O „lansare de carte” este un eveniment literar dorit și așteptat cu nerăbdare de cititorii pasionați, precum și de prietenii autorului care îl urmăresc cu asiduitate. În iureșul activităților cotidiene, tumultuoasele frământări ale omenirii își pot liniști bătăile inimii, reflectând armonia din oglinda poeziei.

 Oricum, în fiecare dimineață ne-am deprins să fim întâmpinați de salutul optimist al lui Felix Marțian, încurajându-ne să debutăm activitatea zilei în prezența lui Dumnezeu, evident în toată creația Sa. Și ochiul fotografic al lui FM surprinde, iarba, pădurea, copacii, păsările, norii, picăturile de ploaie, gâzele, florile, soarele dimineții sau al serii, muntele sau marea… un colorit peisagistic de poveste, astfel încât ne insuflă încă de pe contul său de facebook, dragostea de natură și de Creatorul ei.

 Ne-am obișnuit să citim versuri, dar poezia e prezentă și în proza oferită de scriitor, pentru că Moara lui Felix e încărcată de meditații teologice în care limbajul literar e unul poetic. La fel se întâmplă și cu saluturile dimineților în care, după mesajul prietenos al lui „bună dimineața!” înțelegi că nu poți avea sens decât sub ocrotirea lui Dumnezeu.

 Și îmi permit să-l redau doar pe cel de ieri: „Bună dimineaţa, prieteni! Cu ochii mari, a mirare, şi încă umeziţi de rouă, dimineaţa îşi scutură ecourile misterioase care i se încâlcesc în pletele de ceaţă, şi ne îmbrăţişează cu strălucirea diademei pe care răsăritul i-o aşază pe frunte.

Păşim în hăţişul semnelor de întrebare care năpădesc lumea trezită din somn, făcându-ne drum cu maceta optimismului născut din credinţă.

Tuturor, o zi însorită de binecuvântarea divină!”

Epitete, metafore, personificări, hiperbole, toate expuse într-o naturalețe firească a vieții conturează un limbaj literar ale cărui figuri de stil prind viață și conving. Noi îl știm și îl percepem pe Simion Felix Marțian ca poet.

 

Volumele precedente l-au consacrat deja; volumul „Poezii – Să iubești și să învingi” (2008), „Triumful vieții” (2013); „Cărări de lumină” (2018) -publicate la editura Metanoia din Oradea, au deschis drumul celui de al patrulea volum de versuri intitulat „Sonete sonore”, și este publicat sub oblăduirea editurii Colorama din Cluj, în anul de grație, 2023.

Abordarea literară însă e inedită și surprinde prin structura literară oferită de poet, sonetul. Sonetul este o poezie lirică, cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima încrucișată. Termenul sonet este derivat din cuvântul provensal sonet și din cuvântul italian sonetto, amândouă însemnând „cântecel”. Regulile sonetului italian au fost stabilite de Guittone d’Arezzo, Dante Alighieri, dar cel mai faimos sonetist a fost Francesco Petrarca, iar în Renaștere, Michelangelo Buonarotti.

Sonetul Italian a influențat apariția sonetului englez, care a fost promovat de John Milton, Thomas Gray și William Shakespeare. Sonetul a devenit popular și în literatura franceză prin figuri marcante ale avangardismului francez Arthur Rimbaud sau Stéphane Mallarmé.

În sfârșit, sonetul a fost introdus și în literatura română de Gheorghe Asachi, renumit pentru interesul său arătat culturii și literaturii italiene. Cele mai frumoase sonete au fost scrise însă de Mihai Eminescu. El a trecut printr-o perioadă de creație în care s-a oprit asupra poeziei cu formă fixă (sonet, glosă). Eminescu folosea forma sonetului italian.

Printre sonetiștii români ai secolului XX sau XXI, Vasile Voiculescu este unul care a folosit schema sonetului shakesperean în volumul Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare, iar mai recent Mircea Cărtărescu.

Iată că de acum noi, consumatori de poezie de la începutul secolulului XXI, putem să recunoaștem că ne aflăm în fața unui maestru al poeziei sub forma literară a sonetului, pe numele său Simion Felix Marțian. Nu pot să nu recunosc influența pe care această formulă poetică a influențat deja și alți poeți evident, contemporani, dintre care o amintesc pe Ana Haz, care a agreat această abordare într-un capitol întreg din volumul intitulat „Poftiți în carul versului creștin” și subsemnata, într-un număr mult mai modest de sonete, dar existente totuși, în volumul „Cartea Cărților Bibliei”.

De ce „Sonete sonore”?

Încă din prima lecturare a titlului aflat pe coperta cărții, observăm repetiția primei silabe reluată în al doilea cuvânt, dând naștere unei aliterații care stârnește interesul, atrage atenția: Sonete sonore… Eu nu mă pot abține să nu fac legătura cu denumirea formei muzicale de „sonată”, care înseamnă obligatoriu „a suna” (a cânta la instrument), ceea ce m-ar duce cu gândul la a se rosti cuvintele sonetului care, iată devine sonor prin recitare. O altă interpretare a sonorizării sonetelor ar fi aceea că fiecare sonet se sfârșește cu o concluzie, iar existența unui mesaj al poeziei devine sonoră, cel puțin în conștiința cititorului și, evident, al auditorului.

 Am luat spre analiză chiar primul sonet, cel care deschide, presupun că în ordine alfabetică, volumul de sonete: „Sonet algebric”. Și deodată mă trezesc în domeniul matematic al realismului existenței umane. Și totuși e poezie.

Sonet algebric

Cu viața-n ecuații echivoce,

Închid necunoscute-n paranteze,

Lăsând egalul să echilibreze

Trăirea din reacții reciproce.

 

„Dar nu-i corect!”, spun simțurile treze

Prin căutări ce tind să mă sufoce,

„Egal cu… ce?” mai spune-aceeași voce,

„Și ce valori vrei să se raporteze?”

 

Soluția e, Doamne, tot la Tine,

Și-am învățat de-a dreptul școlărește,

Făcându-mi temele de casă bine,

 

Că se rezolvă doar dumnezeiește:

Eu sunt egal cu… dragostea din mine

Și valorez cât inima iubește!

 

Metonimia, o figură de stil înrudită cu metafora, care constă în înlocuirea cauzei prin efect sau a efectului prin cauză mă suprinde din primele versuri:  „Cu viața’n ecuații echivoce,/Închid necunoscute-n paranteze”. Adică înțeleg că omenescul cititorului se poate afla în ipostaze neclare, cu tot felul de complicații. În următoarele versuri intervine personificarea, care face ca termeni pur matematici, cum este „egalul” să capete forța ființării unor „trăiri” care să „reacționeze”: „Lăsând egalul să echilibreze /Trăirea din reacții reciproce”. Urmează apoi interogația ca un dialog al poetului cu propria-i conștiință: „Dar nu-i corect!”, spun simțurile treze / Prin căutări ce tind să mă sufoce,/„Egal cu… ce?” mai spune-aceeași voce,/„Și ce valori vrei să se raporteze?”. Acestea au fost cele două catrene a căror rimă îmbrățișată respectă structura abba și baab. Urmează cele două terține, cu rimă încrucișată, sub forma unei invocații a divinității, întrucât poetul înțelege: Soluția e, Doamne, tot la Tine, /Și-am învățat de-a dreptul școlărește, /Făcându-mi temele de casă bine, /Că se rezolvă doar dumnezeiește:

Ultimele două versuri conțin și concluzia, sub forma unei exclamații: „Eu sunt egal cu… dragostea din mine/ Și valorez cât inima iubește!” Iar tu, cititorul, afli că tot inechivocul inițial, frământarea instabilității unei vieți care pune multe ecuații și deschide la fel de multe paranteze, se poate echilibra prin prezența lui Dumnezeu despre care, „făcându-ți temele”, adică studiind Cuvântul, afli că este Dragoste și îți oferă valoarea perenă.

 

Structura cărții respectă ordinea alfabetică a sonetelor, dar nu sunt subordonate unor tematici diferite, întrucât toate sonetele cuprind observații ale unor aspecte realiste din preajma poetului, din care poate desprinde o învățătură.

Limbajul literar al fiecărui sonet îmbracă veșmântul mirabil al poeziei și convinge cititorul că orice enunț vine din Înalt. Nimic nu este forțat în expresia literară. Totul decurge natural în versul clasic îmbinat cu muzicalitatea poetică, prin folosirea cadențată a ritmului trohaic, iambic, și prin utilizarea de rime specifice sonetului. Procedeele limbajului expresiv alcătuiesc o bogăție de epitete, comparații, metafore, repetiții, construind un edificiu sonor pe care ne dorim să-l integrăm conștiinței noastre, ca pe o învățătură necesară creșterii spirituale.

Scopul scrierii acestor sonete este lămurit de însuși poetul Simion Felix Marțian în versurile următoare:

Sonet cu invitații

Veniți, vă rog, în versul meu, cuvinte,

Nu e nevoie să veniți în frac,

Doar să aveți acolo, în rucsac,

Amnarul care-aprinde simțăminte.

 

Apoi, în cadru paradisiac,

Să împletim poemul viu, fierbinte,

Care să poarte-n miez vibrații sfinte,

Fiind la rana sufletului leac.

 

Veniți într-un pelerinaj perpetuu

Pășind cu grijă-n universul meu,

Unde, din voi, se va ivi sonetul.

 

Intrați, nu pierdeți vremea în antreu,

La masa unde-așteaptă alb caietul

E numai gândul meu și Dumnezeu!

 

Siegen, 2 martie, 2023

 

Tot ceea ce oferă poetul Simion Felix Marțian în acest al patrulea volum de poezii al său, intitulat „Sonete sonore” este o realizarere poetică plină de har, pe care o dăruie cititorilor, iubitorilor de poezie, credincioșilor, având convingerea că ele conduc la Dumnezeu.

 

Prof. Speranța Doina Cătană