Se coboară psalmii pe cărări celeste
Ca-ntr-o împletire tainică de punţi,
Când privirea-ntreabă vinetele creste:
Oare, ajutorul vine de la munţi?
Dar pe mâna dreaptă se aşaz-o umbră
Şi din încordare- iată!- mă destind,
Când cu fâlfâire sură starea sumbră
Pleacă de la mine, eu înmugurind.
Şi mi-e ferm piciorul pe poteci abrupte,
Căci Acel ce este din vecie Domn
Fi-va lângă mine, ne-ncetând să lupte,
Pavăză fiindu-mi veşnicu-I nesomn.
Temerile toate, ca nişte hăţişuri,
Cad când stau la umbra Celui Preaînalt
Şi se duc la vale peste grohotişuri,
Eu primind tăria stâncii de bazalt.
Tu eşti din vecie dragoste, Părinte,
Şi-am văzut ce-nseamnă lângă Tine-a sta,
De aceea, Doamne, te rugăm fierbinte:
Peste toţi şi toate lasă umbra Ta!
Simion Felix Marţian
Pe luciul albastru brodat cu lumină
Alunecă barca scriind cu siaj;
Cu pace în suflet și tihnă-n... bagaj,
Sunt una cu ea, într-o curgere lină.
Ne sorb în aval, ca-ntr-un tainic miraj,
Plăcerea plutirii și pacea deplină,
Dar - vai! – se aude cascada haină
Și-aș vrea să mă prind de... un fir de curaj.
Aici sunt, o, Doamne, târât de curent,
Cum tot indecisă mi-a fost viața toată,
Aruncă-mi parâma salvării! Urgent!
E vis? E aievea? O viață salvată
Înseamnă vâslitul pe apă, atent.
A merge „cu valul” e moarte curată.
Simion Felix Marțian
Siegen, 28 iulie, 2023
Era fariseu, dar nu unul oarecare, ci un „fruntaş al iudeilor”.(Ioan, 3:1) Aşadar, membru în Sanhedrin. Şi am mai putea adăuga la portretul său faptul că era un rabin erudit, căci Isus i se adresează numindu-l „învăţătorul lui Israel”(v 10). Iar ca să întregim acest portret, am putea spune că nu provenea dintr-o familie oarecare, ci dintr-una cu deschidere spre elenism, căci i s-a dat un nume grecesc: Nicodim.
Ei bine, cu toată erudiţia lui, sau poate tocmai datorită ei, a înţeles că învăţătura lui Isus era… altfel. Era de sorginte divină. Nu e uşor să admiţi, ca învăţător, că altcineva este mai bun decât tine. Ba să ceri şi sfaturi. Dar el a făcut-o, şi aceasta este smerenie.
A venit la Isus noaptea. Poate se temea să nu fie văzut, deşi încă nu venise vremea când era periculos să te declari adept al Învăţătorului. Sau poate a considerat, ca atâţia alţii, că era timpul cel mai potrivit pentru studiu. Pentru dialog edificator. Dar a venit, chiar dacă la cursurile de seară.
Titlul lecţiei l-a luat prin surprindere: Naşterea din nou! Pentru că Isus i-a spus: „…dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” ( v 3) La început nu a reuşit să-i pătrundă sensul, dar viaţa sa ulterioară ne dovedeşte nu doar că a înţeles, dar că a şi aplicat cele învăţate.
Pentru că îl reîntâlnim, în aceeaşi Evanghelie a lui Ioan, în capitolul 7, luând apărarea lui Isus în Sanhedrin, iar în capitolul 19, îngrijindu-se de trupul lui Isus.
Astăzi, având la îndemână o întreagă Evanghelie, ştim mai multe decât Nicodim, atât despre Isus cât şi despre regenerare. Despre naşterea din nou. Dar, totuşi, experienţa lui ne este folositoare, aşa că putem reţine câteva lucruri.
Mai întâi faptul că la Isus vii recunoscând nu doar caracterul infailibil al învăţăturii Sale, ci şi divinitatea Lui. Apoi că la El se vine cu smerenie. Şi peste toate astea, învăţarea lecţiilor Sale este obligatorie. Iar cea despre regenerare nu face nicidecum excepţie. Mai ales că naşterea din nou este condiţia sine-qua-non a accederii în Împărăţia lui Dumnezeu.
Nicodim şi-a făcut temele. Spre mântuirea lui, desigur. Ce ne poate împiedica să mergem şi noi la cursuri? Şi nu doar atât, dar cele învăţate să le şi punem în practică.
Pe ulițele vremii bate vântul
Și-n curțile-i închise latră câini;
Și-a pus zăbrele și zăvor pământul
De care-atârnă noduroase mâini.
Duhnește rău a moarte pregătită
La foc intens, cu ideologii.
Cine să vadă lacrima strivită
În pleoapa inocentei nostalgii?
Lumina-i grea de arcuri încordate
Și-orice cuvânt înțeapă dureros,
Când zâmbetele sunt încătușate
Iar un salut e scrâșnet veninos.
Având restricții și la simțăminte,
Clamăm lozinci cu softul programat.
Mi-e dor de-un „Bună ziua!” spus fierbinte
Sau – de ce nu? – „Christos a înviat!”
Mi-e dor de oameni plini de bunătate
Cu zâmbetul senin „la purtător”,
Mi-e dor de ștrengării nevinovate,
De cântecul din inimă mi-e dor.
Mi-e dor de-o lume... altfel, cu iubire,
În care se trăiește luminos.
Hei, oameni buni, vă dau acum de știre:
Găsim acestea toate la Christos!
Simion Felix Marțian
Siegen, 24 iulie, 2023
Lumina a crescut, parcă dospită,
Palpabilă prin falduri de brocard,
Şi din zenit, pe zarea fără gard
Apasă greu cu forma-i împlinită.
Amiaza de lumină fără fard
E ca o umplere nestăvilită;
O simt şi-n jur şi-n mine cum palpită,
Şi sâmburii lumunii-n mine ard.
Sunt plin de cald, de viu, de transparenţă
Şi parcă-n mine înfloresc livezi,
Dar nu-i deajuns, şi vin cu reverenţă
La Tine, Doamne, să mă recreezi:
O, umple-mă de sfânta Ta prezenţă,
Ca de lumina albelor amiezi!
Simion Felix Marțian
„De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni, 15:58)
Locuitorii Efesului erau mândri că cetatea lor găzduia templul zeiţei Diana. Sau Artemis, cum o numeau grecii. Erau mândri chiar dacă nu ştiau că mai târziu, în lumea modernă, templul va fi considerat o „minune”. Una dintre cele şapte ale antichităţii.
Aducând jertfe zeiţei, ni s-ar părea firesc să-i vedem răsculându-se atunci când vine cineva vestind o altă Cale. Căci aşa se întâmplase. Pavel, ajuns în cetatea lor, a început să vestească o Cale spre mântuire prin Cristos cel înviat, printr-un Dumnezeu care urăşte închinarea la idoli.
Dar, în mod surprinzător (sau nu?), motivaţia răscoalei lor era alta. Şi argintarul Dimitrie, capul răscoalei, mobilizându-i, le spune oamenilor săi: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta.”( Faptele Apostolilor, 19:25)
Meseria lor consta în a reproduce în metal preţios copii ale templului, la scară redusă. Şi ale chipului Dianei. Iar învăţătura lui Pavel, potrivit căreia „zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei”, era o lovitură dată ocupaţie lor şi implicit câştigului obţinut din aceasta.
Aşadar, motivaţia lor, ca instigatori la răscoală, era limpede. Banii! Ei nu apărau o ideologie împotriva unei învăţături străine, ci propriile interese. La „ideologie” recurg doar atunci când trebuie să incite masele. Şi această tehnică a manipulării a dat roade, căci ne scrie Luca: „Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru…”(Fapte, 19:29)
Metoda aceasta de a lupta pentru propriile interese, ascunse în spatele unei ideologii pe care, chipurile, o aperi, se foloseşte şi astăzi. Atât în politică cât şi, dureros, în religie. Atunci când se clatină privilegiile.
Este bine de ştiut cu ce ne vom confrunta atunci când propovăduim Adevărul. Calea. Pavel nu s-a împiedicat de efeseni şi interesele lor, iar îndemnul lui este: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos.”(1Cor, 11:1)
„Veți cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)
Nechează liber veacul răzvrătit
Într-un galop nebun, mâncând pământul,
În goana lui părând de neoprit,
Cum neoprit îi bate-n coamă vântul.
Un vis ca şi istoria de vechi
L-a-naripat pe om până-n călcâie,
Cu aripile noi, perechi, perechi,
Smulgându-şi de pe umeri grele frâie.
Dorind să-şi scape viaţa de zălog,
De frâu, de jug, de lanţuri, de robie,
A tot sorbit al libertăţii drog
Păşind încet, încet spre… anarhie!
Iar azi, confuz, nu poate hotărî
Spre perspectiva care se deschide:
E rodul libertăţii „a urî”?
Sau dreptul omului de a ucide?
Continuând să soarbă cu nesaţ
Din cupa care încă-l mai încântă,
Cu falsa libertate braţ la braţ
Omul se ia cu Dumnezeu la trântă.
Ce-i libertatea într-un veac nebun
Ce-şi poartă ca o haină răzvrătirea?
Şi încotro se-ndreaptă-acest taifun
Ce dezrădăcinează omenirea?
Mi-e dor de libertatea în Cristos
Născută-n adevăruri absolute,
De zborul ei curat şi luminos,
Mi-e dor de libertatea ca virtute.
Şi pentru oameni de pe-ntregul glob
Ce ştiu că-n adevăr e libertate,
Cer libertatea sfântă de-a fi rob
Şi, în Cristos, cu gânduri cenzurate!Simion Felix Marțian
Opal şi aur e întregul crug
Cum aur şi rubin este câmpia;
A amuţit, topită, ciocârlia
Înşurubată-n zboru-i centrifug.
În spicul greu se împâineşte glia
De când a cunoscut sărut de plug,
Iar bobul, devenit acum belşug,
Cu flori de mac îşi decorează ia.
Cuptor şi lan şi zbor şi cer senin
Trec dincolo de vers şi de cuvinte
În cântul coacerii, suav şi plin
Şi din explozia de simţăminte
Mă smulg şi ca o seceră mă-nclin:
Sunt gata pentru seceriş, Părinte!
Simion Felix Marțian
Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările. (Proverbe, 3: 5-6)
La moara lui Felix 