Ziua copilului

 

collage 1Ne-ai însorit viaţa cu copii
Şi pentru ei Îţi mulţumim, Părinte,
Pentru aceste bibelouri vii,
Gingaşi, năstruşnici, mofturoşi, zglobii,
Crescuţi cu dragoste şi…”stai cuminte!”

Vrem să le facem şi azi bucurii
Dar ştim că-n mâna Ta sunt, Doamne, toate
De-aceea Te rugăm să intervii
Şi să adaugi printre jucării
Înţelepciune, zel şi sănătate.

Ne bucurăm de ei, cu ei, prin ei
Şi ştim că sunt o binecuvântare,
Dar Te rugăm în mâna Ta să-i iei
Şi-n turma Ta să fie mieluşei
Urmându-Te, alături de mioare.

Vedem cum râde ceru-n ochii lor
Din suflet alb de nevinovăţie,
Dar vrem să fie-aşa şi-n viitor
Şi-având sfinţenia ca strai de zbor
Să ne-ntâlnim cu ei în veşnicie,

Căci din ce-ai dat şi încă ne vei da
Ca binecuvântări, ca daruri sfinte,
Tot ce-om putea de pe pământ lua
Când înspre veşnicie vom zbura
Vor fi copiii noştri dragi, Părinte.

De-aceea azi, o, Tată-ndurător,
La tronul Tău primeşte-ne solia
Prin care Te rugăm stăruitor:
Sfinţeşte-această zi în viaţa lor,
O zi ce ţine cât copilăria!

Simion Felix Marțian

Dumnezeu nu face rebus

Reb

Părăsise Ierusalimul în fruntea suitei sale, și carul îl legăna agale în arșița amiezii, coborând spre Gaza. Era om cu vază la curtea împărătesei Candace a etiopienilor, mai mare peste vistieriile acesteia. Ministru de finanțe, vasăzică. Cunoscându-L pe Dumnezeu prin diaspora evreiască, nu putea pierde prilejul de-a veni la Ierusalim să se închine la Templu.

Dorind să se apropie mai mult de Dumnezeu, și-a propus s-o facă citind scrierile sacre, spre o cunoaștere mai profundă. În vederea aceasta și-a cumpărat de la Ierusalim, printre altele, sulul cărții prorocului Isaia.

S-a adâncit însetat în citirea cărții, ignorând total atât zgomotul copitelor cât și norul de praf care-l învăluia.Voia să-L vadă pe Dumnezeu în ceea ce citea, dar totul îi părea codificat. Oare se ascunde Dumnezeu? Oare Își ține tainele ferecate cu vreun cifru secret?

Nu, etiopianule. Dumnezeu nu face rebus. Tot ceea ce e scris e menit să aducă lumină, nu să ne bage-n ceață. Dacă dorința ta de cunoaștere este sinceră, vei primi lumină, pentru că este scris: „Dacă-L vei căuta, se va lăsa găsit de tine…”(1 Cronici, 28:9)

Dorința lui de cunoaștere i-a fost satisfăcută, un înger al lui Dumnezeu trimițându-l pe Filip să rezolve problema. Conta, oare, faptul că Filip nu era prin apropiere? Nicidecum. A sosit în timp util, și l-a lămurit pe etiopian asupra confuziilor sale.

Așa lucrează Dumnezeu. Totul devine atât de limpede dacă cerem lumină de la El. Dacă dorința este sinceră. Și a famenului etiopian a fost. Iar Dumnezeul pe care-L cunoscuse doar din zvonuri, a devenit, deodată, atât de real, încât nu mai era surprins de nimic. Nici măcar de faptul că lângă el avea loc o teleportare. Ceva inexplicabil.

Da, Filip a fost răpit de Duhul Domnului după ce l-a botezat pe famen, iar acesta nici măcar nu era uimit. Ci, scrie Luca, „își vedea de drum, plin de bucurie”. (Fapte, 8:39)

Este Cuvântul lui Dumnezeu un hățiș întunecos de mistere? Nicidecum, căci psalmistul scrie: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea”. ( Psalmii, 119:105). Biblia nu este o culegere de șarade așteptând dezlegători cu interpretări fanteziste. Cum, de altfel, mai vedem prin jurul nostru.

De cuvinte încrucișate se ocupă oamenii. Dumnezeu nu face rebus.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 24 mai 2014

Dor de părinţi

PF

Din ceaţa vremii vin imagini vii
Şi ochii, copleşiţi, îmi rourează
Când viaţa se reface din fâşii
Şi-n mine râd şi plâng fotografii,
Dintr-un trecut care mă invadează.

Vin rând pe rând şi-şi caută, cuminţi,
Un loc în ochi, în inimă,în minte,
Şi toate-acestea îmi devin fierbinţi
Când îi revăd în ele pe părinţi
Ieşind cu paşi de dragoste-nainte.

Cu ei păşeşte un întreg trecut,
Şi nu sunt doar imagini policrome,
Ci glasul tatii, binecunoscut,
Şi-n mâna mamei-Doamne, ce plăcut!-
Flori de măceş împrăştie arome.

Mi-au copleşit ungher după ungher
Din inima cu uşile deschise,
Şi-un dor de ei, de infinit, de cer
Mă cheamă spre o lume de mister,
Spre ţărmuri mie încă interzise.

Tu ai crestat răbojul vieţii lor
Când, Doamne,-ai hotârât să-i chemi la Tine,
Noi rămânând cu răscoliri ce dor
Şi-atât aş vrea, ah!-cât aş vrea să zbor
Spre ei şi să le spun că suntem bine,

Că viaţa lor trăită-n rugăciuni
Ne-a fost nouă, copiilor, lumină,
Că Tu i-ai ascultat şi ne îndrumi
Fiindu-ne alături în furtuni,
Şi că de Tine viaţa ne e plină.

Dar, deocamdată, acest zbor e-un vis,
Un germen doar, în plăsmuirea minţii,
Însă noi credem, Doamne, ce e scris,
Că Tu ne pregăteşti , în Paradis,
Un loc unde … vom revedea părinţii.

Simion Felix Marțian

Sonetul furtunii

DSCF6667a

Tot cerul s-a înnegurat rotund,
Şi-un fulger care-i gata să-l despice
Lasă a spaimei crudă cicatrice
În sufletul expus şi muribund.

Culoarea liniştii se interzice
Ascunsă-n sine de-un mister profund,
Când valurile-atacă furibund
Şi-n beznă tunete pocnesc din bice.

E mult mai mult decât dezagreabil
Când totul e urât şi trist şi greu,
Amestec de confuz şi lamentabil,

Dar eu declar din adăpostul meu:
Da, în furtună sunt invulnerabil,
Căci adăpost îmi este Dumnezeu!

Simion Felix Marțian

Mai

Cireș 1

Pictează Cineva cu liliac,
Pe verde dând sclipiri violacee,
Şi cu narcise, şi cu flori de mac
De parcă-n apa verde-a unui lac
S-au spart în cioburi mii de curcubeie.

Însă minunile numite flori,
Purtând în ele câte-un strop de soare,
Nu-ncântă lumea numai prin culori
Căci în potirul sărutat de zori
Mai poartă şi miresme-mbătătoare.

Splendorile nu se opresc aici
Căci mâna ce pictează asfinţituri,
Stropind şi serile cu licurici,
Mai dirijează coruri mari şi mici
De greieri, zumzete şi ciripituri.

Aş vrea să sorb tot verdele din jur
Şi cu petele să-mi îmbăt privirea,
Iar ciripitului un tril să-i fur,
Să mă înalţ cu el către azur,
Purtând în gând şi-n suflet nemurirea.

Pământu-ntreg este un şevalet
Unde picteaz-o nevăzută mână,
Iar Cel ce poartă pensula discret
Şi dirijează corul în concert
E Cel ce-a făcut …omul din ţărână.

De-aceea nu mă mir, ci plin de-avânt
Mă-ntorc spre Tatăl meu zicând: Divine,
Dacă-i atâta colorit şi cânt
Şi-atâta frumuseţe pe pământ,
Cum va fi-n Cer, acolo sus, la Tine?

Simion Felix Marțian

Ești beat, Barnevernet

collage 1

Vor fi fiind evenimente legate de data de azi, dar primul lucru care mi-a venit în minte, privind calendarul, a fost: a trecut o lună de la protest. Protestul global antibarnevernet. În decursul acestei luni, așteptând rezultate, am urmărit și statisticile. Un protest de Cartea recordurilor.

S-a ieșit în stradă în 65 de orașe din 21 de țări. De pe patru continente. Zeci de mii de voci care au strigat la unison. Și alte zeci și zeci de mii ale celor din zonele unde nu s-au organizat mitinguri de protest.

Strigătului disperat după ajutor al părinților Bodnariu, cărora le-au fost RĂPIȚI copiii, i-a urmat…efectul bulgărelui de zăpadă. Care a crescut. Și a crescut. Iar în șaisprezece aprilie avea dimensiuni colosale.

În România circulă un vechi proverb, care spune: „Când doi oameni îți spun că ești beat, du-te și te culcă.” Starea de beție poate fi provocată de alcool, sau de oricare alt drog. Cum ar fi, bunăoară, banii. Sau puterea.O stare în care nu mai poți aprecia cu luciditate realitatea înconjurătoare.

Chiar dacă am traduce proverbul în norvegiană, mă îndoiesc de vreun efect. Sunt prea bogați ca să admită că mai au nevoie și de înțelepciune. Cum e cea populară românească. Așa că merg înainte. Și nu se culcă. Adică nu ies din scenă, și încurcă normalitatea. Care tinde să devieze.

Zeci de mii de voci au strigat: Ajunge, Barnevernet! Du-te la culcare! Dar proverbele românești nu constituie literă de lege. Mai ales pentru cei îmbătați de imensa lor bogăție. S-a strigat împotriva Barnevernet-ului, menajând Norvegia. Dar, oare, care e statul care asigură cadrul „legal” în care-și desfășoară activitatea acest monstru?

Când comuniștii i-au deposedat pe oameni de proprietățile lor, prin naționalizare și colectivizare, protestul lor înăbușit li s-a părut tuturor îndreptățit. Deși un titlu de proprietate poate fi contestat. Sau proprietatea putea să fi fost însușită fraudulos. Dar li s-a luat ceva ce le aparținea.

Și acum, în mileniul trei, un stat „civilizat”, care-mi asigură proprietatea pe stratul de ceapă sau cuibul de cartofi, se face stăpân pe copiii mei. Ești beat, Barnevernet! Nu asta-i realitatea. Și se pare că cei din jurul tău fie sunt la fel de beți, fie au de câștigat din beția ta.

Poate ești imun la proteste, Barnevernet. Adică nesimțit. Dar ele se împletesc cu rugăciuni. Și când Dumnezeu răspunde rugăciunilor înlăcrimate, platoșa nesimțirii tale nu-ți mai este de folos.

Păzește-te de mânia lui Dumnezeu, ieșind din scenă.

Ești beat, Barnevernet!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 16 mai 2016

Un bilet la balcon pentru Zacheu

DSCF8046a

Văzul este simțul cu ajutorul căruia percepem imagini. Dar asta nu înseamnă că suportăm cu stoicism asaltul imaginilor asupra ochilor, ferestrele sufletului. Nicidecum, căci avem posibilitatea să căutăm imagini, să le triem, având preferințe.

Dorim adesea să vedem anumite imagini, și atunci când între noi și ele se interpun obstacole, fie le înlăturăm, fie ne schimbăm poziția. La stânga sau la dreapta. În față sau în spate. În jos sau… în sus. Da, să ne înălțăm.

Pentru lărgirea perspectivei este nevoie de puncte de observare aflate la înălțime. Cum ar fi balcoanele sălilor de spectacol, sau terasele unor turnuri din orașe cu potențial turistic. Iar în mijlocul naturii avem puncte de belvedere, de unde ne săturăm privirea cu imaginile căutate.

Într-o astfel de situație era Zacheu, vameșul despre care ne scrie evanghelistul Luca. Isus din Nazaret intrase în cetatea lor, în strălucitorul Ierihon. Și nu doar că se vorbea mult despre minunile pe care Învățătorul le făcuse în diferite locuri, dar chiar la intrarea în cetate i-a dat vedere fiului lui Timeu, un orb din naștere. Concetățeanul lor. Și Zacheu dorea să-L vadă.

Nu era doar curiozitate. Aceasta poate fi satisfăcută sau anihilată. Era mai mult, în cazul său. Trebuia să-L vadă! Iar cei din jurul lui constituiau obstacole. Cu cât ești mai mic, obstacolele sunt mai numeroase. Dar soluții există. Perspectiva lui s-a lărgit dintr-un pom. Și a văzut. Sau, mai degrabă, L-a văzut. Rezultatul? Mântuirea a intrat în casa lui.

Dacă nu-L vezi din locul în care ești, sau ai o imagine deformată, schimbă-ți poziția. Chiar dacă le vei părea caraghios celor din jur. Celor care, de fapt, te-au împiedicat să vezi. Dacă e nevoie să te înalți pentru asta, fă-o. Dacă soluția s-a dovedit potrivită în cazul lui Zacheu, fii sigur că nu și-a pierdut valabilitatea. Este învățătura Bibliei.

Așadar, poți să te înalți pentru a vedea. Pentru a te apropia de Isus. Dar, oare, de câte ori o facem cu motivație greșită, amăgindu-ne că vrem să vedem, când, de fapt, dorim să fim văzuți. Să ieșim în evidență.

Temă de meditație: ne cățărăm pentru a vedea sau pentru a fi remarcați?

Simion Felix Marțian
Vulcan, 10 mai 2016

Sonet de mai

DSCF6115b

Şi-a pus iar flori pe haină calendarul
Şi verde mult, ce bulucit adastă
La poarta dinspre cald a zilei, vastă,
Unde pe corzi de mai cântă bondarul.

Cu ochii sorb imaginea fantastă
Şi văd salcâmi înmiresmând florarul
Când picură, ca un prinos, nectarul,
Din floarea ce-şi răsfrânge buza castă.

Mi-e cald şi mi-e salcâm şi mi-e subţire
Simţind profund cum mă-ncolţeşte zborul
Cu luna mai în dulce contopire

Şi, cum din toate izbucneşte corul,
Din inima schimbată în psaltire
Cânt cu zidirea, laud Ziditorul.

Simion Felix Marțian

Isus, Toma şi eu

 

Venind din moarte viu, biruitor,
În trup de slavă ca o haină nouă,
Păşeai spre-ai Tăi, Isuse, dor spre dor,
Trecând prin zid, prin uşa cu zăvor,
Să-i binecuvântezi cu…”Pace vouă!”

Uimiţi, ei încă mai credeau că-i vis
Dar semnele din palmă, mărturie,
Au şters al îndoielilor înscris
Cu-al bucuriei foc de nedescris
Dar…Toma nu era la părtăşie.

Când s-a întors, încă se îndoia
Căci numai el, din toţi, nu Te văzuse;
Ar fi crezut şi parcă nu putea,
Voia să-şi pună palma-n palma Ta
Să simtă semnul cuielor, Isuse.

Tu nu Te-ai supărat, căci l-ai iubit
Şi pentru el ai mai venit o dată
Spunându-i blând,cu glas abia şoptit:
„Priveşte, Toma, unde-am fost lovit,
Semne de cuie şi de lance, iată!”

De data asta nu i-a mai fost greu
Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă
Şi a rostit cu glas crescând mereu:
„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Şi îi era aşa uşor să creadă.

Toma a vrut să vadă şi-a crezut
Dar, Doamne, Tu m-ai fericit pe mine
Privind spre viitor dinspre trecut,
Căci semnul cuielor nu l-am văzut
Şi totuşi Te iubesc şi cred în Tine.

Prin har, Te văd în alte semne-acum
Şi nu în urma cuielor, ca Toma;
Te văd în al Creaţiei album,
În urmele ce mi le laşi pe drum,
Şi-n Duhul Sfânt Îţi simt din plin aroma.

Simion Felix Marțian

Emaus

Abia dacă ghiceai umbrele serii
Când, spre Emaus, cei doi ucenici
Mergeau purtând prăpastia durerii
Căci, îndoiţi de vestea învierii,
În tragic se-adânceau, mai mici, mai mici…

Păşeau prin colbul drumului de ţară
Cu suflet răvăşit, nemângâiat,
Când paşilor alţi paşi se-alăturară
Şi un drumeţ le zise… ca-ntr-o doară:
„Ce discutaţi aşa de-nflăcărat?”

„Tu chiar nu ştii? Dar toată lumea ştie,
Căci tot oraşul a fost zguduit
De nemaipomenita tragedie:
Isus din Nazaret, speranţa vie
A libertăţii noastre, a murit.

L-au judecat şi L-au trimis la moarte
Deşi era profet, om ne-ntinat,
Şi-acum, un zvon venit dinspre cetate
Crează iarăşi ambiguitate,
Spunând că Domnul ar fi înviat.”

Când au tăcut, înfăşuraţi în seară,
Străinul a-nceput a tâlcui
Din profeţiile de-odinioară:
„Voi nu ştiaţi că trebuia să moară
Şi să-nvieze-apoi, a treia zi?”

Se derulau prin faţa lor cuvinte
Şi parcă totul devenea mai clar,
Căci în lumina scrierilor sfinte
Un gând le încolţea atunci în minte:
E viu Cel ce-a murit sus la Calvar.

Cu pâlpâiri venind tot mai aproape
Emausul se-ntrezărea pe drum
Ţesut parcă din umbre şi din şoapte.
„Drumeţule, afară-i deja noapte,
Rămâi la noi, căci e târziu acum.”

În odăiţa lor de pace plină
Aveau la masă un necunoscut,
Dar pâinea frântă le-a adus lumină,
Recunoscând prezenţa Lui divină:
„Este Isus!” Dar El a dispărut.

Rememorând tot drumul, cu uimire,
Emoţia de-atunci se lămurea,
Vibrând încă, în voce şi-n privire:
„Nu ne ardea în piept a Lui vorbire
Când El Scripturile ne deschidea?”

Ce bucurie! Câtă siguranţă
Şi-avânt se împleteau în mod sublim
În inimile pline de speranţă,
Şi-au hotărât, cu multă cutezanţă:
„Să ducem vestea la Ierusalim!”
***
Avem câte-un Emaus fiecare,
Mergând pe drum cu-al îndoielii chin
Când parcă şi speranţa-n suflet moare,
Dar, Doamne, prin prezenţa-Ţi salvatoare
Tu ne ridici şi ne-ntăreşti. Amin.

Simion Felix Marțian