A mai trecut un anotimp prin noi,
Cutreierând prin nevăzute breşe,
Şi dacă ieri ne-mbujorau cireşe,
Ne şiroiesc acum în suflet ploi.

Ne-au triluit amiezi cu ciocârlii
Pe săgetări de rândunici măiestre,
Şi-acum ne dor albastrele ferestre
Prin care fug cocorii cenuşii.

Şi calendarul fâlfâie zbârlit
În aşteptarea argintatei brume,
Şi-n întomnarea coborând pe lume
Mă simt aşa, deodată, stingherit.

Însă mă scutur de acest tablou
Ce mă îndeamnă la melancolie,
Şi-mi zic, vibrând, că toamna-i bogăţie,
Cu-nţelepciune bonus, sau…cadou.

Şi,-nseninat în universul meu,
Îngenunchez pe frunze, strigând: Doamne,
Dă-mi bucuria iminentei toamne
Ca dar divin, căci Tu eşti Dumnezeu!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 29 august 2018

 

“Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.”(Ioan 8:32)

Visezi, prietene, visezi frumos
Şi te-amăgeşti că eşti în libertate
Dar fără adevăr, fără Cristos,
Nu eşti decât un rob legat vârtos
Chiar dacă-s lanţurile parfumate.

Te-a-nvăluit minciuna ca un nor,
De-aceea, cu privirea-nceţoşată,
Tu-i vezi pe cei ce se avântă-n zbor
A fi ei robi, dar aripile lor
Trec peste colivia-ţi ferecată.

Priveşti zăbrelele dar nu-nţelegi
Că nu tu eşti, ci ei sunt cei de-afară;
Şi-atunci când gratiile ţi le dregi
Tu şi mai mult te-nchizi, mai mult te legi,
Visezi că zbori, dar cei de-afară zboară.

Dar când vei înţelege că eşti rob
Cu zborul doar un vis mijind în zare,
Şi că te-ai mulţumit doar cu un bob
Servit de ignoranţă într-un ciob,
Îţi vei dori aprins…o evadare.

Să scapi de gratii, să le smulgi din zid,
Păşind agil dincolo de hăţişuri;
Ieşind din al ispitei laţ perfid
Să vezi cum zările ţi se deschid,
Sub talpa fermă stăpânind suişuri.

Aceasta-i calea, numai evadând
Şi-mbrăţişând temeinic adevărul
Cu aripi de cunoaştere crescând,
Vei înţelege că, închis, nicicând
Nu poţi vedea nemărginirea, cerul.

Vulcan, august 2011

 

În ţara mea cu plete lungi de grâne
Şi ochi de iezer sărutat de cer,
Izvoare se-mpletesc în drum să-ngâne
Poveşti născute-n focuri pe la stâne
Şi plânse în caval de vreun oier.

Pe-acest meleag al devenirii noastre
Ce râde-n soare înflorind prin ii,
Din dacice ruine şi din castre
Ies roşii flăcări, galbene şi-albastre,
Ţesând blazonul Marii Românii.

Şi pe acest pământ iubit de soare
Trăieşte din vecie neamul meu,
Şi ard înflăcărat de-a lui ardoare
Iar când e trist, durerea lui mă doare
Şi pentru el mă rog lui Dumnezeu:

Tu, Doamne,- ai făurit această ţară
Gătind- o cu splendori, cu bogăţii,
Dar când trudita pâine e amară
Şi fiii i se- nclină sub povară,
Dă izbăvirea Ta din veşnicii!

Simion Felix Marţian

 

Lumina mă deşiră în cuvinte
Din ghemul încâlcit al multor gânduri
Şi-apoi, aliniindu-mă pe rânduri,
Mă toarnă-n strofe, matcă şi sorginte.

Izvoare am în piept, în ochi, pe buze,
În palmele ce-s gata să rodească
Un grâu ce singur se frământă-n pască,
Şi curg tumultuos peste ecluze.

Respir seninul când ţâşnesc în muguri
Şi-n aripi ce se ţes în alfabete,
Iar inima drapată-n epitete
Încinge ţestul propriilor ruguri.

Mă-nalţ înflăcărat şi curg în versuri,
Zădufu-l domolesc cu adiere
Şi, ca într-o perpetuă-nviere,
Trăiesc geneza altor universuri.

Ai pus în mine, Doamne, o lumină
Ce-aprinde focul dragostei de-a scrie,
Dar eu doresc, trăind în poezie,
Să fiu poem de foc, ce Ţi se-nchină!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 21 august 2018

 

Se zguduie şoselele prin vamă
Izbite de-al maşinilor şuvoi,
Ne vin copiii ţării înapoi,
Simţind profund că România-i cheamă.

Dar, vai!- nu vin la hram, sau vreo nedeie
Şi nici într-un concediu luminos,
Ci-ntr-un demers de-a dreptul dureros,
Căci iar se-aprinde-a vrajbelor scânteie!

Aşa-i, se pare,-n fiecare casă,
Când, chiar dorindu-ne, de peste zări,
Mai mult ne întâlnim la-nmormântări
Şi-această revedere-i dureroasă.

Diaspora revine azi în ţară,
Dar parcă şi ei în acelaşi mod,
Căci vin la al justiţiei prohod
Şi dulcea regăsire e…amară.

O, cât va fi gâlceavă-n România
Şi când vom înceta să ne urâm?
Popor român, cu rădăcini la Râm,
Cultivă-ţi creştineşte armonia!

Nicicând nu vor pieri cu totul ulii,
Dar noi vom fi pe-acest meleag mereu
Şi proclamând: Cu noi e Dumnezeu!
Să ne-ntâlnim pe vatra Albei Iulii.

Şi toţi, la sărbătoarea centenară,
Cu cei veniţi, ca azi, de peste tot,
Uitând culori politice şi vot,
Să ne rugăm fierbinte pentru ţară!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 10 august 2018