Orizontul se deschidea larg înaintea lor, ca un Schengen antic în care frontierele nu erau nici măcar desenate. Erau doi bărbați, Avram și Lot, unchi și nepot, binecuvântați de Dumnezeu cu averi mari în turme, argint și aur. Se înțeleseseră bine, dar înaintea vastității îmbelșugate care-i înconjura, au hotărât să se despartă. Apăruseră, e drept, animozități între oamenii lor, dar mai era un aspect deloc de neglijat: când o lume li se deschidea la picioare, de ce să-și împartă și nutrețul și clienții la brânză? Afacerile sunt afaceri.

„Alege tu, Lot,” l-a îndemnat unchiul pe nepotul care privea fascinat spre zarea nesfârșită. I se așterneau la picioare ținuturi întinse, dar parcă nici unul nu era atât de verde cum era câmpia Iordanului. Asta pentru turme. Pentru el strălucea în soare, ispititor, Sodoma, cum strălucea fructul interzis în pomul edenic. Doar că aici, în acest spațiu șenghenizat, nu mai era nicio restricție.

„Am ales, unchiule,”-a răspuns Lot pornind spre cetate, în timp ce Avram își continua drumul spre Canaan, urmând să trăiască așa cum se obișnuise: în corturi.
Lot a optat pentru un plus de confort, pe care nu i-l oferiseră taberele anterioare. Tentația aceasta pare să fie nemuritoare. Nu-i lipsise nimic, dar și-a dorit un confort sporit fără a ști că uneori acesta vine la pachet cu necazurile.

Te-ai săturat de cortul tău, Lot? Din tihna căruia ascultai mierla. Și greierii. Ascultă acum scandările participanților la marșul homosexualilor, care trece pe sub geamul tău.Îți pare scabros? Ei bine, Lot, într-o cetate european-șenghenizată astea sun regulile. Și dacă-ți par oamenii năuci pe stradă află că nici consumul de droguri nu e interzis.
Nu-ți plac toate astea, pentru că nici Dumnezeului lui Avram nu-I plac. Dar cum să te păstrezi curat? Luptând. Asta ai ales, Lot, să-ți „chinui sufletul”.

Când focul mâniei lui Dumnezeu s-a abătut peste destrăbălata cetate, Lot a scăpat. Dar nu și soția lui. Nici ginerii. Și aceste pierderi au avut urmări îngrozitoare. S-au derulat într-o peșteră de lângă Țoar.

Cumplită tragedia lui Lot. Și toate astea, în timp ce Avram se bucura de binecuvântare, lăudând pe Dumnezeu din ușa cortului.

Ne mănâncă tălpile a ducă, văzând cum ni se deschide orizontul liber, șenghenizat. Mai ales că în zare strălucesc cetățile belșugului. Dar și ale destrăbălării. Vom alege să „ne chinuim sufletul” pentru un plus de confort? Lot a scăpat. Dar cu ce preț?

Simion Felix Marțian
Vulcan, 23 martie 2016

Referitor la “pană”, aş putea spune că am ceva experienţă atunci când e vorba de scris. Evident, şi aici, în sens figurativ. Îmi amintesc, însă, de experiența șocantă cu prima pană…de cauciuc. A fost o noutate pentru mine, dar îmi amintesc că instantaneu mi-a venit în minte imaginea…roţii de rezervă.

Da, undeva în portbagaj, într-un loc special amenajat pentru ea, se afla roata salvatoare. Parcursesem mii de kilometri până atunci fără să apelez la ajutorul ei, iar ea era tot acolo, “cuminte”în locaşul care-i era destinat. Folosisem de nenumărate ori portbagajul, fără ca roata să mă fi incomodat în vreun fel. Camuflată fiind atât de ingenios, nu-mi era greu să o ignor, să uit de existenţa ei, până în momentul când…Dar lucrurile se petrec la fel peste tot, aşa că nu o să mai insist.

Dureros este că unii “creştini”privesc în acelaşi mod relaţia lor cu Dumnezeu. Aceşti “creştini”au nevoie de un Dumnezeu la care să apeleze în caz de nevoie, dorindu-şi să nu fie nevoiţi să o facă. Rulând neîncetat pe şoselele vieţii, bucurându-se de priveliştea care li se oferă, ei se raportează la Dumnezeu ca la roata de rezervă: ignorându-L. Abia în momentul dureros al unei “pene”îşi amintesc că au nevoie de ajutor.

Dumnezeu l-a creat pe om pentru a avea o relaţie cu el, şi această relaţie s-a refăcută prin Cristos , chiar dacă a fost deteriorată din cauza păcatului. Şi pentru că avem harul de a cunoaşte acest fapt, avem şi obligaţia de a-l face cunoscut.

Avem obligaţia de a le spune celor care se amăgesc că-L au pe Dumnezeu în portbagaj, că El nu are un locaş special chiar dacă acest locaş ar fi unul de cult, ci că Cel Atotputernic trebuie să ne umple inima, casa, viaţa. Că Dumnezeu nu poate fi ignorat şi că relaţia cu El se bazează pe reciprocitate. Că noi venim la El cu mulţumirile, cu lauda, cu închinarea noastră, iar El, în dragostea Lui, ne răspunde cu binecuvântări. Că…

Sunt multe de spus despre Dumnezeul nostru şi trebuie să o facem, începând prin a le spune celor care se amăgesc, că Dumnezeu nu poate fi tratat ca …o roată de rezervă. Amin.

Simion Felix Marţian