Nu știu cum se vor desfășura la Alba Iulia manifestările prilejuite de Sărbătoarea Națională, amprentate de restricțiile impuse. Dar asta nu e totul. Mai e și fenomenul care ia amploare al antinaționalismului. Influențați sau nu de globalizare, mulți consideră că e o rușine să fii patriot.

  Istoria învățată de generația noastră e pusă la zid ca fiind falsificată. Exagerată. Se poate, dar cosmetizarea istoriei nu este o meteahnă românească. La toate popoarele lumii, „mihaii” erau viteji și „ștefanii” erau mari. Așa se scria istoria. Iar respectul datorat înaintașilor ar trebui cultivat în continuare, doar n-o să o facă Netflix.

  Nu știu, deci, câți vor fi la Alba Iulia la Sărbătoarea UNIRII, dar momentul este unul special. Pentru că vorbim de unire când românii sunt profund învrăjbiți. O molimă nenorocită ne amenință pe toți și asta ar trebui să ne apropie, dar atitudinea față de ea ne divizează. Și această stare este întreținută de presă.

  Poate că vor fi și patrioți sinceri în pelerinaj la Alba, nu doar politicieni cu discursuri sforăitoare. Poate va fi entuziasm și simțire românească. Nici pe astea nu le putem prevedea. Dar ar fi de dorit să învățăm ceva de la un popor multimilenar care nu și-a pierdut NICIODATĂ identitatea națională. Israel! În istoria sa zbuciumată a fost împrăștiat prin toată lumea, de la ei venind și termenul diasporă.

  Dar pentru că Dumnezeu le poruncise să țină sărbătorile, se întorceau de peste tot cu acest prilej, pentru a sărbători la Templul din Ierusalim. Pentru a se închina și a aduce jertfe. Cu siguranță îi măcina și pe ei dorul de meleagurile natale, de cei rămași în țară, dar întoarcerea  avea altă motivație: întâlnirea cu Dumnezeu!

 Românii se vor întâlni în Cetatea Unirii, atât căt le va fi îngăduit. Dar dacă vor bate clopotele doar pentru a anunța ora exactă, evenimentul va fi doar subiect de presă. Fără efect real asupra unității naționale, chiar dacă vorbim de meridianul Unirii.

  Dacă, însă, glasul clopotelor ar fi o chemare la rugăciune colectivă, lucrurile s-ar schimba. În bine, evident. Pentru că este scris: „…dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.”( 2 Cronici, 7:14)

  Iar noi suntem, prin Hristos, poporul Lui.

Simion Felix Marțian

Siegen, 30 noiembrie 2021

   Poate că e şi o undă de nostalgie, dar eu mai am încă în torpedoul maşinii o hartă turistică a României. Clasică. Chiar dacă am şi „gipies” dedicat, iar telefonul din dotare are toate funcţiile necesare într-ale navigaţiei. Harta nu este actualizată, evident, dar şi Mircea, cum îi zic eu „gipiesului”, o mai dă în bară.

 Una peste alta, însă, având în vedere că avem la îndemână hărţi, busole, sateliţi şi indicatoare, este aproape imposibil să te rătăceşti. Şi dacă totuşi se întâmplă, trebuie să fie una dintre cele două cauze: ori nu ai apelat la informaţii, ori ai primit informaţii greşite.

  Oare cum stau lucrurile în viaţa spirituală? Isus a zis: „Eu sunt Calea…” (Ioan, 14:6) N-a mai spus-o nimeni, şi dacă ar fi făcut-o, ar fi fost în zadar. Pentru că atunci când îmi aleg Cerul ca destinaţie, vreau să-mi vorbească despre Calea într-acolo Cineva care a venit din Cer. Şi El e singurul!

  Raţionând astfel, lucrurile par să fie simple. Există o singură Cale, iar volumul de informaţie este impresionant: Biblia! Şi totuşi de ce este atăt de mare numărul rătăciţilor de la adevăr? Căci Isaia scria despre Calea cea sfântă: „…cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.”(Isaia, 35:8)

  Explicaţia este aceeaşi ca şi în cazul drumurilor lumii: fie este ignorată informaţia existentă, fie s-a apelat la o sursă greşită. Şi mai este ceva: există cineva interesat să creeze confuzie, să întoarcă indicatoarele, să bruieze sateliţii. Şi ştim noi cine-i.

  Iar în confuzia creată, cei mai mulţi nici nu-şi dau seama că s-au rătăcit. De altfel, dacă n-ai o ţintă precisă, orice drum e bun. Poţi merge pe oriunde, dacă mergi spre nicăieri. Mai întâi trebuie stabilită ţinta. Şi aceasta trebuie să fie Cerul.

 Vom întâlni debusolaţi la tot pasul, şi dacă avem harul de a fi pe drumul cel bun, avînd Cuvântul drept candelă (Ps 119:105), avem şi obligaţia de a-i ajuta să-şi regăsească direcţia. Abia apoi vom purcede la resetarea „gipiesului”. Actualizându-l după cuvântul Scripturii. Programul s-ar numi: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan, 14:6).

  Drum bun, tuturor, să ne vedem în Cer!

Simion Felix Marţian

Pavel și Barnaba predicau Evanghelia în Listra, după ce furtuna împotrivirii i-a alungat din Iconia. În mulțimea ascultătorilor se afla și „un om neputincios de picioare, olog din naștere, care nu umblase niciodată”. (Fapte, 14:8)

 În timp ce vorbea, Pavel s-a uitat țintă la el, și pentru că a văzut că are credință să fie vindecat, i-a zis: „Scoală-te drept în picioare!” Rezultatul? ”Și el s-a sculat dintr-o săritură și a început să umble.” (Fapte, 14:10)

  Supranaturalul acestui fapt era evident, așa că oamenii l-au pus pe seama zeilor lor. Dar cum în credința lor zeii nu lucrau prin oameni, în urma unui raționament simplu, au concluzionat: „Zeii s-au coborât la noi în chip omenesc.” (vers 11)

  Și astfel oamenii i-au identificat pe cei doi apostoli ca fiind zeii Jupiter și Mercur, iar preotul lui Jupiter a adus tauri și cununi, pe care voia să le aducă jertfă împreună cu mulțimea adunată acolo.

  Situația ar putea părea amuzantă, dar apostolii, sesizând pericolul, și-au rupt hainele și au strigat cu disperare: „Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi.”. Și au continuat să vestească Evanghelia mântuirii.

  Cu siguranță nu vom trece printr-o situație identică, fiind azi confundați cu zeii. Dar pericolul există în situații asemănătoare. Poate că faci lucrări deosebite, folosindu-te de daruri speciale cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Ei bine, într-o astfel de situație oamenii nu vor fi tentați să aducă jertfe, ca cei din Listra, dar să te înconjoare cu onoruri, DA.

  Oamenii mai au încă obiceiul să înălțe piedestaluri pentru semenii lor cu daruri speciale. Iar cei care cad în plasa asta sunt în pericol. Atunci când îți asumi lucrările subliniindu-ți propria valoare, urci pe piedestalul ridicat de oameni, folosind scara zeilor. Iar acest piedestal devine propriul tău eșafod.

  Pentru că e scris: „Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.” (Prov. 16:18) Suntem chemați să slujim cu ceea ce ne încredințează Dumnezeu, dar cu smerenie, pentru ca în toate să se vadă El.  Altfel, vom sfârși decapitați de propria mândrie.

Simion Felix Marțian