorităților.

  Suntem creștini, suntem majoritari și, mai ales, cu noi e Dumnezeu! Dar am vrea mai multă atenție și din partea celor de sus, cocoțați acolo pe spinările noastre cocoșate de muncă. Și de aplecat peste urnele electorale. Noi ne rugăm pentru ei, dar ar trebui să catadicsească și domniile lor să se întoarcă cu fața spre Lumină.

  Doamne, binecuvântează România!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 15 octombrie 2020

Slujbă fără negociere

Bărcile priponite la mal și năvoadele întinse la uscat trebuie să fi fost elemente esențiale într-un tablou înfățișând Capernaumul. Satul de graniță își trăia tihna în clipocitul apei Ghenezaretului, fiind și la doar trei kilometri de locul unde Iordanul se varsă în lac. Nu-i de mirare, deci, că cei mai mulți locuitori erau pescari.

  Dar Levi, fiul lui Alfeu, nu era dintre ei. Nu era pescar. Era vameș. Aduna taxele de la concetățenii săi, fiind în slujba romanilor. Nu era o slujbă onorantă, din perspectiva celor care plăteau impozitele, iar vameșii erau considerați trădători de neam. Peste toate astea, însă, ocupația era confortabilă și ,lucru deloc de neglijat, era bănoasă. Acest lucru se vedea și în situația materială a lui Levi.

  Nu știm ce l-a determinat să îmbrățișeze această ocupație, căci lacom nu părea să fie, dar cert este că-i mergea bine. Serviciu lejer, bani mulți, trai fără griji. Nu se bucura de simpatia conaționalilor, dar era protejatul stăpânitorilor. Al romanilor.

  De aceea ne pare șocantă reacția lui la chemarea: „Vino după Mine!” (Matei, Marcu, Luca) Căci s-a ridicat și a plecat. Nu știa prea multe despre Cel care-l chema, dar ajunseseră până la urechile lui câteva dintre minunile pe care le făcuse pe acele meleaguri.

  Șocant ni se pare că și-a lăsat slujba, fără să știe ce-i oferă Învățătorul. Și- atenție!- fără să negocieze. Ce urmează să fac? Care-mi va fi salariul? Ce condiții de cazare îmi oferi? Acestea ar fi doar câteva dintre întrebările care apar în mod firesc într-o atare situație. Dar nu și aici.

  Fără nicio întrebare se ridică și-L urmează. Parcă ar fi găsit slujba vieții lui, ocupația mult visată. Deși nu știa ce urmează să facă. Ba mai mult, dă și un ospăț, la el acasă, pentru a sărbători reușita. Care reușită?

  Levi și-a schimbat viața și numele. A devenit ucenicul Matei și a trăit ca ucenic. A scris o istorie a lucrării lui Isus, scriere călăuzitoare de-a lungul timpului, până la noi. A murit ca martir.

  Chemarea la slujire este la fel formulată și astăzi: „Vino după Mine!” Uneori ne prefacem că n-o înțelegem. Și asta doar pentru că ne e greu să părăsim biroul vamal aducător de bani. Alteori am vrea să negociem: Doamne, ce-mi oferi în schimb? De parcă veșnicia nici n-ar conta. Sau prețul salvării ar fi nesemnificativ.

  Slujirea înseamnă renunțare și dedicare, nu negociere. Dacă vom înțelege adevărata răsplată a slujirii, nu vom da doar un ospăț al bucuriei, ca Levi, ci vom trăi o viață de festin. Un ospăț al bucuriei sfinte, căci Cel ce ne-a dat viață, ne-a dat-o din belșug. (Ioan 10:10)

Simion Felix Marțian

Netflix, lasă-le copiilor copilăria!

Lansarea în luna august a filmului „Cuties” (Mignonnes) a stărnit, cum era de așteptat, aprinse controverse. Acestea s-au intensificat în septembrie, când platforma de streaming Netflix a hotărât să-l promoveze.Tendința vădită a peliculei de sexualizare a copiilor a indignat părinți de pretudindeni.

 Regizoarei franceze a filmului, premiată pentru această peliculă, îi ia apărarea ministrul francez al culturii, Roselyne Bachelot, dar în SUA lucrurile nu sunt văzute așa. Numeroși politicieni americani, și nu numai republicani, au luat atitudine, condamnând atât filmul cât și Netflix, platformă promotoare a revoluției sexuale.

 Un pas hotărâtor îl face însă statul Texas, unde un complet de judecători cheamă Netflix în instanță pentru „promovarea materialelor vizuale indecente cu copii”. Părinții, la rândul lor, au înaintat petiții pentru retragerea filmului, aducând platformei Netflix acuze de pornografie infantilă și încurajare a pedofiliei.

  Nu știm cum se vor rezolva lucrurile în instanța, dar nu avem dreptul să stăm nepăsători. Avem multe de salvat din fața tăvălugului „progresist”, DAR COPIII AU PRIORITATE. Ei și inocența lor. Dumnezeu ni i-a încredințat să-i creștem în lumină.

  Producătorii de filme s-au aliniat la agenda de lucru a marxismului. Bunăoară, aspiranților la Oscar li se impun câteva reguli privitoare la minorități. Acestea trebuie să fie reprezentate semnificativ în scenariu, distribuție, etc. Așadar, indiferent de tema filmului, trebuie introduse minoritățile. Și se știe că cea care se bucură de atenție deosebită este cea sexuală.

  Acest lucru se făcea simțit demult, dar acum este impus. Ce proletcultism, tovarășe? Ce cenzură comunistă? Alea au fost jocuri copilărești pe lângă ce ni se va impune în curând de către neomarxism, în numele… corectitudinii politice. Când o fi murit democrația?

  În toată nebunia asta, doar Dumnezeu rămâne neschimbat. Și cuvântul Său, de care se leagă mântuirea noastră.

Simion Felix Marțian

8 octombrie 2020

Sonetul vârstelor


Zvâcnesc în verde întomnate spasme,
Prezentului dând aer amurgit,
Și-arama pare că s-a-nstăpânit
Pe crengi ce-mboboceau entuziasme.

 
Mă simt, în pas cu toamna, desfrunzit,
Imun, însă, la geruri și sarcasme,
Căci nu-mi trag seva vieții din fantasme,
Ci sunt în Trunchiul veșnic altoit.

 
De-aceea mi-e amurgul luminos,
Și-n mine lăstărește bucuria
Sădită-acolo de Isus Cristos.

 
Da, port ca pe-o hlamidă mărturia
Și mi-este anotimpul grandios,
Căci toamna mea sărută veșnicia.

 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 octombrie 2020