Pâlpâiri anoste franjurează seara Când tăceri coboară fâlfâind lălâu, Telegarii beznei tropăie în frâu Răsturnându-i nopții negre călimara. Se-mbeznează lumea semănând desfrâu, Cântecul de leagăn rămânând... gargara, Nimeni nu mai urcă, toți coboară scara Spre noroiul care e mai sus de brâu. Uniformizarea își impune portul, Omenirea toată este-n pijama, Căci în ațipire și-a găsit confortul. Ne trezește, Doamne, letargia-i grea, Sfâșiindu-i nopții mult prea negre cortul, Să vedem în zare... dimineața Ta! Simion Felix Marțian Vulcan, 28 mai 2021
Lună: mai 2021
Sonet la poarta veșniciei
Nechează caii-n iureșul furtunii, Purtând în coame bezne despletite; Primejdii scânteiază sub copite Și-n vatra urii ard mocnit cărbunii. Mai fulgeră prognoze profețite, Dar veghea lumii pare strânsă-n funii; Istoria-i pe marginea genunii Cu erele-nghițite de clipite. E gata hăul veșnic să se caște, Cum Tu ai hotărât din veac, Divine, Punând în bob puterea de-a renaște. E groază-n jur, dar eu privesc spre Tine, Știind că sunt imunizat cu Paște, Și port altoi de înviere-n mine. Simion Felix Marțian Vulcan, 21 mai 2021
Sonet de mai
Şi-a pus iar flori pe haină calendarul
Şi verde mult, ce bulucit adastă
La poarta dinspre cald a zilei, vastă,
Unde pe corzi de mai cântă bondarul.
Cu ochii sorb imaginea fantastă
Şi văd salcâmi înmiresmând florarul
Când picură, ca un prinos, nectarul,
Din floarea ce-şi răsfrânge buza castă.
Mi-e cald şi mi-e salcâm şi mi-e subţire
Simţind profund cum mă-ncolţeşte zborul
Cu luna mai în dulce contopire
Şi, cum din toate izbucneşte corul,
Din inima schimbată în psaltire
Cânt cu zidirea, laud Ziditorul.
Simion Felix Marțian
Shalom, Ierusalim
„Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122: 6) Atâtea tragedii ai cunoscut Sub apăsarea marilor imperii Încât istoria ţi-e plâns durut, Izvor de lacrimi trist, neîntrerupt, Ca un dezgheţ în streaşina durerii. Deşi ai pacea-nscrisă pe blazon, Istoria s-a dovedit rapace Legându-te cu zbucium de pripon, Iar pentru tine a rămas doar zvon, Un vis neîmplinit, râvnita pace. Istoria ţi-a înlesnit cândva O întâlnire-n ziua cercetării, Când Dumnezeu plângea la poarta ta Prin Cel ce-aduce pace, pacea Sa, Cristos chema, dar n-ai răspuns chemării. Ierusalim, n-ai pace nicidecum Şi-mrpejurările îţi sunt ostile Căci iată cum îţi bate-n porţi, acum, Venind întunecată de pe drum, Istoria-ncălţată cu şenile. Te răvăşesc rachete zile-ntregi Şi pacea iluzorie se curmă. Tu o doreşti dar nu poţi să-nţelegi Că Domnul păcii vrea ca să-L alegi, Iar profeţiile te-ajung din urmă. Le vezi plesnind în muguri de smochin Şi-n verdele ce vara o vesteşte, E vremea ta, străvechi Ierusalim, Să Îl primeşti pe-al păcii Prinţ divin Căci El domnia păcii pregăteşte. Shalom aleihem* şi acum şi-n veci, Iar peste zbucium să se-aşeze praful Şi de-ţi mai bate-n porţi, cu gheare reci, Venind pe tenebroasele-i poteci, Războiul să îşi scrie epitaful. *Shalom aleihem(aleichem)- Pacea să fie cu voi(ebr.) Simion Felix Marțian Vulcan, martie 2009
Miracole, credinţă şi… setări
Auzim adesea pe unii spunând: “Dacă aş vedea o minune cu ochii mei, aş crede în Dumnezeu.” Oare, aşa să fie?
În capitolul nouă din Faptele apostolilor găsim scris despre un anume Enea, din Lida. Era paralitic, ţintuit la pat de opt ani. Opt ani de suferinţă, de imobilitate! Dar Dumnezeu a hotărât să-l vindece, prin apostolul Petru, care a trecând pe la el, i-a zis: “Enea, Isus Cristos te vindecă!” Şi a fost vindecat.
Rezultatul? Iată-l: “TOŢI locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut şi s-au întors la Domnul.”(Fapte, 9:35) Toţi!
Textul amintit continuă, însă, cu istoria Tabitei. Era o tânără discipolă din Iope, credincioasă plină de zel, care prin acţiunile sale îşi arăta dragostea faţă de semeni. Adică aşa cum a înţeles ea Evanghelia. Dar într-o bună zi, s-a îmbolnăvit şi a murit. Tragedie.
Ucenicii aflaţi în localitate au trimis după Petru la Lida, pentru că nu era departe. La venirea sa, Petru o găseşte pe Tabita pe catafalc, pregătită de înmormântare, înconjurată de văduvele care o jeleau. Erau cele care se bucuraseră de atenţia Tabitei, de ajutorul ei. Le rămăseseră doar hainele cusute de răposată. Cu fir de dragoste cusute.
Petru, plin de Duhul lui Dumnezeu, scoate pe toată lumea afară, se roagă şi miracolul se înfăptuieşte: învierea Tabitei! Rezultatul? E aici: „Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi MULŢI au crezut în Domnul.”(Fapte, 9:42) Nu ştim ce înseamnă „mulţi” în cazul ăsta, pentru că este rezultatul unui raport necunoscut nouă. Ceea ce reţinem, însă, e că nu TOŢI.
În Lida au crezut toţi, ba chiar şi cei din Sarona, în urma unei vindecări, iar în Iope, deşi era vorba de o ÎNVIERE, au crezut… mulţi. Nu toţi. De ce? Probabil că aşa s-au setat.
Spun asta pentru că am citit cu ani în urmă afirmaţia unui ateu care spunea: „Nu cred în minuni, iar dacă vreodată aş vedea una, aş înnebuni, dar tot n-aş crede.” El pleca din start hotărât să nu creadă, îşi stabilise setările astfel.
Este valabil şi pentru credincioşii care spun că un miracol le-ar consolida mai mult credinţa. Poate că da, poate că nu. Important este şi pentru unii şi pentru alţii să-şi seteze percepţia pe „deschis”, pe „acceptare”.
Pentru ca minunile să facă… minuni!
Simion Felix Marţian
Sonetul mulțumirii
Brodează răsăritul cu lumină, Tivind cu aur frunze și petale Prin pomi ce-și pun pe portativ vocale, Și-n roua scânteind adamantină. Pe-acest decor cu irizări florale De flori îmi e și mie viața plină, Iar pacea mă învăluie senină, Căci, Doamne, stau sub aripile Tale. În cuibul meu de binecuvântare, Ce-și are în corole strălucirea, Din palma Ta curg razele de soare. Dar, Doamne, ca să gust și împlinirea, Aș vrea ca-n mine fiecare floare Să aibă ca rodire... mulțumirea! Simion Felix Marțian Vulcan, 8 mai 2021