Sonet eroic

În tâmpla vremii, cronici și hrisoave
Pulsează-ntruna, cu prelung ecou,
Dând tușe ample vechiului tablou
Și aure la personaje brave.

Dar iese în lumină un erou,
Dând leacul vieții unei lumi bolnave,
Eroul care îndrepta epave
Și modela-n iubire omul nou.

S-a clătinat a erelor răscruce
Când El S-a dat pe Sine ca prinos,
Spre-nveșnicirea unei lumi caduce.

Acest erou etern și glorios,
Care-mpărțea iubire de pe cruce
Și ne așteaptă-n slavă, e Christos!

Simion Felix Marțian

Cu vipera, de la ucigaș la zeu

S-a apărat singur, dar foarte convingător. Atât de convingător, încât ar fi putut fi liber. Iar cei în fața cărora se apăra de acuzațiile iudeilor, conaționalii lui, nu erau oricine. Printre ei era procuratorul Festus, împăratul Irod Agripa II și sora acestuia, Berenice, personaj extrem de influent pe lângă împărat.

  L-au ascultat, au deliberat și-au concluzionat: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar.” (Faptele ap. 26:32) Dar Pavel s-a folosit de dreptul său de cetățean roman, cerând să fie audiat la Roma.

  Regreta, oare, această hotărâre, văzând că Agripa era convins de nevinovăția lui? Puțin probabil. Sau, mai degrabă, nu! Știa că misiunea lui era să umble, vestind Evanghelia, și acum i se ivea ocazia să călătorească la Roma fără bilet. Și cu escortă asigurată.

  Așa a început călătoria lui spre Roma, o călătorie plină de peripeții. Dacă Luca, însoțitorul său, nu și-ar fi înțeles bine rolul de evanghelist, ar fi scris un roman de aventuri după această călătorie. Și ar fi fost best-seller. Privind lucrurile în felul acesta, mă-ntreb: unde ar fi pus el punctul culminant? Eu cred că tensiunea maximă este… Dar să vedem, pe scurt, cum se derulează evenimentele.

  Două sute șaptezeci și șase de pasageri s-au îmbarcat pentru Italia. Sau au fost îmbarcați, pentru că unii, la fel ca Pavel, erau întemnițați. Au navigat printre insulele grecești și au avut chiar o tentativă de oprire pentru iernat, dar și-au continuat călătoria. Apoi a venit furtuna. Dezlănțuită. Zile întregi n-au văzut soarele. Nici stelele. Doar valuri uriașe. Și lupta lor cu furtuna. Și la urmă, naufragiul.

  Dar au ajuns cu viață pe insulă. Au fost bine primiți de băștinași, care i-au invitat încă de la sosire să se încălzească lângă focul de tabără. Aici mi-aș opri eu lupa, augmentând detaliile. Pentru că tensiunea crește, oricum. Pavel adună un braț de mărăcini pentru foc, și cei din jur văd cu groază cum dintre uscături iese, atrasă de căldură, o viperă, care se lipește de mâna lui. Aici ar fi putut să fie deznodământul. Dar n-a fost.

  Raționamentul privitorilor îngroziți era acesta: „omul acesta trebuie să fie un ucigaș, din moment ce, chiar scăpat cu viață din naufragiu, „zeița dreptății” îl urmărește, să-l omoare. Atât i-a fost. „Oare?”- am spune noi. Dar și Pavel, care știa unde l-a trimis Dumnezeu. Și, sigur pe sine, cu siguranța pe care i-o da Cel în care și-a pus încrederea, a scuturat vipera în foc.

  Privitorii așteptau să vadă rezultatul mușcăturii și, pentru că nu se întâmpla nimic, au schimbat „încadrarea” apostolului: e un zeu! Hotărâți-vă, oameni buni! E un ucigaș sau un zeu? Nu e nici una nici alta. E omul lui Dumnezeu. Un om căruia Dumnezeu i-a vorbit și l-a asigurat că va scăpa cu viață. Un om cu care Dumnezeu avea de lucrat. Și, cu un astfel de statut, circumstanțele potrivnice nu-l pot afecta.

  Ai un drum trasat de Dumnezeu? Ai o țintă pe care El ți-a propus-o? Atunci, călătorie plăcută!

   Furtuni? Fii liniștit! Naufragii? Ești în siguranță! Vipere? Puterea lui Dumnezeu se va vedea în tine, iar cei care te cred un ticălos vor vedea că ești copilul Său. Luminos.

 

Simion Felix Marțian

 

Iubiţi!

În amonte de azi, în amonte de ieri,
Undeva în trecut digul urii s-a rupt,
Năvălind peste noi din al vieţii abrupt
Un puhoi de venin şi scrâşnite dureri.

Mă complac inundat, te complaci inundat,
Şi cu foc în priviri împroşcăm vitriol,
Iar sub paşii pierduţi ne aşternem nămol,
Am uitat cât de bun e terenul uscat.

Ne-nţărcaţi, ne hrănesc buletine de ştiri,
Şi, sorbind cu nesaţ, ne trezim amorsaţi,
Explodăm prea uşor, căutând vinovaţi,
Sau vedem circumspecţi peste tot uneltiri.

Într-un astfel de trai  nu-i nimic de folos,
Ruginim dureros scârţâind agasant,
Dar avem pentru altfel de viaţă garant,
Pentru pace, senin şi iubire: Cristos!

Să-nvăţăm să iubim dând lăstari către cer,
Să-nflorim oferind printre zâmbete flori
Şi planeta întregă, din zori până-n... zori
Va zâmbi cu-al iubirii divin Mesager.

Simion Felix Marţian

Sonet cu lumină

În ochii lui, al nevederii morb
Uda durerea grea la rădăcină,
Țesând o lume de-ntuneric plină
În care porumbița era corb.

Dar când simți prezența Sa divină,
A tresărit adânc sărmanul orb
Și a cerut, crezând că se resorb
Și beznele: eu, Doamne, vreau lumină!

L-a inundat culoarea prin unghere,
Zvâcnind în ochi ca-n undele din lac,
Fiindcă-a pus lângă nevoie... vrere.

Dar eu voi ști, mă-ntreb elegiac,
Să cer lumină, să mai cer vedere,
Când El mă va-ntreba: „Ce vrei să-ți fac?”

Simion Felix Marțian
Siegen, 15 februarie 2022

Umblând pe ape cu Petru și Arhimede

  Vâsliseră toată noaptea și malul celălalt al Tiberiadei era încă departe. Erau obișnuiți cu marea, navigatori încercați, dar de data asta vântul le stătea împotrivă. Și Isus nu era cu ei. Rămăsese pe mal să dea drumul noroadelor pe care tocmai le săturase. Apoi S-a dus să Se roage.

  Pe când vâsleau din greu luptând cu vântul și valurile, în întunericul pe cale să se destrame la apropierea zorilor, apăru o siluetă. Părea să fie o nălucă, și au țipat înspăimântați.

  „Eu sunt, nu vă temeți!”, s-a auzit vocea binecunoscută și liniștitoare a lui Isus. „Tu, Doamne?”, L-a întrebat Petru. „Poruncește, atunci, să vin la Tine, pe ape.” Dorința lui părea total nerealistă. Nu știm la ce s-a gândit Petru când și-a exprimat această dorință, dar știm la ce nu s-a gândit: la Arhimede din Siracuza și hidrostatica acestuia!

  Fizica are legile ei, Petre! Și fluidele li se supun. Dar Petru știa că Cel ce e în fața lui este deasupra acestor legi. Că ceea ce El a creat, Îl ascultă. Și, pentru el, acel „Vino!” rostit de Isus nu era un cuvânt. Era un pod. Era un drum pe care, coborând din barcă, a călcat cu fermitate.

  Și-a pierdut Petru greutatea, devenind flotabil? S-au solidificat apele Tiberiadei? Nicidecum, ci legile fizicii și-au pierdut valabilitatea, atâta vreme cât Petru a înaintat privind țintă la Isus. Dar când s-a gândit la intensitatea vântului și a văzut valurile,  Petru a simțit asupra lui acțiunea acestor legi, scufundându-se.

  O experiență inedită și tulburătoare pentru Petru, o încurajare pentru noi toți. Vâsliseră cu greu toată noaptea, și Isus i-a ajuns, deși a plecat mult mai târziu de la țărm. Și fără să vâslească. Iar Petru a crezut că se poate. Măcar pentru o clipă, dar a crezut.

  De ce să-ți plângi de milă ostenind la vâsle în mijlocul furtunii, când poți să pășești pe valurile încercării. Valurile se supun legilor fizicii, dar credința le anulează. Cu o condiție: să privești țintă la Cel ce te cheamă!

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 22 februarie 2017

Betesda mântuirii

Planeta-ntreagă pare un spital,
O bolniţă cu uşile deschise
În care tratamentele prescrise
Se tot refuză, cu efect fatal.

Şi cresc pe-al vieţii firicel firav
Necinstea, răutatea, aroganţa,
Dar cea mai gravă boală-i... ignoranţa,
Când nici nu ştie omul că-i bolnav.

Sunt rafturile pline-n farmacii,
Dar tot mai rar le calcă omul pragul
Şi spectrul morţii îşi înalţă steagul,
Când oameni morţi se amăgesc că-s vii.

Există-o cale spre-a fi sănătos,
Un leac venind de dincolo de astre,
Este Betesda mântuirii noastre
Cu apa tulburată de Cristos.

Un pas, numai un pas şi e de-ajuns
Să ai viaţă pentru veşnicie,
Eliberat de-a bolilor robie,
Şi de dumnezeire-n duh pătruns.

Suntem chemaţi să fim infirmieri
Şi să-ndrumăm bolnavii către ape,
Spunând că vindecarea e aproape,
Şi-atunci ne vom vedea cu ei în Cer!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 27 mai 2019

Sonetul cireșului

Mă mângâie ninsoarea de petale
Prin vântul ce surâde policrom,
Seninul pare atârnat în pom
Și soare alb e-n ramurile sale.

La fila următoare e un... dom,
Purtând în sfeșnicele ancestrale
Rubine coapte, doruri estivale,
Savori râvnite anual de om.

Când, Doamne, în petale mă îmbrac,
Chiar dacă ele ar fi daruri sfinte,
Nu e destul, pentru a-Ți fi pe plac.

Tu vrei rodire, deci Te rog, Părinte,
Pune-mi cireșe-n ram, ca-ntr-un copac,
Și pentru semeni dragoste fierbinte!

Simion Felix Marțian
Siegen, 13 mai 2022