Sonet cu lumină

În ochii lui, al nevederii morb
Uda durerea grea la rădăcină,
Țesând o lume de-ntuneric plină
În care porumbița era corb.

Dar când simți prezența Sa divină,
A tresărit adânc sărmanul orb
Și a cerut, crezând că se resorb
Și beznele: eu, Doamne, vreau lumină!

L-a inundat culoarea prin unghere,
Zvâcnind în ochi ca-n undele din lac,
Fiindcă-a pus lângă nevoie... vrere.

Dar eu voi ști, mă-ntreb elegiac,
Să cer lumină, să mai cer vedere,
Când El mă va-ntreba: „Ce vrei să-ți fac?”

Simion Felix Marțian
Siegen, 15 februarie 2022

Sonetul cireșului

Mă mângâie ninsoarea de petale
Prin vântul ce surâde policrom,
Seninul pare atârnat în pom
Și soare alb e-n ramurile sale.

La fila următoare e un... dom,
Purtând în sfeșnicele ancestrale
Rubine coapte, doruri estivale,
Savori râvnite anual de om.

Când, Doamne, în petale mă îmbrac,
Chiar dacă ele ar fi daruri sfinte,
Nu e destul, pentru a-Ți fi pe plac.

Tu vrei rodire, deci Te rog, Părinte,
Pune-mi cireșe-n ram, ca-ntr-un copac,
Și pentru semeni dragoste fierbinte!

Simion Felix Marțian
Siegen, 13 mai 2022

Sonetul primăverii celeste

Aleargă mieii îmbătați de iarbă,
Scăldați în verde ca-ntr-un heleșteu;
Corolele se prind în curcubeu
Și în bujori dă sângele să fiarbă.

E cerul, de prea mult albastru, greu,
Și ochii zilei caută să-l soarbă,
Până vor curge penele de coarbă
Pe umeri de amurg violaceu.

Rostogolindu-mi primăveri prin vine,
Cu frumusețea la superlativ,
Vreau să mă-nchin cu versul meu, Divine.

Și-n el să încrustez, ca laitmotiv,
Mesajul viu al dragostei de Tine,
În care să-nfloresc... definitiv!

Simion Felix Marțian
Siegen, 6 mai 2022

Sonetul semnelor

Un nume împletit cu un stigmat
Dăm azi unui erou plin de-ndrăzneală,
Și-l credem sinonim cu... îndoială,
Dar Toma a fost reabilitat.

A vrut mai mult decât o poleială
Pentru adâncul crez în el săpat,
Și înflorea, din semnul arătat,
Credința lui petală cu petală.

Noi, Doamne, nu vedem semne de cui
Din încleștarea clipelor de jale,
Dar ceea ce în suflete ne pui

Din veșnicia ce ne-așteaptă-n cale,
Sunt semnele, și îndoială nu-i,
Nu ale morții, ci-nvierii Tale!

Simion Felix Marțian
Siegen, 29 aprilie 2022

Sonet pascal

Plângeau  cu sânge mieii pe altare
Când spuza azimei îi da sărutul,
Şi-n rouă aducea ofrandă lutul
Verdeţuri pentru Paşte, reci, amare.

Aşa găsim în cronici începutul,
Dar Paştele jerfit pentru iertare
Transcende timp şi spaţiu şi uitare,
Căci Mielul jertfei este Absolutul.

El a cuprins cu braţe răstignite
Oceanul de-ntuneric şi durere
Al sufletelor de păcat coclite

Şi, din mormânt păşind în Înviere,
Deschis-a pentru vieţi înveşnicite
Un drum spre slavă, fără bariere.

Simion Felix Marțian

Sonetul Floriilor

Subit a înflorit însuflețirea
Pe drumul cu veșminte de finic,
Iar soarele scria cu borangic
Și fir de frenezie înnoirea.

Uralele-și armonizau rostirea
Și-n inimi noi speranțe dau în spic,
Când blândul măgăruș, atât de mic,
Ducea către cetate... Mântuirea!

Privesc din loja mea bimilenară
Acest tablou cu-al gloatelor puhoi
Și fila ce-a urmat - atât de-amară!-

Notând ca-n cronicile de război:
Isus intra pe-o poartă, ca să moară,
Ieșind, însă... pe toate! Pentru noi.

Simion Felix Marțian

Sonetul păpădiei

Îmi reazem uimirea de-o rază de soare,
Când câmpul îmi intră prin ochi cu făclii
Aprinse-n petale de vii păpădii,
Și-mi curge prin suflet cu foc și culoare.

Dar drumul ei scurt se oprește-n chindii,
Pierzându-și veșmântul țesut din splendoare;
Și totuși atunci doar învață să zboare
Spre zare, cu aripi de puf, argintii.

Oricare-ar fi, Doamne, pe-aici rostul meu,
Cât port în culoarea petalei fiorul,
Aș vrea însoțirea credinței mereu.

Și-atunci când amurgu-și va pune decorul,
Torcând din fuiorul tăcerilor, greu,
Să simt în petalele veștede... zborul!

Simion Felix Marțian
Siegen, 8 aprilie 2022

Sonetul răsăritului

Scâncește bezna dând în cenușiu
Și-și strânge bâjbâielile mioape,
Când zorii-și pun rubine grele-n pleoape,
Scriind pe orizont cu stacojiu.

Lumina curge caldă pe prisloape
Și-oceanul de culoare pare viu,
Iar drumul –iată! - nu mai e pustiu
Spre ținta care-i parcă mai aproape.

Răspântiile gândului tresar
Când orizontul vieții se încinge
Și-un veșnic răsărit primim în dar.

Simțim atunci cum Cerul ne atinge
Cu raza luminoasă din Calvar,
Iar veșnicia-n suflet se prelinge.

Simion Felix Marțian
Siegen, 1 aprilie 2022

Sonet arcat

A crug ceresc mi-am arcuit cuvântul,
Strunit în coarda-ntinsă de simțire,
Și-n tolba grea, deschisă spre rostire,
Săgețile își pun în coadă vântul.

Mai port în tolbă versuri de iubire
Și vreau cu ele să cuprind pământul,
Prin săgetări ce-și întețesc avântul
Când dragostea le-mbracă-n strălucire. 

Dar am o țintă, Doamne, peste toate,
Un țel înalt, ce-ajunge... sus la Tine:
Să port în tolba mea, dacă se poate,

Săgeți arzând în laude divine;
Și-n tirul de cuvinte-nflăcărate
Și om și vers și arc să Ți se-nchine!

Simion Felix Marțian
Siegen, 25 martie 2022

Sonet în Ghetsimani

Torcea pârâul Cedrilor în vale
Din caier tânguios, prin rădăcini,
Lăsând în poala tainicei grădini
Răcoare, stele, negură și... jale.

Sub coaja nopții se-arcuiau măslini,
Să treacă, pe sub arce ogivale,
Isus spre focul rugăciunii Sale,
Spre lacul de sudoare cu... rubin.

A fost o luptă grea în Ghetsimani,
Când în balanță atârna paharul
Păcatelor a mii și mii de ani.

A-nvins Acel care-a  urcat Calvarul
Sădind iubire printre bolovani;
Acolo înflorește astăzi... harul!

Simion Felix Marțian
Siegen, 18 martie 2022