Era căpetenia oștirii împăratului, Comandant Suprem, vasăzică. Și pentru că s-a dovedit viteaz și iscusit, a câștigat războaie pentru țara sa, Siria, fiind astfel în grațiile împăratului. Numele său era Naaman.(2 Regi, cap 5)

Poate că împlinirea în carieră l-ar fi făcut fericit, dacă nu era cumplita boală care-l măcina. Lepra. O boală fără leac. Sau cel puțin așa credea. Dar viața sa a luat un alt curs când a aflat de posibilitatea vindecării.

Printre sclavele din casa lui era și o fetiță adusă cu prinșii de război din Israel. De la ea a aflat că în Samaria era un proroc care l-ar putea videca. O veste bună, dar… cum să ajungă acolo? Pe cale diplomatică. A apelat la împăratul său, care l-a trimis în Samaria, trimițându-i și o scrisoare împăratului Israelului. Diplomatic, de la împărat la împărat.

Împăratul a primit scrisoarea și, șocat, a considerat-o o provocare, spunând: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor și să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui?”(2 Regi, 5:7) În disperarea lui și-a amintit de Dumnezeu, dar nu I-a cerut ajutorul. Pentru că-i era necredincios.

Un lider politic trebuie să aibă oameni de valoare în toate departamentele, pentru ca lucrurile să meargă bine. Și trebuie acordată atenția cuvenită „sectorului” spiritual, pentru a cunoaște, prin oameni dedicați, voia lui Dumnezeu.

Acest împărat se afla în fața unei probleme care nu avea soluție decât la Dumnezeu. Dar nu avea un astfel de departament. Cu toate că în Samaria era Elisei, prorocul. Însă pentru că Dumnezeu voia să-Și facă cunoscută atotputernicia și sirienilor, lucrurile au intrat pe făgașul cel bun când a intervenit Elisei.

Prorocul i-a trimis vorbă împăratului: „Lasă-l să vină la mine și va ști că este un proroc în Israel.”(vers 8) Și a știut în așa măsură, încât a insistat să ducă pe catâri pământ din Israel în Siria, pentru a nu mai aduce jertfe altor dumnezei.

De obicei oamenii uită de Dumnezeu când sunt prea încrezători în forțele proprii. Dar în cazul României și al pandemiei prin care trece, e surprinzător, pentru că sistemul medical este șubred și totuși nu se apelează la Dumnezeu.

Liderii noștri n-au îndemnat poporul la rugăciune, ba dimpotrivă, au insistat pe închiderea bisericilor. Domnul să aibă milă de ei. Istoria citată, însă, ne arată că inițiativa a aparținut omului lui Dumnezeu. Lui Elisei. Așadar, indiferent de atitudinea „împăratului”, Biserica este chemată să se roage. Și Dumnezeu va lucra.

Pentru că El nu vindecă prin diplomație, ci prin credincioșii Săi.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 19 mai 2020

Cum va fi viața după această pandemie? O întrebare tot mai frecventă, la care se caută bâjbâind răspunsuri. Se formulează ipoteze mai mult sau mai puțin realiste. Unele de-a dreptul fanteziste. Dar de ce se pune o astfel de întrebare? Doar nu este prima pandemie de pe planetă. Analizată statistic, nici măcar nu este „de top”, după numărul victimelor.

Poate că șocul izolării, al distanțării sociale a dus la naștere acestei întrebări. Pentru că omul modern, hiper-activ și ultra-mobil, s-a văzut deodată înlănțuit de măsurile restrictive impuse. Și dacă până nu demult vedeam accesul la informație ca o binecuvântare, s-a dovedit că nu e tocmai așa.

Omul, în izolarea lui, este pus în situația aproape imposibilă de a căuta adevărul în hățișul de… fake news. De știri otrăvite. Spre deliciul cui? Aceste știri au dus și la supradimensionarea dramei. Și la măsuri nejustificate uneori.

Și iată cum Măria Sa Cetățeanul, văzându-și amenințat sandvișul cu democrație, își pune o altă întrebare legitimă: Oare ni se pregătește ceva?

Eliminăm teoriile privitoare la conspirații, ocultă mondială, etc. Dar este sigur că se va continua cu unele restricții. Cu pierderea unor drepturi. Cu îngrădiri parțiale ale libertății. Și toate „spre binele nostru”.

Asaltați de noianul de presupuneri, oamenii au nevoie de certitudini. De adevăr. De aceea este surprinzător faptul că se neglijează aspectul spiritual al fenomenului. Și nu se apelează la o sursă neviciată de fake news: Biblia!

Este la îndemâna oricui să cerceteze profețiile Cărții. Iar faptul că cele de până acum s-au împlinit, rămâne dovada că și celelalte se vor împlini. Iar despre aceste vremuri este scris. Poate că nu avem suficientă lumină asupra a tot ce citim, dar știind că este adevăr pur, putem cere lumină.

Apocalipsa se va împlini. Dar nu într-un film la Hollywood, ci pe întreg pământul. Și după scenariul scris de Dumnezeu. Viața va continua după Covid, dar și încercările. E de groază? Nu, nu e! Dumnezeu are un plan măreț cu toți cei ce-L iubesc. Iar apostolul Pavel spunea: „Căci eu consider că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită.” (Romani, 8: 18)

Iar eu le spun cititorilor mei: Să ne vedem în Cer!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 12 mai 2020

Trenul de mare viteză se înfige în spațiu înghițind cu lăcomie distanțe, în timp ce pasagerii instalați confortabil, cu căștile în urechi, sunt tot mai absorbiți de ecranele din față. Iphone, laptop… Sunt încântați de viteza mare a trenului și de faptul că vor ajunge repede la destinație. Unde vor semna câteva hârtii, potrivit cu agenda bine pusă la punct, și vor urca în alt tren. Tot de mare viteză.

Oprirea neașteptată schimbă total lucrurile. Și perspectiva. Mai întâi pasagerii se regăsesc pe ei, punându-și și alte întrebări decât cele de până acum. „Cum funcționează mașinăria asta?” „Este posibil, totuși, să se oprească pe neașteptate în plin câmp, departe de orice stație?” „Cât va dura?”

Apoi îi descoperă pe ceilalți. Pentru că au cel puțin o preocupare comună. Și comunică. Descoperă și peisajul. Câmpia își întinde lanurile până în depărtări, unde se zăresc crestele vineții ale munților. În partea cealaltă, spre apus, tipsia de aramă a soarelui crepuscular sărută orizontul. Iar în salcâmul de alături se aud păsările.

Toate acestea îl încântă și devine conștient că le-a ignorat până acum. Dar pentru că situația se prelungește și se lasă frigul, apare îngrijorarea. Un gând răzleț se îndreaptă spre… Dumnezeu. Îl redescoperă.

Pandemia provocată de un virus ucigaș a oprit planeta. În plin câmp, fără vreun avertisment prealabil. Șocul a fost dureros și o să-l resimțim o vreme. Inerția a cam dat cu noi de pământ și ne-a mai și stivuit geamantane în cârcă. De, legile fizicii. A urmat apoi țiuitul dureros al… liniștii. Da, prea multă liniște.

Pus în situația inedită de a gestiona excesul de timp liber, omul acceptă provocarea de a porni în cunoașterea sinelui. Și poate fi o experiență uimitoare. Descoperă, însă, că poate comunica cu cei din jur de la inimă la inimă. Fără să-și arate colții, pentru că afacerile ies din discuție. Și asta-l încântă.

O tură de vânătoare de imagini poate aduce roade bogate. Imagini rare. Bunăoară, porumbei albi pe coșurile furnalelor. Care sunt, și ele, în pauză. Sau pești săgetând apa de o limpezime doar visată cândva.

S-a oprit planeta din mersul ei cu motoarele turate la maxim. Uimiți, oamenii caută să înțeleagă realitatea, adaptându-se la noul mod de viață. Fructificându-l.

Este o pauză cu durată nedeterminată, în care omul a descoperit satisfacții. Dar cel mai mare câștig din această pauză neprogramată rămâne redescoperirea lui Dumnezeu. Da, se aud tot mai multe rugăciuni.

Un citat biblic de mare circulație în această perioadă este din Psalmul 46: „Opriți-vă și recunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” Ne-am oprit, Doamne, știm că vrei să ne spui ceva. Ajută-ne, Te rugăm, să înțelegem!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 29 aprilie 2020