Senzația că lumea a luat-o la vale, cu sistemul de frânare defect, am avut-o de multă vreme. Și nu numai eu. Incidentul de la Liverpool mi-a dat însă o senzație nouă: lumea se prăbușește! Da, este în cădere liberă.

Faptul că oamenii sunt tot mai puțin interesați de Cristos și, deci, de mântuirea personală, este vizibil și nu ne mai miră. Acest lucru nu-i descurajează însă pe evangheliștii care caută să le vorbească oamenilor de mântuire. Ei și-au asumat această lucrare înaintea lui Dumnezeu și depun toate eforturile pentru ca mesajul Evangheliei să ajungă la oameni. Să-i trezească.

Un astfel de om este evanghelistul Franklin Graham. El este președintele Asociației Evanghelistice care poartă numele tatălui său, celebrul predicator Billy Graham. Dând dovadă de mult zel, organizează turnee evanghelistice cu rezultate notabile. Și asta pentru că și-a înțeles chemarea și nevoia oamenilor de Cuvânt.

Un turneu de acest fel a fost organizat pentru vara anului 2020, în Marea Britanie. Era de așteptat să fie primit cu entuziasm, cu brațele deschise. Dar… spuneam ceva despre direcția în care se îndreaptă lumea. Și cum.

Organizatorii au stabilit orașele și locațiile în care urmează să se desfășoare evenimentul, dar… surpriză! Una neplăcută. Vineri, 24 ianuarie, Administrația stadionului ACC Liverpool a anunțat oficial că suspendă evenimentul pe care trebuia să-l găzduiască. Și pentru că aveau nevoie de o motivație, au spus: „Zilele trecute am fost conștienți de unele afirmații pe care le considerăm INCOMPATIBILE cu valorile noastre.”

Hotărârea a fost luată sub presiunea activiștilor „leghebeteq”, care nu agreează mesajul evanghelistului privitor la păcat și la familie. Lovit de o astfel de bombă, stai să te aduni, și-apoi exclami: mare-i mila Ta, Doamne! Acești oameni care vorbesc despre toleranță se dovedesc intoleranți. Dar problema e: de unde au atâta influență în luarea unor decizii?

Reverendul Franklin Graham vine cu mesajul mântuirii prin dragostea lui Cristos. Cu care „valori” nu e compatibilă dragostea? Pentru că Evanghelia este și pentru acești activiști, și pentru cei pe care, chipurile, îi reprezintă. Chiar dacă în acest mesaj păcatului i se spune pe nume. Sau, mai degrabă, tocmai de aceea.

Cei de la ACC Liverpool au ratat ocazia unei întâlniri cu Cristos. Dar se fac vinovați și față de cei care ar fi primit Cuvântul la acest eveniment. Compătimindu-i, nu putem decât să le spunem: abandonați „valorile” care nu sunt compatibile cu mesajul Evangheliei! Cu Cristos. Pentru mântuire voastră.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 30 ianuarie 2020

Mijloacele de comunicare actuale și accesul la informație ne oferă o perspectivă uluitoare asupra lumii. Acest fapt accentuează impresia că harta politică a lumii este o imensă tablă de șah. La această impresie contribuie și documentele desecretizate privind unele decizii politice devenite istorie.

Nu sunt specialist în probleme de politică internațională, dar, de altfel, și cei care se declară așa tot chibiți rămân, pentru că acest joc se desfășoară peste capetele lor, fără a-l putea influența. Un joc de șah al orgoliilor, un joc periculos, un joc al morții.

Să urmărim o fază de joc: Trump mută și elimină de pe tablă un general iranian periculos. E rândul Iranului la mutare, și atacă cu rachete bazele militare din Irak. Sunt eliminate alte piese, și jocul continuă. Cine va câștiga? Dar, de fapt, cui folosește?

Privim desfășurarea jocului cu inima strânsă, dar nu cu pasiune ci cu îngrijorare. Pentru că nu sunt afectate doar piesele angrenate în joc. Adevărata dramă e a victimelor colaterale. A celor care nu au nicio tangență cu jocul și nici nu-l agreează.

Excesul de zel al iranienilor a dus la prăbușirea unui avion ucrainean de pasageri. A fost lovit de rachete rusești din dotarea armatei iraniene. Rachete care nu ar fi trebuit să fie acolo, potrivit sancțiunilor impuse Iranului, cum declara ambasadorul Ucrainei la ONU. Lucruri încâlcite, reguli ale jocului care ne scapă. Dacă mai există reguli.

Dar ce treabă aveau cu această încleștare ucigașă pasagerii din avionul doborât? Nicicuna, dar au murit. Da,176 de morți și tot atâtea drame. Familii care îi așteptau acasă. În avion au fost iranieni, canadieni, ucrainieni, suedezi, afgani, germani, britanici. Oricum, nu mai contează cetățenia din moment ce această tragedie ne determină să vorbim de ei la trecut.

Doi iranieni, un tânăr și o tânără stabiliți în Canada, s-au întors acasă pentru a se căsători. Au dorit să aibă alături familiile și prietenii. I-au avut. Au avut și statutul de familiști pentru o săptămână, pentru că au pornit înapoi spre Canada cu avionul…

Tragedii sfâșietoare și râuri de lacrimi. Dar jocul continuă, fără a ține seama de ele. Tratatele de pace sunt doar glume pentru pauza jocului. Doamne, ai milă de noi! Pentru că nu este pace decât la Tine.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 17 ianuarie 2020

Despre „apocalipsa australiană” s-a scris mult și e explicabil, fiind un subiect foarte… fierbinte. Unii au scris cu inima, zguduiți de dimensiunile catastrofei, de pagubele imense, de pierderea de vieți omenești și, mai ales, animale. Alții au scris, însă, cu emfaza celor atrași de mirajul tirajului.

Căutându-se cauzele, s-a mers pe o paletă largă, de la „pedeapsa divină”, la „încălzirea globală”. Fiind la mare distanță de scena evenimentelor, și deci la adăpost de un pericol real, am putea face „la rece” o analiză a cauzelor invocate, ca să ajungem în final tot la… sminteală. Adică la nechibzuința omului.

Eliminăm din capul locului „pedeapsa divină”. Nu, aici nu se vede „degetul lui Dumnezeu”. E adevărat că australienii L-au mâniat pe Dumnezeu cu legi împotriva legii Sale, dar nu este modul Lui de a lucra. El a hotărât o zi în care oamenii vor fi chemați la judecată. În mod individual. Iar dacă în istorie a aplicat pedepse in corpore, tot i-a salvat pe cei neprihăniți: lui Noe i-a oferit o corabie, iar pe Lot l-a scos din Sodoma. În Australia este suferință generală, și nu sunt toți vinovați, iar Dumnezeu este drept.

Nici extrema cealaltă, cu „încălzirea globală” nu stă în picioare. Mai întăi că acest fenomen este discutabil, nefiind acceptat în unanimitate de oamenii de știință. Și apoi, incendiile australiene au existat înainte ca acest fenomen (sau doar expresie) să fi apărut în atenția oamenilor.

Căutând, cu măsură, explicații mai practice, suntem șocați să aflăm că au fost arestate 183 (!) persoane suspectate de incendiere. S-a făcut și un portret al piromanului: tânăr abuzat, frustrat, instabil psihic, drogat, care refulează… incendiind! Da, piromanii există!

Incendiile de vegetație controlate sunt necesare. Aborigenii au recurs la ele dintotdeauna, iar fermierii contemporani le-au urmat tradiția. Vegetația inflamabilă, și îndeosebi frunzele de eucalipt căzute, constituie un pericol dacă nu se îndepărtează. Dar aici a intervenit… politicul.

Printr-o grijă exagerată acordată parcurilor naționale aflate în număr mare, s-au închis drumurile de acces în interiorul lor, ceea ce a avut ca rezultat îngroșarea stratului de material inflamabil periculos. Pentru că nici pompierii locali nu mai aveau acces în parc. Așa se întâmplă când măsurile se iau de cei care, trăind în marile aglomerări urbane, nu vin în contact cu realitatea din teren, cu cei pe care-i reprezintă.

Suferim alături de australieni și ne rugăm pentru ei. Cât despre catastrofă, nu căutăm vinovați, ci explicații. Și ele există.
Doamne, dă-ne înțelepciune!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 ianuarie 2020