Mă fulgeră mestecenii cu-argint
Din trunchiul alb îndrăgostit de soare,
Cu toamna-n ramuri ca o sărbătoare,
Căci fiecare frunză-i un florint.
Tresar uimiți la cea mai mică boare
Din frunzele bătute-n hiacint,
Și-n tremurul ce pare doar alint
Se simte o plăcută-nfiorare.
Când sufletul mi-e uneori inert
Și nu simt Duhul slavei cum adie,
Mă smulge, Doamne, din acel deșert.
Și-nfiorat de sfânta-I melodie,Eu să răspund cu un întreg concert,
Vibrând profund în bronz de veșnicie.
Simion Felix Marțian
Siegen, 24 septembrie 2021
Se sparge curcubeul în prigorii
Ce-și poartă evadarea peste gruie,
Când toamna calendarul și-l descuie,
Ducându-și sacii către poarta morii.
Se-aprinde viu lumina în gutuie
Și galben țipă ziua prin toți porii,
Miresmele, ca sunetul viorii,
Pe căi de suflet către ceruri suie.
Năvala roadei, ca o clocotire,
Ne umple ochi și palme și hambare
Venind într-o divină afluire.
Și-n toamna caldă ca o sărbătoare,
Pe-altar aprindem foc de mulțumire:
În toate-i, Doamne, marea-Ți îndurare!
Simion Felix Marțian
Siegen, 17 septembrie 2021
Când cobor zdruncinat din acest carusel
Care-i zbucium diurn clopoțind ascuțit,
Încă simt dureros contopirea cu el
Și în gândul confuz, și-ntr-un mers târșâit.
Mă așez hămesit pentru-a prinde puteri
Și cu ochi obosiți mă târăsc prin meniu:
În tocana de azi e acreala de ieri,
Cu amarul sleit înflorind cenușiu.
Toate astea mă dor, mă înțeapă cumva,
Și punând îndrăzneală-n dorința mea, cer:
Aș putea să primesc, măcar azi, altceva?
Îmi doresc foarte mult o felie de... cer!
Știu că are aromă de pace din plin,
Și iubirea-i dă gust, iar speranța culori,
Că adânci bucurii din izvor cristalin
Fac decorul final peste-aceste splendori.
Am primit ce-am cerut, și-universul meu tern
A-nflorit luminos, dar aș vrea să-nțeleg:
Cum va fi în vecii, la ospățul etern,
Când felia de-acum va fi... cerul întreg?
Simion Felix Marțian
Punându-și răsăritul în petale
Și straiul luminos brodat cu zori,
Ea însăși pare soare între flori,
Cu nimb țesut din străluciri astrale.
Dar când, cu ruginiu la subsuori
Din tolba toamnei care-i dă târcoale,
Își pleacă fruntea c-un oftat de jale,
Doar păsările-i sunt... admiratori.
Când vremile vor vrea să mă condamne
Punând verdictul, într-un mod solemn,
Că prea e mare sarcina cu... toamne,
Primind lumină, voi răspunde demn:
Îți mulțumesc c-am înțeles, o, Doamne,
Că doar acum sunt plin de untdelemn!
Simion Felix Marțian
Siegen, 10 septembrie 2021
Meniul zilei, pâine cu nevroză,
Rămâne-n capul listei, persistent,
Servit cu sos de decibeli, strident,
Și urlete sălbatice la doză.
În toate-i parcă trendul violent
Ca-ntr-o nefericită simbioză,
Iar liniștea apare în prognoză
Absentă pe pământul corigent.
Vacarm sonor, stridențe vizuale,
La care ne-adaptăm mereu, mereu,
Uitând că mai e zumzet și-s petale.
Haideți să facem, pentru Dumnezeu
Și blândul susur al prezenței Sale,
În inimă un colț de Empireu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 3 septembrie 2021
La moara lui Felix 