De-a războiul

E iarăși, Doamne, foc și fum pe dealuri
Și ziua-ncepe și se-ncheie trist,
Revine-n trend ținuta de tanchist
Cusută cu defuncte idealuri.

Cu oameni mari ieșiți acum la joacă
(Un joc nu doar nebun, ci ucigaș)
Planeta-și strânge tihna pe făraș
Și-n strai de zbucium și fiori se-mbracă.

Păianjeni țes în creșe bombardate
Și-n vetre reci de foste brutării,
Mor flori de sete-n casele pustii
Cu uși deschise spre eternitate.

De ce e, Doamne,- această nebunie,
Când, la distanță de un zâmbet doar,
De-o... mână-ntinsă, e cerescul dar,
E pacea Ta venind din veșnicie.

Cu lacrimi strânse-n putini și-n bidoane
În rugă, Doamne, Te chemăm acum:
Dă Tu înțelepciune, gândul bun,
Zburdalnicilor mari de la butoane.

Simion Felix Marțian
Siegen, 27 iunie 2022

Sonet de o clipă

Timpul, ca un fluviu, curge printre maluri
Neoprit de nimeni, neavând răgaz,
Şi pe haina-i rece cu sclipiri turcoaz
Poartă broderie de-nspumate valuri.

Tot ce prinde-nghite: ofuri sau extaz,
Planuri încă-n faşă, roze idealuri,
Albele-nceputuri, negrele finaluri,
Şi-i simţim strivirea grea de pe grumaz.

Nu îi ştim sorgintea, însă ştim prea bine
Că e doar din clipe şi timpul ţesut,
Având fiecare o valoare-n sine,

Şi, evaluându-mi timpul meu trecut,
Pun la loc de cinste, cum i se cuvine,
Clipa-n care, Doamne, eu Te-am cunoscut!

Simion Felix Marţian
Sinaia, 17 mai 2019

Atunci când Dumnezeu aplaudă

În bezna celulei se auzea sunetul sinistru al lanţurile, când deţinuţii îşi mai răvăşeau paiele, pentru un plus de confort al aşternutului. Mucegaiul înflorit pe zidurile de piatră îşi răspândea mirosul greu în beciul igrasios.

  De ,,confortul” acesta se bucurau Pavel şi Sila, înlănţuiţi, cu picioarele prinse-n butuci. Singura lor vină era că-I slujeau lui Cristos. Poate ni s-ar părea firesc să se răzvrătească: Doamne, asta ne este răsplata? Noi tocmai am poruncit duhurilor în Numele Tău, şi …iată-ne aici! Nu faci nimic în privinţa asta?

  Poate am crede îndreptăţită o astfel de atitudine. Dar Pavel nu vedea lucrurile astfel. Nici Sila. Ei şi-au înţeles chemarea şi ştiau că răsplata va veni la vremea ei. Una veşnică. De aceea au continuat să meargă în aceeaşi direcţie. Cea a slujirii. A închinării.

  ,,Pe la miezul nopţii”, ne relatează Luca, cel care făcea parte din grupul misionar al lui Pavel, cei doi ,,se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu”. (Fapte 16:25). Şi nu pentru a testa acustica sălii. Nici pentru a impresiona vreun juriu. Ci pentru că aşa simţeau. Şi, chiar dacă ne-ar surprinde, ,,cei închişi îi ascultau”. Nişte răufăcători înlănţuiţi? Da, pentru că aşa lucrează Duhul lui Dumnezeu.

  Nu ştim dacă au aplaudat ascultătorii, dar ştim că a făcut-o Dumnezeu. Şi a aplaudat vârtos, cu un cutremur care a zgâlţâit închisoarea din temelii, iar lanţurile prinse în zid au căzut. Liberi? Da, liberi, pentru că Dumnezeu mai avea o lucrare pentru ei. Cea a mântuirii temnicerului şi a familiei acestuia.

  Rămânând, însă, la atitudinea lui Pavel şi a lui Sila, avem o temă de meditaţie. De autoanaliză. O introspecţie în urma căreia să vedem în ce măsură suntem în stare să înlocuim tendinţa de a cârti, de a ne revolta în situaţii grele, cu pacea interioară. O pace în care îşi găseşte loc rugăciunea. Şi cântarea de laudă.

  Cântarea pe care o aplaudă Dumnezeu, premiind-o cu binecuvântări.

 

Simion Felix Marţian

 

Sonet interogativ

Mă-nțeapă-n tâmple gânduri persistente
Cu întrebări din mine către... mine,
Sunt ale mele, însă „ce?” sau „cine?”
Sunt EU, cel ce respiră sentimente.

Și... „cum?”, când temerile stau ciorchine
În fața... încetării iminente,
În mine se dezlănțuie torente
Și-mi curge dor de veșnicie-n vine.

Mă-nghimpă gânduri, dar se fac rotunde
Și mângâioase până-n rădăcină,
Când toate tac și Tatăl îmi răspunde:

Porți chipul Meu, deci poți să dai lumină,
Și dacă-n tine cerul azi pătrunde,
E moștenirea ta, prin har, divină.

Simion Felix Marțian
Siegen, 17 iunie 2022

Insula vindecărilor

A fost o călătorie plină de primejdii, pe o mare nu doar… neprietenoasă, ci de-a dreptul ostilă. Și totul a culminat cu naufragiul. Încurajarea pasagerilor corabiei, încolțiți de spaima morții, a venit din partea apostolului Pavel, el însuși pasager. Dar nu unul oarecare, ci prizonier în drum spre Roma pentru a compărea în fața împăratului. Ar fi putut fi liber, după opinia mai-marilor din Cezareea, dar el știa că are o misiune. Și aceasta era să ducă mesajul Evangheliei la Roma.

 Naufragiul s-a petrecut în apropierea Maltei, unde au și rămas să ierneze. Șederea pe insulă a durat trei luni. Au fost bine primiți de localnici, iar Pavel i-a uimit de la bun început prin incidentul cu vipera (Faptele apostolilor, 28:3), fapt ce i-a determinat să-l așeze în rândul… zeilor.

  În primele trei zile, naufragiații s-au bucurat de ospitalitatea lui Publius, guvernatorul insulei, care deținea terenuri întinse în zona de coastă. Tatăl acestuia, grav bolnav de malarie, i-a oferit lui Pavel prilejul de a face cunoscută puterea lui Dumnezeu. Și astfel „… s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el și l-a vindecat.”(F A, 28:8).

  Urmarea a fost una previzibilă: toți bolnavii din insulă au venit la Pavel să se bucure de același „tratament”. Și cu același rezultat. Prezența omului lui Dumnezeu a însemnat vindecarea bolnavilor din ostrov.

 Locuitorii insulei nu au rămas nerecunoscători, pentru că, ne scrie Luca: „Ni s-a dat o mare cinste.” (vers 9) Iar la plecare le-au dat toate cele necesare pentru drum.

  Pavel și-a înțeles chemarea, încă de când a cerut să fie judecat la Roma. Pe tot parcursul călătoriei plină de peripeții s-a făcut util într-un mod deosebit, ajutând la salvarea oamenilor. Iar în insula unde au iernat a adus vindecare. Toate acestea au fost etape într-un parcurs al omului care umblă cu Dumnezeu. Luminând.

 Nu ne este dat tuturor să vindecăm prin punerea mâinilor și, oricum, spre deosebire de Malta primului secol al erei creștine, lumea noastră este înțesată de clinici și cabinete medicale. Dar rămân bolile sufletului, furtunile interioare, în care putem interveni. Cu rugăciuni și pansamentele cuvintelor de mângâiere.

Da, putem duce toți vindecare prin ostroavele unde ne duc furtunile vieții. Vindecare în numele lui Isus.

  De altfel, Pavel ne-a spus, printre altele: „Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.” (1 Corinteni, 11:1) Doamne, ajută!

 

Simion Felix Marțian

Siegen, 14 iunie 2022

Tatăl meu

Când timpul încă nu zvâcnea-n secunde
Tiptil curgând prin boabe de nisip,
El a chemat „nimicul” să-i dea chip
Și-a dat coordonate la... „niciunde”.

A fost un început, și-a fost... „Să fie!”
Ca toate să apară prin Cuvânt,
Și nu doar admirabilul Pământ,
Ci stele în ciorchini de galaxie.

La toate le-a trasat căi siderale
Și toate voii Sale se supun,
Răsar prin voia-I sfântă când... apun,
Făcând dantele-n irizări astrale.

Pământului, care e casa noastră,
I-a dat un strai divin, desăvârșit,
În el „frumosul” fiind definit,
Și poartă-n spațiu toga lui albastră.

Creația întreagă-i o minune
Și-n toate Îl vedem pe Creator,
Căci El ne-a înzestrat strălucitor
Cu simțuri, sentimente, rațiune.

Scăpat de lanțuri, mi-am sfârșit robia
Când am privit crezând spre Dumnezeu,
Și-am înțeles că El e Tatăl meu
Și-mi dă ca moștenire... veșnicia!

Simion Felix Marțian

Sonetul Cincizecimii

Cetatea-n care piatra se-alinia tăcută,
Zidită cu tăcere mușcată de șofar,
Cu zori îmbrățișat-a și Templu și altar,
Și miile de oaspeți din lumea cunoscută.

Tăcea a dimineață și-a temeri ce tresar
Și-odaia-n care Calea era deja văzută
De cei ce-o-mbrățișară cu dragoste crescută,
Când tainice seisme lovit-au în amnar.

Un foc aprins din ceruri, cu ardere divină,
Purtând în flăcări Duhul cu sfântul Său parfum,
Atins-a ucenicii, umplându-i de lumină.

Miracolul umblării conduși pe-al vieții drum
De Duhul din vecie, spre slava ce-o să vină,
Putem, iubind lumina, să îl trăim și-acum!

Simion Felix Marțian