Făcându-ne din refractări blindaje,
Trasăm cu sârg parcele pe câmpii,
Pe care cultivăm meschinării
Având ca țel doar veghea la... marcaje.
Întindem peste garduri sforării,
Privindu-ne caustic prin grilaje,
Mereu în găști, atenți la decalaje,
Cu ochii păcii-ascunși de draperii.
Ne amăgim că parcelăm și... raiul
Mânați de un imbold tumultuos,
Tăind felii cu rasa, crezul, graiul.
Dar, oameni dragi, putem trăi frumos
Sub crucea ce-și deschide evantaiul
Cu razele iubirii lui Christos!
Simion Felix Marțian
Siegen, 29 octombrie 2021
Și aripile gândului sunt ude,
Când bat prin ploaia grea de întrebări,
Căci fulgerul doar stinge lumânări
Și-n beznă cicatricea-i se include.
Curg tainele în valuri peste zări,
Purtând în sevă adevăruri nude,
Și-i gata omenirea să asude
Trecându-și în agendă... căutări.
Icnind în căutare prin hățiș,
Confuzi pășim pe marginea genunii
Cu pași nesiguri peste grohotiș.
Dar cheia e în flacăra minunii
Pe care o trăim în luminiș,
Cu Cel ce-a zis: „Eu sunt Lumina lumii!”
Simion Felix Marțian
Siegen, 22 octombrie 2021
Sunt gata de o nouă cavalcadă,
Ținând în frâu cuvântul înșeuat,
Și-având ținută de la Împărat,
Port coif și scut, port suliță și spadă.
Mi-e cântul de potcoave cadențat,
Urcând prin constelații în cascadă,
Și pe sub a netimpului arcadă
Îmi torn ofranda într-un imn curat.
Știu, Doamne, doar cu foc un cânt e viu,
Și are-n sevă irizări divine
Când flăcării din vers mă circumscriu.
De-aceea vreau, fiind încins de Tine,
Să ard pe-altarul Tău atunci când scriu,
Poet și vers, arzând, să Ți se-nchine.
Simion Felix Marțian
Siegen, 15 octombrie 2021
Împing orizontul cu pârghia minții,
Luminii dând aripi din ruptele chingi,
Să caut prin tomuri, sub colb și paingi,
Originea noastră, natura sorginții.
Căci gândul veciei, cu care te-ncingi,
Și-avutu-l-au torță prin beznă părinții,
De unde-i? – că-i gând luminos cum sunt sfinții,
O albă-mpletire cu roz de... flamingi.
Dar Tu, Cel ce zis-ai: Să fie lumină!
Dorit-ai lumină și-n spiritul meu,Și-mi dai azi răspunsuri din Cartea divină.
Acolo găsesc și al meu „adeneu”,
Căci scris e, suntem din eternă tulpină,
Din neamul Tău, Doamne, și fi-vom mereu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 8 octombrie 2021
Azi, în toamna lumii, aplecați spre iarnă,
Și „prognoza” Cărții ignorând total,
Oamenii adună fără să discearnă
Naturalul vieții de-artificial.
Cu decoruri ample, grele de culoare,
Vor să-mpodobească viața cu frumos,
Dându-i curcubeie, floare lângă floare,
Fără să se-ntrebe: de ce n-au miros?
Imităm natura cu... naturalețe,
Încât viața însăși pare surogat,
Și, oricum, ce facem n-are „bătrânețe”,
N-are rădăcină, nici timp de udat.
Dureros e, însă, că din închinare
Scoatem naturalul în același mod,
Și uităm că floarea e și fi-va floare
Cu miros puternic, cu polen și... rod!
Udă-ne, Părinte, din înalt cu Duhul,
Fluturi să atragă și albine-n roi
Floarea închinării și, tăind văzduhul,
Să ne ducă-n slavă, Doamne, și pe noi!
Simion Felix Marțian
Mă toarnă exaltarea peste munți,
Să pun în steiuri scânteieri de viață
Și peste hăuri prăbușite-n ceață
Să împletesc din sentimente punți.
Vibrând trăiesc a lumii dimineață,
Când strâng din rouă aurul grăunți
Pe umerii cuvintelor, cărunți,
Făcându-mi închinarea îndrăzneață.
Spre rugul din pustiu cu foc etern
Cu inima desculță calc cu teamă,
Dorind să nu îmi fie psalmul tern.
Nu am în vers ecouri de alamă,
Dar, Doamne, înainte-Ți mă prostern
Și cântul meu necontenit Te cheamă!
Simion Felix Marțian
Siegen, 1 octombrie 2021
La moara lui Felix 