Cu mâinile curate

  Procesul lui Isus, unic prin natura sa, pare să se fi derulat pe „repede înainte”. Joi seara a fost reținut, noaptea Și-a petrecut-o în fața soborului, interogat de Caiafa, marele preot, iar dimineața compărea în fața lui Pontius Pilatus, guvernator în acea perioadă în Iudeea.

  După un interogatoriu sumar, este trimis la Irod Antipa, tetrarhul din Galileea, care se afla la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor, pentru că Isus venea din provincia guvernată de el. Alte întrebări, la care i s-a răspuns cu tăcere, după care Isus este trimis din nou la Pilat.

 Cercetarea învinuitului continuă, iar Pilat se declară convins de nevinovăția Sa, spunând acest lucru mulțimii de manifestanți. Răspunsul? „Răstignește-L!” Pilat cedează, deși știa că face o nedreptate, și pentru că, potrivit obiceiului, trebuia să elibereze un deținut iudeu, răspunde solicitării mulțimii: Baraba.

  Așadar, ca verdict final, un nevinovat este trimis la moarte și un ucigaș este eliberat. Și pentru a-și împăca conștiința, Pilat se spală pe mâini în fața gloatelor, spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”(Matei, 27:24)

  Să fi cedat Pilat sub presiunea străzii? Puțin probabil, pentru că într-o altă împrejurare, când manifestanții îi cereau să dea socoteală pentru că a făcut un apeduct din banii Templului, nu a ezitat să-i omoare pe capete.

 Privind acum lucrurile din perspectiva depărtării și în lumina Evangheliei împlinite, știm că Isus trebuia să ajungă pe Calvar, indiferent de decizia lui Pilat. Pentru că acesta era drumul Lui spre mântuirea noastră.

 Dar acest lucru nu ne împiedică să medităm la atitudinea guvernatorului. La abdicarea sa plină de lașitate. Pentru că spălarea mâinilor nu curăță și conștiința.(De altfel, Pilat a sfârșit tragic, printr-un suicid.)

 De câte ori, oare, nu ne ascundem după argumente de genul „Am făcut tot ce se putea.” Sau „Am încercat tot ce a depins de mine”. Și asta pentru a ne amăgi conștiința în urma unor decizii greșite. Sau a unor abandonări.

 Suntem în perioada în care ne focalizăm asupra evenimentelor pascale. Să medităm deci la mântuire, dar și la chemarea noastră. Aceea de slujitori ai adevărului. Cu îndrăzneală, nu cu amăgirea mâinilor curate.

 Doamne, ajută-ne!

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 27 aprilie 2021

 

Sonetul Floriilor

Subit a înflorit însuflețirea
Pe drumul cu veșminte de finic,
Iar soarele scria cu borangic
Și fir de frenezie înnoirea.

Uralele-și armonizau rostirea
Și-n inimi noi speranțe dau în spic,
Când blândul măgăruș, atât de mic,
Ducea către cetate... Mântuirea!

Privesc din loja mea bimilenară
Acest tablou cu-al gloatelor puhoi
Și fila ce-a urmat - atât de-amară!-

Notând ca-n cronicile de război:
Isus intra pe-o poartă, ca să moară,
Ieșind, însă... pe toate! Pentru noi.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 24 aprilie 2021

Ziua Internațională a Cărții

De Ziua Internațională a Cărții, ridic deasupra Morii pavilionul filei înnobilate prin scris și, ieșind în pridvor cu rodul îndelung măcinatelor mele gânduri, idei și sentimente, îi salut pe toți oamenii „de carte”: scriitori și cititori, editori și tipografi, librari și IT-iști.

Tuturor, dintr-o inimă dedulcită cu cititul și scrisul, la mulți ani, într-o binecuvântată lumină!

Sonet febril

Creuzetul minții fumegând se-ncinge
Ca o jertfă sacră în acest demers,
Când adună ziceri de turnat în vers,
Dând poemul care luminând convinge.

Ce e scris cu febră este de neșters
Și ce poartă patos nu se poate stinge;
Când erupe lava și-apoi se prelinge,
Vii reverberații cadențează-n mers.

De aceea, Doamne, umple-mă de Tine,
De iubire sfântă, care-i foc divin,
Ca să-mi fiarbă scrisul izvodind rubine.

Și-ncălzit de focul fâlfâind carmin
Peste versuri care înfloresc senine,
Să pot spune-n stihuri: scriu, iubesc, mă-nchin!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 17 aprilie 2021

Păcatul minunilor peste program

  Cele cinci pridvoare ale scăldătorii Betesda, aflată lângă Poarta oilor, din partea de nord a cetăţii, erau pline. Mai erau şi alte scăldători în Ierusalim, dar aceasta avea un statut special. Acela de a oferi periodic vindecare prin îmbăiere.

  Din cele relatate de apostolul evanghelist Ioan, „un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.”(Ioan, 5:4)

 Nu e de mirare, deci, că sub arcadele scăldătorii „zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcare apei.” (Ioan, 5:3) Iar printre ei se afla un om care de teizeci şi opt de ani, de când era paralizat, şi-a pus speranţa în miracolul tulburării apei, şi a vindecării.

  Isus era în pelerinaj la Ierusalim, ca de fiecare dată când erau sărbătorile poruncite de Lege, şi nu putea ocoli un loc unde era suferinţă. Un loc în care putea să aducă bucuria vindecării.

  Întrebarea lui Isus l-a luat pe nepregătite pe acest neputincios, care a văzut în repetate rânduri tulburarea apei, dar nu avea pe nimeni care să-l ajute să ajungă în scăldătoare. „Vrei să te faci sănătos?” Iar întrebarea a fost urmată de… porunca: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă!”

  Miracolul s-a produs: un om, care a zăcut paralizat trezeci şi opt de ani, UMBLA, purtându-şi rogojina sub braţ! Un fapt care ar fi trebuit nu doar să uimească, ci şi să umple de bucurie pe cei din jur. Dar nu şi pe conducătorii religioşi ai iudeilor.

  Aceştia l-au abordat cu atitudine acuzatoare, pentru păcatul de a-şi purta patul în ziua Sabatului. Omul, prins la înghesuială, s-a scuzat spunând că aşa i-a poruncit Cel care l-a vindecat. Şi pentru că nu ştia cine este Acesta, I-a divulgate numele abia după ce s-a întâlnit cu Isus în Templu.

  Rezultatul? „Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.”(Ioan, 5:16)

  Sărbătoareau Sabatul potrivit Legii lui Dumnezeu, dar „lista” cu lucrările interzise era stabilită de rabini. De aceea, o primă reacţie a cititorilor acestui pasaj este indignarea: Cum, să vezi cu ochii tăi minunile lui Dumnezeu, şi totuşi să te cramponezi de nişte reguli umane?

  Indignarea este explicabilă, dar- atenţie!- istoria se repetă. De câte ori nu am fost împiedicaţi să vedem miracolele divine, măreţia  harului lui Dumnezeu, dragostea şi bucuria din viaţa semenilor, doar pentru că ceva nu corespundea regulilor noastre.

  Vorbim despre Dumnezeul rânduielii şi este bine, căci aşa ni se prezintă prin Cuvântul Său. Dar este Dumnezeul rânduielii Sale, nu al celei stabilite de noi. Iar atunci când minunile se petrec dincolo de orarul, regulamentul sau statutul nostru, trebuie să schimbăm programul. Căci Dumnezeu este neschimbat. Şi Atotputernic.

 

Simion Felix Marţian

Sonetul crucii

Și lemnul se stingea a sacrificiu,
Dezmoștenit de propria-i pădure,
Când, cunoscând sărutul de secure,
Se-ncrucișa tăcut pentru supliciu.

A-mbrățișat damnați prin vremi obscure,
Dar ce purta acum pe frontispiciu
Era-nceputul unui edificiu
În care Domnul slavei să se-ndure.

Un lemn, o cruce se-nfrățea cu slava
Sub mușcături atroce de piroane,
Când lumea își scuipa spre ea otrava,

Dar Cel crucificat, prins de frisoane,
Înnobila iar, prin iertare, pleava:
Pe ei, pe noi, pe mii de milioane!

Simion Felix Marțian