Cât de mult resimte un părinte durerile propriului copil, o poate spune oricine a jucat „pe viu” într-o astfel de dramă. Măcar dacă i-ar ușura suferința, luând-o asupră-și… Dar suferința se multiplică. Și tot părintele este cel ce se agață cu disperare de fiecare rază de speranță care se întrezărește.

 Haideți să urmărim un astfel de caz, o intervenție de urgență tocmai în… Fenicia antică. Era prima dată când Mântuitorul trecea, însoțit de discipoli, dincolo de limitele ținuturilor ocupate de poporul ales. Ar putea părea surprinzător, dar la El totul era prevăzut și avea un scop precis.

  Acolo, „în părțile Tirului și ale Sidonului” (Matei, 15:21), Isus este abordat de o femeie disperată, a cărei fiică era  „muncită rău de un drac” (vers. 22). Ne-am fi așteptat ca Învățătorul să răspundă imediat, cum făcea de fiecare dată, dar descoperim cu stupefacție un… alt Isus. Sau așa pare, prin atitudinea fără precedent.

  Pentru că mai întâi o ignoră. Să nu-i fi înțeles Isus suferința? Ba da, și totuși… Apoi o respinge. Și în final o jignește. Dar femeia continuă de fiecare dată. Simțea că Cel căruia I se adresa POATE! Și tenacitatea femeii disperate a dat rezultat, pentru că în final Isus a rostit: „O, femeie, mare este credința ta; facă-ți-se cum dorești.” (vers 28) Și evenghelistul continuă: ȘI FIICA EI S-A TĂMĂDUIT CHIAR ÎN CEASUL ACELA.

 Acum planul lui Isus ne este clar. Era hotărât de la bun început să intervină, răspunzând solicitării, pentru că de asta se afla acolo, dar trebuia să scoată la lumină o credință mare. Și să ofere o lecție. Cui? Celor care-l însoțeau, dar și tuturor celor care vin în contact cu Evanghelia. Cititorii din toate veacurile. O lecție despre tenacitate, smerenie și credință. Și, evident, despre izbăndă.

  În ce etapă ești cu rugăciunea pentru cauza ta? Ai obosit rugându-te? Acea mamă nu a renunțat. Și dacă întâmplarea în sine nu este destul de convingătoare, să privim contextul. Isus se afla la Marea Galileii, a mers spre nord-vest până La Marea Mediterană și, după intervenția asupra căreia ne-am oprit, S-a întors la… Marea Galileii. Nicio altă lucrare.

  A făcut o călătorie lungă și obositoare, doar pentru a răspunde rugăminții unei femei care nici măcar nu era dintre „oile pierdute ale casei lui Israel”, cum El Însuși se exprima. Și pentru a ne oferi o lecție. Poate că vom fi și noi, uneori, „materiale didactice” pentru alte lecții, oferite altora, important este să fim perseverenți.

  Pentru că CEL CE POATE este doar la o rugăciune distanță. Ascultă-ne, Doamne!

 

Simion Felix Marțian

Siegen, 28 noiembrie 2022

 Construcția aceea din lemn de gofer, cu formă ciudată, creștea cu fiecare săptămână, lună, an. Și asta nu doar spre uimirea privitorilor, dar și spre diagnosticarea nu prea măgulitoare pe care au făcut-o,  privitor la… sănătatea mintală a constructorului. A lui Noe. O arcă? Dar cu ce scop? Ce înseamnă potop și navigație?

 Faptul că nu mai fusese un potop până atunci face ignoranța lor explicabilă. Dar nu și scuzabilă. Pentru că Dumnezeu face lucruri inedite, cum și creația însăși a fost o premieră absolută. Și pentru că cel care construia „ciudățenia” era un om care stătea de vorbă cu Dumnezeu, atitudinea lor trebuia să fie alta. Și receptivitatea, de asemenea.

  Doar că oamenii, cu excepția familiei lui Noe, au ales să-L ignore pe Dumnezeu. Ba chiar să-L sfideze. Era o vreme în care „Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin de silnicie.”(Geneza, 6:11)

  Ceea ce L-a determinat pe Creator să nimicească omenirea, salvându-i pe cei care făceau voia Lui. Pe Noe și ai săi. Un om căruia nu i s-a părut nebunesc să construiască ceva ce nu mai văzuse și a cărui utilitate nu a înțeles-o de la început. Dar el știa un lucru: Așa a spus Dumnezeu!

 De ce am acorda acum atenție istoriei lui Noe? Pentru că trăim vremurile despre care Mântuitorul spunea: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.”(Matei, 24:38) Iar ca să constați similaritatea vremii noastre cu cea a lui Noe nu este nevoie să fii nici doctor în sociologie, nici analist titrat. Ci doar să ai ochii deschiși și mintea trează.

  Așadar, o radiografie a societății care vrea să-L detroneze pe Dumnezeu  ne arată că sfârșitul e aproape. Pentru că pervertirea se generalizează și este, evident, orchestrată. Vine urgia profețită, dar nu și pentru… urmașii lui Noe. Adică cei care aleg să urce în corabie.

 Pentru salvare, arca este pregătită. Ea este Biserica lui Cristos și are porțile deschise. O croazieră spre… veșnicie, este la îndemâna oricui, iar oferta Mântuitorului este încă valabilă.

 Și pentru că nu există limitare a locurilor, nu ne rămâne decât să împărțim invitații și celor care încă se mai amuză pe seama acestei corăbii salvatoare. Și să căutăm să fim convingători. Chiar dacă pentru salvarea lor trebuie să înfruntăm balaurul.

  Vom reuși, pentru că Isus a spus: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”(Matei, 28: 19)

 

Simion Felix Marțian