Cele cinci pridvoare ale scăldătorii Betesda, aflată lângă Poarta oilor, din partea de nord a cetăţii, erau pline. Mai erau şi alte scăldători în Ierusalim, dar aceasta avea un statut special. Acela de a oferi periodic vindecare prin îmbăiere.
Din cele relatate de apostolul evanghelist Ioan, „un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.”(Ioan, 5:4)
Nu e de mirare, deci, că sub arcadele scăldătorii „zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcare apei.” (Ioan, 5:3) Iar printre ei se afla un om care de teizeci şi opt de ani, de când era paralizat, şi-a pus speranţa în miracolul tulburării apei şi a vindecării.
Isus era în pelerinaj la Ierusalim, ca de fiecare dată când erau sărbătorile poruncite de Lege, şi nu putea ocoli un loc unde era suferinţă. Un loc în care putea să aducă bucuria vindecării.
Întrebarea lui Isus l-a luat pe nepregătite pe acest neputincios, care a văzut în repetate rânduri tulburarea apei, dar nu avea pe nimeni care să-l ajute să ajungă în scăldătoare. „Vrei să te faci sănătos?” Iar întrebarea a fost urmată de… porunca: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă!”
Miracolul s-a produs: un om care a zăcut paralizat trezeci şi opt de ani, UMBLA, purtându-şi rogojina sub braţ! Un fapt care ar fi trebuit nu doar să uimească, ci şi să umple de bucurie pe cei din jur. Dar nu şi pe conducătorii religioşi ai iudeilor.
Aceştia l-au abordat cu atitudine acuzatoare, pentru păcatul de a-şi purta patul în ziua Sabatului. Omul, prins la înghesuială, s-a scuzat spunând că aşa i-a poruncit Cel care l-a vindecat. Şi pentru că nu ştia cine este Acesta, I-a divulgate numele abia după ce s-a întâlnit cu Isus în Templu.
Rezultatul? „Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.”(Ioan, 5:16)
Sărbătoareau Sabatul potrivit Legii lui Dumnezeu, dar „lista” cu lucrările interzise era stabilită de rabini. De aceea, o primă reacţie a cititorilor acestui pasaj este indignarea: Cum, să vezi cu ochii tăi minunile lui Dumnezeu, şi totuşi să te cramponezi de nişte reguli umane?
Indignarea este explicabilă, dar- atenţie!- istoria se repetă. De câte ori nu am fost împiedicaţi să vedem miracolele divine, măreţia harului lui Dumnezeu, dragostea şi bucuria din viaţa semenilor, doar pentru că ceva nu corespundea regulilor noastre.
Vorbim despre Dumnezeul rânduielii şi este bine,căci aşa ni se prezintă prin Cuvântul Său. Dar este Dumnezeul rânduielii Sale, nu al celei stabilite de noi. Iar atunci când minunile se petrec dincolo de orarul, regulamentul sau statutul nostru, trebuie să schimbăm programul. Căci Dumnezeu este neschimbat. Şi Atotputernic.
Mă-ntrebi iar, Doamne, dacă Te iubesc Și simt, mă iartă, parcă-o iritare, Aveam răspunsul „da” pus la păstrare, Dar dacă Tu repeți... mă îndoiesc.
Pricep acum, și nu e prea târziu, Că trebuie să-mi fac curat în viață, Că dragostea de semeni se învață Când vrei să fii izvorul din pustiu.
Revin cu tema scrisă în ghiozdan, Cu lecția de viață învățată; Acum repetă întrebarea, Tată, Răspunsul mi-e izvor artezian.
Și-n clocot, Doamne, vreau să Îți răspund: Da, Te iubesc cu inima cât... casa Ce are tot mereu întinsă masa Și uși deschise-mbrățișând profund.
Și lângă astea aș adăuga Că Te iubesc cu pâinea cât o roată Pe care o împart iubind, pe toată, Cedând adesea chiar și partea mea.
Cu zâmbetul spre semeni Te iubesc, Dar și cu lacrima de foc, cu care Sunt lângă cei pe care viața-i doare, Cu vorbele cu care-n ei zidesc.
Te simt privind cu zâmbet mulțumit Când treci pe tema mea un „foarte bine”, Și-aștepți să merg, iubind mereu, cu Tine Din punctul zero până-n... infinit!
El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare. (Marcu 4:39)
Băteau din aripi norii a-nserare Spre asfinţitul încă sângeriu Chemând, parcă, natura la culcare, Iar peste Galileea, dinspre mare Veneau tăceri de plumb şi de pustiu.
Pe ţărm era Isus cu ucenicii, Dăduse apă vie la popor, Dar cum amurgul îmbrăca finicii Şi aprindea în taină licuricii, El i-a trimis la locurile lor.
„Haideţi să trecem dincolo se mare” Le-a zis Isus la ucenici, trudit, Şi barca a pornit ascultătoare, În opintit de vâsle şi-ncordare Iar Domnul, ostenit, a adormit.
Era o seară caldă, liniştită, Când, deodată, ca la un semnal, Din nevăzute guri dezlănţuită Furtuna i-a învăluit, cumplită, Şi-un munte părea fiecare val.
În nemaipomenita încleştare Corabia părea un punct infim Purtat de vânturi între nori şi mare, Iar oamenii, cuprinşi de disperare, Strigau: „Nu-Ţi pasă, Doamne, că pierim?”
Când marea-şi deschidea, parcă, mormântul, Isus S-a ridicat lângă cârmaci Şi peste larmă înălţând cuvântul A dojenit cu străşnicie vântul Iar mării-nvolburate i-a spus: taci!
O linişte ca de-nceput de lume A înghiţit pe loc şi vânt şi val Şi răpăit şi fierbere şi spume; Furtuna fără ţel şi fără nume A dispărut cu-ntregu-i arsenal. *** Poate că azi vâsleşti cu tot avântul, Dar când furtuna-n larg se va porni Să-ţi aminteşti că Cel ce e Cuvântul A plăsmuit şi valul greu şi vântul, Şi la cuvântul Lui se vor opri.
El e în barcă, cheamă-L! Nu, nu doarme Ci-aşteaptă de la tine rugăciuni; Tu roagă-L doar, şi-ale furtunii arme La glasul Lui divin o să se sfarme, Căci El şi azi şi-n veci face minuni.
Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. (Filipeni, 4:6)
Un nou val de scumpiri pare inevitabil în urma noii creşteri a preţului la combustibil. Efectul de seră apărut în urma poluării fără precedent se face tot mai simţit şi se măsoară în… dezastre. Războiul acesta greu de explicat pare să nu se mai sfârșească și se aude, parcă, tot mai aproape.
Arunci iritat ziarul din mână şi privirea îţi rămâne pironită în zaţul întunecat rămas în ceaşcă de la cafeaua pe care tocmai ai băut-o. Voiai să te relaxezi răsfoind ziarele de dimineaţă, dar această avalanşă de ştiri alarmante te-a dat peste cap. Te întuneci ca zaţul pe care îl fixezi în continuare cu privirea, simţind cum toate astea se suprapun peste propriile tale probleme.
Un telefon primit de la spital ţi-a adus la cunoştinţă că glicemia soţiei tale a crescut. Şeful ţi-a refuzat creşterea salarială solicitată. Întâlnirea cu dirigintele băiatului a fost plăcută, dar ai aflat că „Einstein”, cum îi spun colegii puştiului tău, a lipsit de la ora de sport.
Zaţul care se usucă încet în ceaşcă te invadează, prin contact vizual, cu întuneric şi amărăciune. Nu poţi să localizezi durerea care te sfâşie, dar o auzi ţipând: Doamne, în ce lume trăim?
Hai, redresează-te! Este adevărat că pământul este apăsat de blestemul păcatului, dar lumea nu este nicidecum monocromă. Noi nu vedem decât lucrurile spre care privim, aşa că roteşte-ţi privirea în jur şi vei fi uimit de bogata paletă coloristică a lumii înconjurătoare. Şi încă ceva: până şi negrul cel mai întunecat este tivit de culoarea speranţei, atunci când îţi pui încrederea în Dumnezeu. Apostolul Pavel îi îndemna pe credincioşii din Roma: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiti răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.” (Romani, 12:12)
Încearcă să reevaluezi situaţia. Starea sănătăţii soţiei tale nu este tocmai cea pe care i-o doreşti, dar aminteşte-ţi de modul absolut miraculos în care a scăpat cu viaţă din criza de anul trecut. Şeful ţi-a refuzat, deocamdată, cererea de mărire a salariului, dar ai, totuşi, cel mai mare salariu din departament. Băiatul a chiulit, se pare, de la sport, dar cu câtă mândrie te-ai fotografiat alături de el când a câştigat la olimpiada de fizică. Până şi zaţul din ceaşca pe care nu încetezi să o priveşti nu e altceva decât restul de la o cafea pe care ai băut-o cu plăcere.
Credincioşii din Tesalonic erau îndemnaţi: ”Bucuraţi-vă întotdeauna” (1Tesaloniceni, 5:16), „Rugaţi-vă neîncetat”(vers 17)şi ”Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”(vers 18).
Îndreaptă-ţi privirea spre binecuvântările lui Dumnezeu. Ai observat că s-au împrăştiat norii? Priveşte la frumuseţile care te înconjoară: arbori, păsări, flori, fluturi. Apropo: ai văzut fluturii anul ăsta???
Spre cald hohotește pământul prin miei Și crângul își murmură dorul în triluri, Când jadul poienii se-aprinde-n beriluri Și mângâie ochii cu vii bănuței.
Cu soare-și scriu cucii veniți din exiluri Prefața aceleiași vechi epopei, Iar noaptea își pune-n cerdac brotăcei Să-i cânte pe strune de-argint vodeviluri.
Respiră miresme prin fiece por Creația-n care trezirea pulsează, Făcându-mi și mie un loc în decor.
Și, plin de frumos și de cald ca o oază, Lumină mai cer: O, Mărit Creator, Mă umple de Tine și fă-mă… amiază!