
Pășesc pe jadul care țese-n iarbă
Covor bătut cu raze din înalt
Și, fascinat de tot ce văd, tresalt
Cu viu entuziasm ce dă să fiarbă.
.
Târâș, însă, e-n față… celălalt,
E umbra mea ce mă-nsoțește oarbă,
Și-aș vrea să n-o mai văd, să se resoarbă,
Să văd doar flori sub cerul de cobalt.
.
Mă-nnegurez deodată, răzvrătit,
Și murmur: Doamne, pentru care vină
Împing de umbră ca un osândit?
.
Răspunsul n-a întărziat să vină:
De vrei să vezi frumosul neumbrit,
Întoarce-te cu fața spre… Lumină!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 30 octombrie 2020