Mă scaldă-n albastru de tihnă seninul
Iar verdele ierbii îl sorb cu nesaţ,
Când merg cu un galben de soare la braţ
Şi-n albul de pace mă-nfăşură crinul.

Mă urc în pridvorul luminii,- n târnaţ,
Să simt cum mă-nvăluie-n roşu carminul,
Şi văd cum culorile-şi varsă preaplinul
Ţesând un covor policrom în fânaţ.

De-atâta culoare în jur şi de…viu,
Se bucură ochii şi inima simte,
Trăind bucuria cu ritmul zglobiu.

De-aceea mă simt vinovat, Sfânt Părinte,
Când ochiu-mi bolnav vede-n jur cenuşiu,
Dar umple-mă Tu de culorile sfinte!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 21 aprilie 2018